Articol interesant despre invatamantul romanesc

Am citit azi un articol foarte interesant, o evaluare critica a invatamantului romanesc. Il gasiti aici.

Asta mi-a adus aminte ceea ce am aflat ieri: in sedinta Comisiei Nationale pentru Alternative Educationale (nu stiati ca exista asa ceva - fireste ca exclusiv cu numele - in Romania, nu?) din 21 Mai a.c., a reusit sa ia cuvantul ca invitat un domn caruia i s-a permis sa vorbeasca despre HS timp de 10 minute. O doamna in varsta din comisie "o superexperta" a declarat de la inceput ca "HS este o prostie", si "nici nu merita sa se discute pe aceasta tema". Se pare ca doamna in varsta era foarte importanta, autoritatea din respectiva comisie.
In mod evident este vorba despre o doamna care si-a primit "educatia" in mod temeinic in anii de inceput ai comunismului, pentru ca daca ar fi facut-o inainte ar fi stiut mai multe despre HS , alternativa educationala perfect legala si folosita inainte de razboi.
Daca doamna ar avea cea mai mica tangenta si macar o vaga urma de cunostinte in legatura cu alternativele educationale din lume, la ora actuala, ar fi la curent cu faptul ca HS este nu numai legal in toate tarile civilizate dar si intr-o puternica linie ascendenta.

Dar..fireste, ca asa cum povesteste si autorul articolului despre care vorbeam mai sus... la MECT totul e de-a-ndoaselea si nulitatile fac legea.

Ce este scoala de fapt (2)

Sa iti imaginezi ca toti copiii au nevoie, ba chiar trebuie sa invete exact aceleasi lucruri denota, pe langa superficialitatea de a privi problema si o lipsa acuta a simtului realitatii. In “lumea reala” (expresie foarte folosita de criticii HS) oamenii nu stiu si nici nu au nevoie sa stie aceleasi lucruri. Exista un articol semnificativ privind aceasta problema pe care imi propun sa il traduc in curand, scris de Alfie Kohn si care se numeste “What does it mean to be well educated” si care deconstruieste foarte bine toate miturile legate de educatie.
Pana la urma oamenii au idei cat se poate de diferite despre ce inseamna sa fi educat sau , mai mult, sa ai o educatie inalta. Ceea ce este usor de vazut insa, (priviti orice exemplu din jur) este ca motivatia interioara este ceea ce conteaza de fapt intotdeauna. Ceea ce ti se impune poate parea sa aiba rezultate pe termen scurt. Lucrurile cu care ramai de fapt si cele pe care le mai inveti de-a lungul vietii cu adevarat, sunt produsul exclusiv al intereselor tale.
Si aceasta motivatie este foarte usor de distrus prin coercitie, prin modul absurd care ignora toate cunostintele de psihologie generala si a copilului pe care il foloseste scoala de astazi pentru a indopa pretinsa cunoastere in copii. Foarte multi ajung sa aiba oroare de ideea de invatat in sine. Ganditi-va putin, ce va vine in minte si ce sentimente aveti cand rostiti cuvantul : “invatat”. Cred ca un sentiment de bucurie este ceva foarte rar. In general sentimentul pe care il provoaca acest cuvant este o senzatie de obositor, de “mai bine nu” amestecat cu o usoara jena sau retinere, caci stim cu totii ca de fapt “e spre binele nostru”.
Atata vreme cat copiii se nasc cu dorinta vie de a invata, de a cunoaste, de a se descurca din ce in ce mai bine…cum se ajunge ca acest proces atat de natural sa ne devina nesuferit? Ei bine, eu cred ca scolarizarea este cauza. Atunci cand esti nerabdator sa inveti ceva si trebuie sa intri intr-un sistem in care, pe langa un milion de reguli firesti intr-o institutie totala, ai rigurosul “orar” si ti se spune : “Ok, de la 13.10 la 13.45 vom “invata” matematica si anume asta, de aici pana aici.
Gataaa. 10 minute pauza. Acum lasam asta si “invatam” engleza timp de 35 de minute! Nu, Georgel, lectia despre Big Ben o sa o studiem peste doi ani, azi invatam sa conversam despre vreme…” si tot asa. Adauga la asta tot felul de teme impuse, ore intregi de adaptarea la insititutia totala (cu care nu te vei mai intalni de-a lungul vietii decat daca alegi sa intri in armata, manastirea sau inchisoare), o gramada de pretinsi profesori incapabili si care se comporta potrivit propriilor lor traume..si ai imaginea exacta a ceea ce este numit in chip absurd drept “educatie de calitate” , facuta “de specialisti” cu metode pedagogice.
Fac o scurta paranteza despre pedagogie: este o stiinta dezvoltata dupa aparitia scolilor care incearca sa gaseasca metodele cele mai eficiente de a face pe copii sa invete in cadru institutionalizat, intr-o relatie profesor-elev. Totusi, opinia mea este ca ii scapa tocmai esentialul, pe care John Holt in rezuma atat de bine: “Invatatul nu e un produs al activitatii profesorilor. Invatatul e un produs al activitatii celor care invata.”
In epoca noastra, a informatiei, resursele educationale sunt peste tot :internet-ul cu toata multitudinea de site-uri si materiale educationale, nenumarabile reviste si carti acoperind toata plaja de specialitati si interese, acces gratuit (sau implicand costuri reduse) la majoritatea marilor biblioteci si muzee, posibilitatea schimbului rapid de informatii cu oameni specializati in orice domeniu, existenta grupurilor de studiu si cercetare la orice nivel de pricepere sau varsta si lista poate continua ajungand pana la enumerarea posibilitatilor nenumarate de a calatori (ieftin sau chiar gratuit) si a invata.
A sustine in aceasta epoca, un sistem de scolarizare construit in era industriala din motive evidente atunci si total nerelevante acum, reprezinta mai degraba impiedicarea exercitarii dreptului la educatie si nicidecum facilitarea lui (asa cum in mod gresit afirma sustinatorii acestui sistem anacronic).

