sâmbătă, 1 decembrie 2007

In Anglia, educatia e obligatorie, scoala nu

Cu citeva zile-n urma, pe 29 noiembrie, Departamentul pentru Copii, Scoli si Familii a guvernului britanic a publicat un ghid destinat sa ajute autoritatile locale atunci cind interactioneaza cu familii care au decis sa-si educe copiii acasa. Documentul este ceea ce a rezultat in urma consultarii publice a celor interesati de acest subiect -- o initiativa lansata de departamentul pomenit.

Plecindu-se de la dreptul fundamental al copilului la educatie, ghidul ofera anumite sugestii cu privire la modul de interactiune dintre parinti si autoritati, astfel incit copilul sa aiba o cit mai buna sansa de a face uz de dreptul sau (acela de a fi educat).

In fapt, atit parintii cit si autoritatile au anumite drepturi si obligatii vizavi de copil. Ambii au obligatia de a se asigura ca copilul primeste o educatie adecvata comunitatii din care face parte. Parintii au dreptul de a alege care forma de educatie o considera mai potrivita pentru copiii lor. In virtutea obligatiei de a se asigura ca copilul primeste o educatie adecvata, autoritatile au dreptul de a interveni atunci cind se pare ca parintii nu asigura o educatie adecvata.

Definitiile nefiind riguroase (Ce e educatie adecvata? In ce conditii se impune o interventie?) se poate ajunge la interpretari diferite si sicane intre parinti si autoritati, in incercarea fiecaruia de a se supune obligatiilor si de a face uz de drepturile care le revin. Ghidul publicat recent nu face decit sa caute a preintimpina aceste situatii conflictuale.

Ce m-a frapat in timpul lecturii este modul in care guvernul britanic recunoaste drepturile parintilor. In fapt, sectiunea care trece in revista legile privitoare la educatia la domiciliu incepe asa:
The responsibility for a child’s education rests with their parents. In England, education is compulsory, but school is not.
Pe romaneste spus:
Responsabilitatea educarii copilului revine parintilor. In Anglia, educatia e obligatorie, scoala nu.
(Traducerea imi apartine; sublinierea nu.)

In plus, tot timpul cind o autoritate face un raport sau o notificare cu privire la un copil, se recomanda ca o copie a acestora sa fie trimisa parintilor, astfel incit acestia sa fie la curent cu modul in care sunt priviti de autoritati si sa poata lua masuri daca le considera necesare.

Nu indraznesc sa-ncerc o paralela cu situatia din Romania; o las in seama altora, care cunosc mai bine situatia. M-am gindit insa putin la parintii care-si trimit copiii la scoala. Cei mai multi probabil ca ar continua sa o faca, chiar daca legea le-ar permite si alte aranjamente. (La urma-urmei, asa se-ntimpla in tarile in care scolitul acasa este perfect legal.) Si totusi: acesti parinti, oare nu s-ar simti mai stapini pe destinul copiilor lor daca ar stii ca au luat acesta decizie dintr-o pozitie de autoritate (asa au vrut ei), si nu dintr-una de subordonare (asa le-a dictat Statul)?

Cum as raspunde eu la intrebare, stiu. Dar m-ar interesa mai mult raspunsul altora.

2 comentarii:

Ioana spunea...

Augustin, e greu de spus. Pentru asta ar presupune o anumita doza de individualism si incredere in sine. Ceea ce intr-o tara cu traditie solida autoritarista este destul de greu.
Oamenii ar putea avea un discurs de genul : statul (pentru ca isi permite si este interesat) are niste specialisti in stiintele pedagogiei, educatiei si psihologiei copilului, care creeaza programa si metodele, lucru la care eu nu ma pricep, sunt incompetent. Ar fi mai bine sa nu fac pe desteptul si sa admit rezolutiile acestora pentru ca se pricep la asta mai bine ca mine.
Si pot sa-mi educe copilul mai bine decat mine, specialisti in asta fiind.

Cristina Micsa spunea...

Un contra-argument ar fi: Cum eu, ca parinte, sa nu stiu sa-l invat pe copilul meu materia de clasa a 5-a de exemplu? Daca sistemul public (prin care eu ca parinte am trecut)este asa de bun, atunci ar trebui sa stiu sa-mi invat copiii, nu? Doar am facut materia respectiva. Daca profesorii imi spun mie ca eu nu stiu sa predau respectiva clasa inseamna ca ei nu au facut un lucru chiar atat de bun cu mine incat sa-mi aduc aminte, nu? Si atunci de ce sa-mi trimit copiii la scoala publica atunci cand e dovedit ca sistemul lor nu e bun?