Scoala publica – Industria fara sens

Scoala publica – Industria fara sens
un articol de Ned Vare

“Copiii nu au nevoie sa fie fortati sa invete. Ei stiu sa o faca si sunt buni la asta.” -- John Holt, How Children Learn

In cartea sa, Insult to Intelligence, Frank Smith, spune, “Cea mai mare problema pentru creier nu este invatarea ci uitarea. Indiferent cat de mult ne straduim, nu putem in mod deliberat sa uitam ceva ce am invatat. Este cu adevarat catrastofic cand invatam ca nu putem invata”

Una dintre cele mai puternice idei pe care scoala o preda copiilor este : “ Nu stii cum sa inveti!” In ciuda faptului ca mintile, creierele copiilor sunt instrumente de invatat impecabile, scolile intotdeauna pretind ca “esecul” este un fel de boala, sau mai rau “un comportament rau”. Dizabilitatile reale sau imaginare au etichete clinice ca “dislexie”, “ADHD”, etc pentru a crea impresia ca anormalitati fizice sunt implicate. Si in final, in ce se asteapta scolile sa aiba copiii “succes”? Clasele ii angajeaza pe copii in tot felul de lucruri plictisitoare, care consuma mult timp, de multe ori stresnte si fara sens, intre timp recompensandu-i sau pedepsindu-i prin note, medii si evaluari.

Scolile fac oamenii dependenti si usor de controlat – caracteristici care sunt exact opusul educatiei. Odata ce atitudinea dependenta privind invatarea este absorbita prin experienta scoalara (incluzand, pentru unii, si medicamente*), poate dura o viata, distrugand dezvoltarea autonoma sau, cum spunea un veteran japonez, profesorul Yoshio Kuryu, “contribuind la suicidul mental al elevului – sfarsitul gandirii, inchiderea” Totusi, in aceste circumstante alienante, in cazul in care un copil nu se conformeaza unui standard arbitrar, sau daca interesele sale nu sunt integrate de sistem si nu invata un anume lucru, “problema” este intotdeauna asupra copilului, el este blamat, niciodata scoala.

Cheia invataturii este interesul, nu “motivatia” indusa de scoala. Nu a existat niciodata o legatura intre scoala si ceea ce toti copiii ar fi interesati sa invete. Dar atunci cand copiii sunt neatenti sau par dezinteresati sau nervosi, scoala si-a facut o rutina dina decide ca e ceva in neregula cu creierul copilului, chiar daca nu exista nici o dovada a acestui fapt.

Putem evita ceva din toata nebunia de mai sus? Poate. Smith a scris un set de conditii care trebuie indeplinite pentru a evita insusirea lectiei : “Eu nu pot sa invat!”, sa fie absorbita de copii. El a scris urmatorul Manifest al celor care invata:

1. Creierul invata continuu. Invatam exact ceea ce este demonstrat de cei din jurul nostru. Scolile trebuie sa se opreasca de la a mai preda folosind repetitii fara sens, “activitati” si teste.

2. Invatatura nu necesita coercitie sau recompense irelevante. Esuam in a invata doar daca suntem plictisiti, confuzi sau am fost convinsi ca invatarea este un lucru dificil. Scolile trebuie sa fie locuri in care invatatul sa aiba loc in mod natural – din dorinta de a o face, nu prin forta.

3. Invatarea trebuie sa aiba semnificatie. Scolile trebuie sa se schimbe, nu sa incerce sa ne schimbe pe noi, pentru a se asigura ca intelegem ceea ce se asteapta sa invatam.


4. Invatarea este accidentala. Invatam in timp ce facem lucruri pe care le consideram folositoare si interesante. Scolile trebuie sa se opresca in a mai construi medii in care nu ne putem angaja in activitati practice.


5. Invatarea este colaborativa. Invatam devenind discipoli ai unor oameni care practica ceea ce predau.


6. Consecintele invataturii valoroase sunt evidente [Folosim ceea ce am invatat]. Scolile, profesorii si parintii nu ar trebui sa se bazeze pe note sau rezultate la evaluari pentru a descoperi ce am invatat.

7. Invatarea implica intotdeauna sentimente. Ne amintim cum ne-am simtit cand am invatat sau am esuat in a invata. Scolile nu ar trebui sa trateze copiii ca pe niste masini.