Sincer, eu alt motiv pentru a sustine acestui mod de a privi lucrurile inafara perpetuarii controlului statului folosind o caracatita megabirocratica ce este MECT, nu vad. A, si fireste, inertia…

Vorbeam ieri despre articolul scris de Elena Ilarion intitulat “Homeschooling-ul -educatia viitorului?” si am uitat sa spun ceva foarte important: titlul mi se pare excelent. Asta pentru ca si eu vad HS ca fiind educatia viitorului, alta evolutie este imposibila si improbabila. Nu este educatia de mase a unui viitor foarte apropiat, dar cu siguranta ca asa cum merg lucrurile, tinerii vor abandona “educatia” erei industriale din lipsa disponibilitatii de a-si pierde vremea cu ea, in timp ce si-ar putea petrece timpul pentru a invata realmente.

"Parintii sau statul?"

Am descoperit recent un articol excelent scris de Vlad Topan pe site-ul Institutului Ludwig von Mises - Romania intitulat "Parintii sau statul?"

Domnul Topan pune problema educatiei din punct de vedere politic aratand mai multe intrebari pertinente pe care majoritatea oamenilor pare ca nu si le mai pun:

"Problema principala a domeniului educatiei (cea obligatorie, in special; multe se aplica insa si celorlalte segmente) - asa cum sugereaza si titlul - graviteaza in jurul intrebarii: cine trebuie sa decida, in ultima instanta, daca, ce anume, cat timp, cu cine, sub indrumarea cui etc. ar trebui sa studieze copiii? Raspunsul in vigoare azi este cat se poate de limpede: statul. Daca vreun parinte se simte nedreptatit de ceea ce spun, il invit sa faca modificari in programele analitice ale materiilor pe care copiii le studiaza la scoala, sau chiar sa retraga copilul din sistemul public pentru a-l educa (exclusiv) pe cont propriu."

Dincolo de problemele de filosofie educationala despre care vorbim aici, cred ca si problema drepturilor fiecaruia dintre noi ca parinti sau ca interesati de subiect din orice motiv, este extrem de importanta.

Ecouri in presa : HS - educatia viitorului?

Sub titlul "Homeschooling-ul – educaţia viitorului?" acest articol scris de Elena Ilarion a aparut in ziarul Gandul din 21 Noiembrie.
Autoarea face o trecere in revista destul de bine documentata a fenomenului dar ultima fraza:
În România, homeschooling-ul este întâlnit doar pentru elevii care nu se pot deplasa, însă nu s-a discutat niciodată despre posibilitatea introducerii acestui sistem la nivel naţional.
care este in realitate usor eronata, mi-a atras atentia in mod special.
Asta pentru ca se confunda ceea ce legislatia numeste "educatie la domiciliu" cu ceea ce inseamna, de fapt, HS.
Pe de alta parte, autoarea pare sa nu fie la curent cu faptul ca in acest moment, mai mult de 30 de copii fac homeschooling in Romania, cat si ca discutiile despre aceasta alternativa educationala sunt din ce in ce mai dese si intense, atat in spatiul public cat si cu autoritatile (MEC si Comisia Parlamentara pentru invatamant).
Totusi, aparitia unor astfel de articole nu poate decat sa ne bucure as spune.

Ce este scoala de fapt (1)

Oamenii par sa aiba idei foarte clare in privinta scolii si a necesitatii scolarizarii. As spune chiar certitudini care ajung pana la a considera scolarizarea si educatia ca fiind sinonime. Pe scurt, din discursul mainstream se desprind aproape ca axiome urmatoarele idei:

1)Scolarizarea este singurul mod de a primi educatie de calitate.
2)Scolarizarea este singurul mod in care copiii invata sa socializeze corect si sanatos.
3)Scolarizarea este singura baza solida fara de care nu poti avea succes in viata in societatea noastra.

Inainte de a incepe sa le dezbatem, e necesara putina istorie privind scoala si scolarizarea obligatorie.
Scolile de mase au aparut in era industriala dintr-o necesitate evidenta de a alfabetiza largi mase de oameni care aveau nevoie sa se adapteze la o societate in schimbare. Ideile nationaliste aparusera la orizont, cele privind drepturile omului si obligatiile statelor de asemenea, prin urmare alfabetizarea era un act important atat din punct de vedere economic - societatea preponderent rurala se restrangea din ce in ce mai mult in favoarea industrializarii cat si politic – statele trebuiau sa aiba cetateni cat mai “de calitate” si sa fie ele insele privite ca fiind implicate asistential in viata propriilor cetateni. Prin urmare, statele au inceput sa ofere educatie elementara copiilor : scris, citit, socotit. In Romania care a fost o tara preponderent rurala (80% ) pana in timpul regimului comunist, industrializarea fiind facuta artificial, lucrurile nu s-au miscat foarte rapid in trecut.
Pana in 1948 cand regimul a nationalizat invatamantul din ratiuni politice evidente, pe langa scolile publice functionau scoli private, scoli confesionale si educatia in familie, conform legii.

Este evident ca scolarizarea elementara oferita de stat cetatenilor sai a fost o initiativa buna. In acea epoca a unei majoritati analfabete, cand cartile nu erau la indemana oricui si numarul lor era restrans, cand societatea trecea de la un mod de viata feudal si preponderent agrar la era industiala, oamenii obisnuiti nu ar fi avut acces la educatie decat in acest fel. Problema este insa ca statul nu s-a mai oprit. Magia faptului ca avea puterea de a umple capetele tinerelor vlastare ale patriei cu tot felul de idei l-a atras ireparabil si a inceput sa o foloseasca din ce in ce mai mult.
A urmat epoca imperativelor nationale si toti cetatenii trebuiau sa cunoasca si sa se uneasca in sprijinul unor idei marete. Scolarizarea si-a intins competentele si asupra formarii constiintei cetatenesti si a tot felul de idei si informatii pe care statul le considera importante in diverse momente.

Odata cu instaurarea comunismului, scolarizarea controlata in intregime de stat a devenit un lucru foarte important. Asa cum, in vremea lui Hilter in Germania- tara cu traditie in educatia in familie si in aplicarea diverselor filosofii educationale (spre exemplu Waldorf) - invatamantul a fost nationalizat, orice regim totalitar - cel romanesc nu putea face exceptie - a vazut in scolarizarea obligatorie a copiilor un instrument de care nu se putea lipsi in impunerea ideilor sale si a controlului.