8. Invatarea nu trebuie sa fie amenintata de riscuri. Daca suntem amenintati de ea, atunci ea ne va ameninta intotdeauna. Scolile trebuie sa recunoasca faptul ca testarea continua [si multe alte practici ale sale] reprezinta o hartuire intelectuala.

Lectia listei lui Smith este ca scolile nu sunt deloc cele mai potrivite locuri pentru a invata, in special scolile publice. Ele violeaza toate ideile de mai sus, cu fiecare copil tot timpul. Cartea lui Smith descrie ce se intampla intr-o scoala tipica si rezuma totul perfect intr-un capitol numit “Industria fara sens”.

Nu e deloc surprinzator ca din ce in ce mai multi oameni aleg scoli alternative sau educatia inafara scolilor, pentru a putea sari peste “lectia” care le spune ca nu pot invata.

Ned Vare este un fost profesor al unei scoli private, om de afacei, scriitor;articolele cale apar on line www.borntoexplore.org; este un aparator al unschoolingului.

Nota : acest articol este tradus si postat aici cu permisiunea si sustinerea autorului.

Teoria educationala (falsa) a statului

Teoria educationala (falsa) a statului
un articol de Ned Vare

(Nota: acest articol a fost scris initial de un prieten, Bruce Thomas. Am facut mici modificari si adaugiri cu permisiunea sa.)

“Scolile noastre nu ar trebui sa ramana locuri unde imensul potential al creierului omenesc este in permanenta erodat si posibil distrus” – Frank Smith, Insult to Intelligence

Aproape oricine pare sa fie de acord ca sistemul scolilor publice face o treaba foarte proasta cu costuri foarte mari. Asta este o problema foarte mare pentru tara nostra si viitorul de succes al societatii nostre depinde de rezolvarea ei. Foarte multi oameni, sunt deasemenea de acord ca sistemul se foloseste de orice scuza pentru a-si acoperi incompetenta, in loc sa-si examineze propriile actiuni, credinte si teorii.
De fapt, daca intrebam orice departament ministerial sau inspectorat despre teoria lor educationala, nu vom putea afla prea multe despre ea. Prin urmare, pentru a descoperi principiile cu care opereaza scolile publice, va trebui sa examinam ce fac exact si sa presupunem ca sctiunile lor isi au fundamentele intr-un set de credinte care, combinate, vor rezuma Teoria Educationala a Statului. Aici sunt respectivele credinte:

1. Copiii trebuie fortati sa invete
2. Invatarea necesita predare
3. Scolile sunt locul principal pentru invatare
4. Invatarea necesita recompense si pedepse
5. Copiii trebuie segregati pe varste

Sunteti de acord cu teoria pana acum? Mai incercati cateva:

6. Cunostintele si abilitatile pot fi invatate inafara contextului lor
7. Munca elevilor trebuie continuu evaluata si notata de altii
8. Cunostintele trebuie divizate in subiecte, studiate in capitole, totul intr-o succesiune liniara.
9. Dureaza 12 ani pentru a invata cunostintele si abilitatile necesare.

Credeti ceva de aici? Ce se intampla de fapt? Mai multe:

10. Educatia incepe si se termina cand copilul intra si respectiv paraseste scoala.
11. Autoritatile centrale trebuie sa decida ce au nevoie sa stie copiii si cand
12. Uniformitatea este scopul educatiei

Este aceasta teorie valida? In lumina tuturor celor stiute despre cum invata oamenii, fiecare dintre aceste “principii” este partial sau in totalitate gresit. Prin urmare, Teoria Educationala a Statului - baza pentru scolile publice – este in totalitate gresita.

Daca asta nu e destul de rau, sistemul de invatamant are si o atitudine superioara. Ganditi-va: Nici profesorii, nici elevii nu sunt investiti cu incredere a de a lua decizii importante despre viata lor in scoala; legislativul, sindicatele si administratiile scolare iau aceste decizii. Alta parte a acestui complex de superioritate al sistemului este ca el nu are incredere nici in parinti si de multe ori ii trateaza insultator, desi chiar si cei mai multi experti in educatie considera parintii ca avand cea mai importanta influenta asupra copiilor.Rezumand, vedem cum scolile opereaza cu o teorie gresita si cu o atitudine distructiva.