Dupa 1990, desi legea invatamantului a fost schimbata (de nenumarate ori) de forma, fondul problemei a ramas acelasi : statul emite o curricula unica, oficiala si elevii trebuie sa o urmeze intocmai. Scolile particulare si cele confesionale nu fac exceptie: daca vor sa studieze alte materii nu o pot face decat in plus fata de curricula unica, iar aceste initiative trebuie autorizate de stat.

In era informatiei insa, realitatile de acum 150 de ani sunt foarte departe, iar principiile altruiste ale inceputurilor scolarizarii nu se mai pot aplica. In plus, scolarizarea in sine e de nerecunoscut daca o comparam cu ce se intampla la inceput, pentru ca si-a arogat din ce in ce mai multe competente, incercand (si reusind) sa creeze impresia ca fara acest sistem nu se poate.
Ceea ce a dus la crearea acelor trei mituri depsre care vorbeam la inceput.
Sa le luam pe rand.

1)Scolarizarea este singurul mod de a primi educatie de calitate.

Sa ii spunem “mitul incompetentei”, acesta incearca sa ne readuca imaginar in situatia de acum 150 de ani spunandu-ne ca nimeni nu este capabil sa ii invete pe copii ceea ce au nevoie sa stie inafara unor specialisti autorizati care nu sunt de gasit decat in scoli. Acest mit contine mai multe presupozitii false: copiii ar avea nevoie sa stie neaparat tot ceea ce contine curricula unica emisa de stat, profesorii din scoli ar fi “specialisti” atat in domeniul pe care il predau cat si in diverse metode de predare si, ultimul, alta cale nu exista sau este mult inferioara.

Copiii nu au nevoie sa stie tot ceea ce se preda acum in scoli. Drept dovada ca nici cei mai “silitori”, dupa cativa ani de la terminare scolii (desi in general este vorba despre doar cateva saptamani J ) nu mai stiu decat vreo 20% din tot ceea ce au “invatat” acolo. Am pus ghilimelele deoarece eu nu pot sa numesc invatat procesul de a memora diverse informatii cu scopul de a le reproduce la o eventuala testare.
De altfel, majoritatea acelor informatii sunt de tipul celor cu care nu se vor mai intalni niciodata in timpul vietii lor. Si daca ar avea nevoie de ele si ar fi interesati de asta candva , in viitor, in epoca noastra nu le-ar trebui mai mult de 10 secunde sa aiba acces la ele. Si fireste…apoi sa le invete cu adevarat.
Unii spun, bazandu-se pe niste teorii de mult contrazise, ca memorarea a tot felul de chestii este importanta pentru dezvoltarea creierului sau pentru pastrarea lui activa, si vin cu aceasta idee in sprijinul metodelor scolare. Este o idee nu numai gresita, dar chiar contrariul ei a fost demonstrat (si mi se pare un lucru vizibil cu ochiul liber) : memorarea de informatii fara o motivatie interioara (cu efort) inhiba curiozitatea naturala care ne face sa invatam cu placere. Cum spunea Einstein : “Este o greseala foarte grava sa crezi ca bucuria de a vedea si de a cerceta poate fi promovata prin metode coercitive si prin cultivarea simtului datoriei.”

Da, oricine are nevoie de niste baze, de o educatie elementara care trebuie sa includa cititul, scrisul si scocotitul. Apoi poate si oarece istorie, geografie si tot asa. Dar gradul de specializare la care se ajunge in scoli privind fiecare dintre aceste domenii este mult exagerat. Si nu este rezultatul unor nevoi ale cetatenilor ci rezultatul unor nevoi ale acestui megasistem birocratic ce este invatamantul public al unui stat.

Va urma.

Despre HS in Romania - drepturi si prezumtia de rea intentie.78

Se pare ca multi oameni au ramas cu un reflex de pe urma regimului totalitar in care au trait sau care in feluri insidioase i-a marcat totusi : prezumtia de rea intentie. Prezenta in orice regim autoritarist, aceasta teorie pleaca intotdeauna de la premiza ca oamenii a priori ar putea avea mai degraba intentii rele, asa ca totul trebuie cat mai mult reglementat de catre stat, in virtutea obtinerii unui “bine comun” , chiar incalcand drepturi umane fundamentale ale indivizilor. Nu importa cat de coercitiv devine statul in incercarea lui de a impune diverse conduite.