Si care este rezultatul celor de mai sus? Astazi, dupa ce isi petrec din ce in ce mai multi ani in scoli consumand sume din ce in ce mai mari din buzunarele contribuabililor, prea multi copii au mai putine cunostinte si abilitati decat oricand. Intre timp, conform lui John K. Williams, profesor si scriitor: “ Un adevarat imperiu imens s-a intins, condus de o preotime de birocrati, administratori, creatori de curricule si personal auxiliar. Ei si nu copiii sunt beneficiarii scolarizarii obligatorii, controlate de catre stat.”

In timp ce unii profesori chiar se straduiesc si muncesc impotriva teoriei oficiale pentru a crea un mediu propice invatarii, sistemul sustine profesorii care actioneaza ca emisari voluntari ai teoriei sale. El deghizeaza ba chiar recompenseaza incompetenta, indiferenta si lipsa de onestitate..

In ciuda teoriei si a obiceiurilor proaste, auzim adesea: “Daca scolile sunt atat de proaste, cum se face ca majoritatea copiilor par in regula? “ De fapt, adevarul este ca milioane de copii nu sunt in regula. Bruce Thomas, de la Children’s Learning Project, din Chicago, afirma: “Una dintre cele mai deranjante trasaturi ale sistemului este ca face mult mai putin pentru aceia care au cea mai mare nevoie”

Copiii invata ce li se preda. In locul unor cunostinte si abilitati folositoare, astazi li se preda ceea Benjamin Bloom numeste un curriculum latent de docilitate, competitie, conformitate si lipsa de onestitate intr-o izolare pustie fata de lumea reala. Thomas adauga, “ Elevii sunt repartizati in rolul de ucenici in cultura negativa a scolii. Ei slujesc mai degraba ceea ce fac adultii decat ceea ce spun; si invata repede si temeinic”. Copiii sufera consecintele unui sistem care nu este numai total inadecvat dar si daunator.


Ned Vare este un fost profesor al unei scoli private, om de afacei, scriitor;articolele cale apar on line www.borntoexplore.org; este un aparator al unschoolingului.

Nota : acest articol este tradus si postat aici cu permisiunea si sustinerea autorului.

Ce este scoala de fapt (2)

Sa iti imaginezi ca toti copiii au nevoie, ba chiar trebuie sa invete exact aceleasi lucruri denota, pe langa superficialitatea de a privi problema si o lipsa acuta a simtului realitatii. In “lumea reala” (expresie foarte folosita de criticii HS) oamenii nu stiu si nici nu au nevoie sa stie aceleasi lucruri. Exista un articol semnificativ privind aceasta problema pe care imi propun sa il traduc in curand, scris de Alfie Kohn si care se numeste “What does it mean to be well educated” si care deconstruieste foarte bine toate miturile legate de educatie.
Pana la urma oamenii au idei cat se poate de diferite despre ce inseamna sa fi educat sau , mai mult, sa ai o educatie inalta. Ceea ce este usor de vazut insa, (priviti orice exemplu din jur) este ca motivatia interioara este ceea ce conteaza de fapt intotdeauna. Ceea ce ti se impune poate parea sa aiba rezultate pe termen scurt. Lucrurile cu care ramai de fapt si cele pe care le mai inveti de-a lungul vietii cu adevarat, sunt produsul exclusiv al intereselor tale.
Si aceasta motivatie este foarte usor de distrus prin coercitie, prin modul absurd care ignora toate cunostintele de psihologie generala si a copilului pe care il foloseste scoala de astazi pentru a indopa pretinsa cunoastere in copii. Foarte multi ajung sa aiba oroare de ideea de invatat in sine. Ganditi-va putin, ce va vine in minte si ce sentimente aveti cand rostiti cuvantul : “invatat”. Cred ca un sentiment de bucurie este ceva foarte rar. In general sentimentul pe care il provoaca acest cuvant este o senzatie de obositor, de “mai bine nu” amestecat cu o usoara jena sau retinere, caci stim cu totii ca de fapt “e spre binele nostru”.
Atata vreme cat copiii se nasc cu dorinta vie de a invata, de a cunoaste, de a se descurca din ce in ce mai bine…cum se ajunge ca acest proces atat de natural sa ne devina nesuferit? Ei bine, eu cred ca scolarizarea este cauza. Atunci cand esti nerabdator sa inveti ceva si trebuie sa intri intr-un sistem in care, pe langa un milion de reguli firesti intr-o institutie totala, ai rigurosul “orar” si ti se spune : “Ok, de la 13.10 la 13.45 vom “invata” matematica si anume asta, de aici pana aici.
Gataaa. 10 minute pauza. Acum lasam asta si “invatam” engleza timp de 35 de minute! Nu, Georgel, lectia despre Big Ben o sa o studiem peste doi ani, azi invatam sa conversam despre vreme…” si tot asa. Adauga la asta tot felul de teme impuse, ore intregi de adaptarea la insititutia totala (cu care nu te vei mai intalni de-a lungul vietii decat daca alegi sa intri in armata, manastirea sau inchisoare), o gramada de pretinsi profesori incapabili si care se comporta potrivit propriilor lor traume..si ai imaginea exacta a ceea ce este numit in chip absurd drept “educatie de calitate” , facuta “de specialisti” cu metode pedagogice.
Fac o scurta paranteza despre pedagogie: este o stiinta dezvoltata dupa aparitia scolilor care incearca sa gaseasca metodele cele mai eficiente de a face pe copii sa invete in cadru institutionalizat, intr-o relatie profesor-elev. Totusi, opinia mea este ca ii scapa tocmai esentialul, pe care John Holt in rezuma atat de bine: “Invatatul nu e un produs al activitatii profesorilor. Invatatul e un produs al activitatii celor care invata.”
In epoca noastra, a informatiei, resursele educationale sunt peste tot :internet-ul cu toata multitudinea de site-uri si materiale educationale, nenumarabile reviste si carti acoperind toata plaja de specialitati si interese, acces gratuit (sau implicand costuri reduse) la majoritatea marilor biblioteci si muzee, posibilitatea schimbului rapid de informatii cu oameni specializati in orice domeniu, existenta grupurilor de studiu si cercetare la orice nivel de pricepere sau varsta si lista poate continua ajungand pana la enumerarea posibilitatilor nenumarate de a calatori (ieftin sau chiar gratuit) si a invata.
A sustine in aceasta epoca, un sistem de scolarizare construit in era industriala din motive evidente atunci si total nerelevante acum, reprezinta mai degraba impiedicarea exercitarii dreptului la educatie si nicidecum facilitarea lui (asa cum in mod gresit afirma sustinatorii acestui sistem anacronic).