Desi majoritatea oamenilor nu sunt de acord la nivel teoretic cu aceste idei , in practica intorc foaia si au reflexul de a-si pune problema relei intentii.

In cazul nostru, printre primele probleme pe care cineva si le pune cand aude de HS, este aceea a deschiderii posibilitatii abuzurilor. Oamenii cu rele intentii - reprezentati in imaginarul colectiv de grupari bigote, “secte”, extremisti de diverse feluri, parinti pusi pe abuzat proprii copii prin munca fortata sau violenta – toti, ni se spune, daca vor avea posibilitatea isi vor izola si abuza copiii, zi-lumina.
Macar prin obligatia scolarizarii impuse de statul nostru, acest risc este mult diminuat.

Acesta este un sofism gogonat.

In acest moment, in Romania, cu toata institutionalizarea, unii copii sunt abuzati de parinti (sau alti adulti – spre exemplu profesori), parintii aia bigoti, extremisti, violenti si asa mai departe exista si si-au dezvoltat ideile si practicile desi au fost scolarizati.
100% dintre adultii care sunt acum violenti, dependenti de droguri, de alcool, bigoti, extremisti religios sau politic si lista poate continua la nesfarsit, AU FOST SCOLARIZATI.
Violenta in familie, dependentele diverse, extremismul de orice fel NU tin de scolarizare ( sau de educatie – pentru ca majoritatea au prejudecata ca astea doua ar fi sinonime) ci de alte resorturi si anume psihologice.
Scolarizarea in sine nu poate in nici un fel diminua aceste probleme, ba, mai rau, "peer presure" (presiunea gastii) in care ne fortam copiii sa intre in scoala, poate declansa sau , in orice caz joaca un rol favorizant in aparitia acestor, sa le zicem metehne, care isi au originea in dezvoltarea psihologica a fiecaruia.

Statul nu ne poate impiedica exercitarea drepturile fundamentale ale omului folosindu-se de motivatia subreda a prevenirii abuzurilor. Statul nu are decat sa previna abuzurile prin legi corecte si echitabile. Asa cum sunt ele in orice tara civilizata care permite HS si in care exista legi diverse care previn abuzul.

Statul roman, in mod totalitar, abuziv si nepermis imi ingradeste in acest moment dreptul la educatie fortandu-ma contrar tuturor principiilor de drept sa imi institutionalizez copiii. *
Pentru ca el si numai el sa le bage pe gat intr-un mod pe care eu il consider gresit, abuziv si traumatizant, tot felul de informatii pe care eu sau copiii mei le consideram nerelevante, stupide, putrezite deja de vechi ce sunt; totul intr-un mediu violent, autoritarist si competitional, totul timp de 13 ani, totul zi de zi...si tot asa. Practic statul nu da dreptul copiiilor mei la educatie reala, conform drepturilor omului si ale libertatii de constiinta.
Nicaieri in lumea civilizata nu se opereaza cu prezumtia de rea-intentie. Nu incalcam niste drepturi general umane ale tuturor doar pentru ca ne imaginam ca unii ar putea eventual abuza de ele.

Ci facem niste legi care sa pevina abuzul si sa fie compatibile si cu drepturile omului.

Pentru ca urmand logica de acum a statului, e posibil ca in curand sa nu mai putem iesi pe strada fara autorizatie de la stat si urmariti prin satelit; daca ne vine o nebuneala si dam in cap unuia sau facem ceva, orice, antisocial?!

Exagerez, fireste (sper) dar analogia aceasta urmeaza acelasi reflex al prezumtiei de rea intentie, idee ce mie mi se pare socant sa apara in discursurile unor tineri parinti, in Romania anului 2007.

* La nivel teoretic, pentru ca la practic, exista din fericire o portita in lege, asa cum aratam aici: http://educatielibera.blogspot.com/2007/11/despre-hs-in-romania-legalitatea78.html. Sunt insa convinsa ca legiuitorul nu a avut HS in vedere cand a formulat legea respectiva.