Sincer, eu alt motiv pentru a sustine acestui mod de a privi lucrurile inafara perpetuarii controlului statului folosind o caracatita megabirocratica ce este MECT, nu vad. A, si fireste, inertia…

Vorbeam ieri despre articolul scris de Elena Ilarion intitulat “Homeschooling-ul -educatia viitorului?” si am uitat sa spun ceva foarte important: titlul mi se pare excelent. Asta pentru ca si eu vad HS ca fiind educatia viitorului, alta evolutie este imposibila si improbabila. Nu este educatia de mase a unui viitor foarte apropiat, dar cu siguranta ca asa cum merg lucrurile, tinerii vor abandona “educatia” erei industriale din lipsa disponibilitatii de a-si pierde vremea cu ea, in timp ce si-ar putea petrece timpul pentru a invata realmente.

HS si viata reala

Dayna Martin vorbeste despre homeschooling/unschooling si prejudecata atat de comuna conform careia aceste forme de educatie ar scoate copiii din lumea reala.

"Parintii sau statul?"

Am descoperit recent un articol excelent scris de Vlad Topan pe site-ul Institutului Ludwig von Mises - Romania intitulat "Parintii sau statul?"

Domnul Topan pune problema educatiei din punct de vedere politic aratand mai multe intrebari pertinente pe care majoritatea oamenilor pare ca nu si le mai pun:

"Problema principala a domeniului educatiei (cea obligatorie, in special; multe se aplica insa si celorlalte segmente) - asa cum sugereaza si titlul - graviteaza in jurul intrebarii: cine trebuie sa decida, in ultima instanta, daca, ce anume, cat timp, cu cine, sub indrumarea cui etc. ar trebui sa studieze copiii? Raspunsul in vigoare azi este cat se poate de limpede: statul. Daca vreun parinte se simte nedreptatit de ceea ce spun, il invit sa faca modificari in programele analitice ale materiilor pe care copiii le studiaza la scoala, sau chiar sa retraga copilul din sistemul public pentru a-l educa (exclusiv) pe cont propriu."

Dincolo de problemele de filosofie educationala despre care vorbim aici, cred ca si problema drepturilor fiecaruia dintre noi ca parinti sau ca interesati de subiect din orice motiv, este extrem de importanta.

Scoala distruge creativitatea?