Despre HS in Romania - legalitatea

Asa…am tot postat diverse traduceri pana acum fiind convinsa ca ele exprima mai bine , in cuvinte mai potrivite sa zicem, lucrurile despre care eu consider ca trebuie cunoscute atunci cand vrem sa aflam mai multe despre HS ca filosofie educationala. Am sa fac asta in continuare, dar imi propun ca in paralel sa incepem o discutie mai putin formala despre aceste realitati in Romania.
Si asta pentru ca , discutand pe diverse forumuri acest subiect (HS) am remarcat o gramada de probleme pe care si le pun oamenii, obstacole pe care le vad, prejudecati pe care le au, la care nici nu m-as fi gandit. Este adevarat ca ele sunt de multe ori tangentiale cu Hs, dar exista in acest context pentru simplul motiv ca oamenii isi pun aceste probleme in acest mod.

Astazi cate ceva despre legalitate.

Im majoritatea tarilor civilizate (spre exemplu USA, Canada, Australia., Noua Zeelanda, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franta, Belgia, Olanda, Scotia, Spania, Italia, Elvetia, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda, Israel, …si lista continua atat in Europa cat si raspandindu-se si pe alte continente) educatia acasa este perfect legala, explicit mentionata in lege.
Diferentele care sunt de la stat la stat in aceasta privinta sunt reprezentate de legile conexe care se refera la modul de control, de prevenire a abuzurilor, lucru perfect firesc.

In Romania, educatia acasa era explicit mentionata de lege ca forma alternativa de invatamant inainte de nationalizarea invatamantului facuta de regimul comunist in 1948.
Dupa ’90, reflexele etatiste si totalitare in aceasta privinta au continuat insa si aceasta forma alternativa de educatie nu a mai fost mentionata de legea invatamantului, ba statul s-a intins cu controlul nepermis de mult si asupra invatamantului privat si confesional (pe care le permite) reglementandu-le curriculumul. Practic se intampla asa: statul emite o curricula unica, oficiala, “de stat” pe care toata lumea trebuie sa o urmeze. Daca scolile private si/sau confesionale doresc sa faca alte materii, nu le pot face decat in plus, peste curricula oficiala, unica. Ceea ce logostic este foarte greu. Plus ca este absurd.

In acest moment totusi, homeschooling in toate formele sale (de la foarte structurat la total nestructurat – vezi radical unschooling) se poate, din fericire practica in Romania datorita unei portite in lege.

Portita despre care vorbesc, permite ca un copil sa fie educat inafara Romaniei, intr-o scoala care ofera foaie matricola, diploma si toate celelalte hartii necesare birocratiei, toate oficial emise de catre statul respectiv. Ceea ce poate folosind HS, dat fiind ca sunt atat de multe stat care il recunosc, cum este si firesc.

Exista scoli care ofera celor educati acasa, asa numite programe-umbrela, emitand toate actele necesare (in urma unor teste ce se pot desfasura prin corespondenta sau on line, prezentari de portofolii si asa mai departe) , acte ce sunt perfect recunoscute de statul roman. Copiii se pot transfera in sistemul romanesc daca o doresc oricand in timpul scolii si pot obtine diploma de absolvire a liceului emisa de autoritatea educationala a statului respectiv, indiferent ce metoda de invatare a ales (inclusiv RU). Fireste, toate aceste servicii sunt contra cost, dar costurile nu sunt insurmontabile, vorbim despre niste sute de dolari pe an. Un exemplu aici: http://www.independent-learning.com/newsite/news.htm

Pe mine personal aceasta veste m-a facut sa ma simt mai bine, desi doresc sa lupt in continuare pentru a obtine legalitatea explicita a HS in legile romanesti, asa cum este corect intr-o tara denumita “libera”.
M-a facut sa ma simt mai bine pentru ca ceea ce ma interesa in primul rand era ca educatia copiilor mei sa aiba loc asa cum consider eu ca este cel mai bine si ma bucur ca se poate fara a risca pentru mine si ei , probleme legale.

Mitul pasivitatii

Sunt multe argumentele care pot apare intr-o polemica pe marginea subiectului formei de educatie (i.e. scolit institutionalizat vs. scolit acasa). Unul pe care l-am intilnit relativ des este afirmatia --sustinuta de cei care prefera scolile asa cum sunt ele acuma-- cum ca, lasati "de capul lor" (adica fara o autoritate care sa le dicteze ce sa faca si ce nu) majoritatea copiilor vor alege sa faca nimic. Sau ceva foarte apropiat de nimic.

Exemplele invocate erau ceva de genul: "au sa joace fotbal din zori si pina-n seara", "au sa se uite 20 de ore/zi la filme cu pac-pac", "au sa stea numai la calculator, pe Internet". Cu alte cuvinte, se afirma cu tarie ca copiii nu vor arata nici un fel de interes pentru vreo activitate din care ar putea invata ceva, ci vor intra intr-o stare de pasivitate absoluta si perpetua ("coach potato" imi vine in minte). O astfel de "libertate" (i.e. aceea de a nu fi obligat sa mergi la scoala) ar duce inevitabil la crearea unor indivizi inadaptati social, incapabili sa-si cistige piinea de zi cu zi, o povara pentru "clasa muncitoare/ginditoare", ce ar trebui sa-i sustina prin plata unor taxe sporite.

Ei bine, mie unu' imi pare ca un astfel de argument e gresit din mai multe puncte de vedere.

Mai intii, pentru ca e ignorata in totalitate curiozitatea innascuta a copiilor. Copiii sunt curiosi si dornici sa afle cit mai multe despre lumea care-i inconjoara. Sunt activi si cauta sa inteleaga lumea in care traiesc. E o atitudine pe care o au inca de la nastere. (Bunaoara, ai vazut vreodata un prunc ce se opreste din plins in momentul cind aude un sunet nou? I-ai vazut privirea, iscoditoare, poate incarcata inca de lacrimi, ce pare sa intrebe: "Asta ce mai e?") Si e o atitudine care ramine cu ei cel putin atita timp cit inca nu au de a face cu o institutie creata sa-i invete.

In al doilea rind, chiar presupunind ca unii copii vor ajunge intr-o pasa pasiva, neinteresati de ceea ce se petrece in jurul lor, eu unu' nu cred ca asta poate sa devina o stare permanenta. Poate va tine o zi, doua, zece, da' pina la urma ceva o sa-l scoata din inertie, ceva sau cineva o sa-i re-aprinda interesul si pofta de viata. Dupa care, nu mai trebuie decit sa nu-i stam in cale, sa-l lasam sa evolueze inspre ceea ce interesul il poarta.

In sfirsit, faptul ca unii copii tind sa-si petreaca foarte mult timp facind o activitate oarecare (fotbal, televizor, Internet, stat la soare-n curtea casei) nu e o dovada ca respectivul copil e o cauza pierduta. In ce ma priveste, nu mi-as face asa mari probleme pentru ca stiu ca e ceva trecator, o "moda". Dupa o saptamina, o luna sau un an o sa-si gaseasca alt hobby, o sa-l consume altceva.

Sunt convins ca acumularea de cunostinte e ceva ce nu se intimpla liniar, ci in salturi, asa ca faptul ca la un moment dat un copil manifesta un interes imens pentru un domeniu sau altul l-as vedea mai degraba ca un lucru bun -- pentru ca ar invata o multime din ceea ce-l preocupa atunci; cind va trece la urmatoarea pasiune, o sa invete altceva, si tot asa.

Mai suspectez un lucru: daca este ceva pe planeta asta care poate transforma copiii in facatori-de-nimic, atunci in mod cert ceva-ul acela e scoala (si/sau parintii; dar acestia intr-o masura mai mica). Si asta pentru ca scoala e cea care se interpune in curiozitatea naturala a copiilor, este cea care vine si spune: "Nu conteaza ce te intereseaza pe tine acum; singurul lucru care conteaza este ceea ce am decis noi ca trebuie sa te intereseze." Cu asa o atitudine poti foarte usor sa distrugi ceea ce exista, in mod natural, in copii: curiozitatea.



[Idei publicate in original pe blogul personal al autorului.]