Puteti vedea mai jos un discurs excelent al lui Ken Robinson pe aceasta tema.

Ecouri in presa : HS - educatia viitorului?

Sub titlul "Homeschooling-ul – educaţia viitorului?" acest articol scris de Elena Ilarion a aparut in ziarul Gandul din 21 Noiembrie.
Autoarea face o trecere in revista destul de bine documentata a fenomenului dar ultima fraza:
În România, homeschooling-ul este întâlnit doar pentru elevii care nu se pot deplasa, însă nu s-a discutat niciodată despre posibilitatea introducerii acestui sistem la nivel naţional.
care este in realitate usor eronata, mi-a atras atentia in mod special.
Asta pentru ca se confunda ceea ce legislatia numeste "educatie la domiciliu" cu ceea ce inseamna, de fapt, HS.
Pe de alta parte, autoarea pare sa nu fie la curent cu faptul ca in acest moment, mai mult de 30 de copii fac homeschooling in Romania, cat si ca discutiile despre aceasta alternativa educationala sunt din ce in ce mai dese si intense, atat in spatiul public cat si cu autoritatile (MEC si Comisia Parlamentara pentru invatamant).
Totusi, aparitia unor astfel de articole nu poate decat sa ne bucure as spune.

In Anglia, educatia e obligatorie, scoala nu

Cu citeva zile-n urma, pe 29 noiembrie, Departamentul pentru Copii, Scoli si Familii a guvernului britanic a publicat un ghid destinat sa ajute autoritatile locale atunci cind interactioneaza cu familii care au decis sa-si educe copiii acasa. Documentul este ceea ce a rezultat in urma consultarii publice a celor interesati de acest subiect -- o initiativa lansata de departamentul pomenit.

Plecindu-se de la dreptul fundamental al copilului la educatie, ghidul ofera anumite sugestii cu privire la modul de interactiune dintre parinti si autoritati, astfel incit copilul sa aiba o cit mai buna sansa de a face uz de dreptul sau (acela de a fi educat).

In fapt, atit parintii cit si autoritatile au anumite drepturi si obligatii vizavi de copil. Ambii au obligatia de a se asigura ca copilul primeste o educatie adecvata comunitatii din care face parte. Parintii au dreptul de a alege care forma de educatie o considera mai potrivita pentru copiii lor. In virtutea obligatiei de a se asigura ca copilul primeste o educatie adecvata, autoritatile au dreptul de a interveni atunci cind se pare ca parintii nu asigura o educatie adecvata.

Definitiile nefiind riguroase (Ce e educatie adecvata? In ce conditii se impune o interventie?) se poate ajunge la interpretari diferite si sicane intre parinti si autoritati, in incercarea fiecaruia de a se supune obligatiilor si de a face uz de drepturile care le revin. Ghidul publicat recent nu face decit sa caute a preintimpina aceste situatii conflictuale.

Ce m-a frapat in timpul lecturii este modul in care guvernul britanic recunoaste drepturile parintilor. In fapt, sectiunea care trece in revista legile privitoare la educatia la domiciliu incepe asa:

The responsibility for a child’s education rests with their parents. In England, education is compulsory, but school is not.

Pe romaneste spus:

Responsabilitatea educarii copilului revine parintilor. In Anglia, educatia e obligatorie, scoala nu.

(Traducerea imi apartine; sublinierea nu.)

In plus, tot timpul cind o autoritate face un raport sau o notificare cu privire la un copil, se recomanda ca o copie a acestora sa fie trimisa parintilor, astfel incit acestia sa fie la curent cu modul in care sunt priviti de autoritati si sa poata lua masuri daca le considera necesare.

Nu indraznesc sa-ncerc o paralela cu situatia din Romania; o las in seama altora, care cunosc mai bine situatia. M-am gindit insa putin la parintii care-si trimit copiii la scoala. Cei mai multi probabil ca ar continua sa o faca, chiar daca legea le-ar permite si alte aranjamente. (La urma-urmei, asa se-ntimpla in tarile in care scolitul acasa este perfect legal.) Si totusi: acesti parinti, oare nu s-ar simti mai stapini pe destinul copiilor lor daca ar stii ca au luat acesta decizie dintr-o pozitie de autoritate (asa au vrut ei), si nu dintr-una de subordonare (asa le-a dictat Statul)?

Cum as raspunde eu la intrebare, stiu. Dar m-ar interesa mai mult raspunsul altora.