Oamenii par sa aiba idei foarte clare in privinta scolii si a necesitatii scolarizarii. As spune chiar certitudini care ajung pana la a considera scolarizarea si educatia ca fiind sinonime. Pe scurt, din discursul mainstream se desprind aproape ca axiome urmatoarele idei:
1)Scolarizarea este singurul mod de a primi educatie de calitate.
2)Scolarizarea este singurul mod in care copiii invata sa socializeze corect si sanatos.
3)Scolarizarea este singura baza solida fara de care nu poti avea succes in viata in societatea noastra.
Inainte de a incepe sa le dezbatem, e necesara putina istorie privind scoala si scolarizarea obligatorie.
Scolile de mase au aparut in era industriala dintr-o necesitate evidenta de a alfabetiza largi mase de oameni care aveau nevoie sa se adapteze la o societate in schimbare. Ideile nationaliste aparusera la orizont, cele privind drepturile omului si obligatiile statelor de asemenea, prin urmare alfabetizarea era un act important atat din punct de vedere economic - societatea preponderent rurala se restrangea din ce in ce mai mult in favoarea industrializarii cat si politic – statele trebuiau sa aiba cetateni cat mai “de calitate” si sa fie ele insele privite ca fiind implicate asistential in viata propriilor cetateni. Prin urmare, statele au inceput sa ofere educatie elementara copiilor : scris, citit, socotit. In Romania care a fost o tara preponderent rurala (80% ) pana in timpul regimului comunist, industrializarea fiind facuta artificial, lucrurile nu s-au miscat foarte rapid in trecut.
Pana in 1948 cand regimul a nationalizat invatamantul din ratiuni politice evidente, pe langa scolile publice functionau scoli private, scoli confesionale si educatia in familie, conform legii.
Este evident ca scolarizarea elementara oferita de stat cetatenilor sai a fost o initiativa buna. In acea epoca a unei majoritati analfabete, cand cartile nu erau la indemana oricui si numarul lor era restrans, cand societatea trecea de la un mod de viata feudal si preponderent agrar la era industiala, oamenii obisnuiti nu ar fi avut acces la educatie decat in acest fel. Problema este insa ca statul nu s-a mai oprit. Magia faptului ca avea puterea de a umple capetele tinerelor vlastare ale patriei cu tot felul de idei l-a atras ireparabil si a inceput sa o foloseasca din ce in ce mai mult.
A urmat epoca imperativelor nationale si toti cetatenii trebuiau sa cunoasca si sa se uneasca in sprijinul unor idei marete. Scolarizarea si-a intins competentele si asupra formarii constiintei cetatenesti si a tot felul de idei si informatii pe care statul le considera importante in diverse momente.
Odata cu instaurarea comunismului, scolarizarea controlata in intregime de stat a devenit un lucru foarte important. Asa cum, in vremea lui Hilter in Germania- tara cu traditie in educatia in familie si in aplicarea diverselor filosofii educationale (spre exemplu Waldorf) - invatamantul a fost nationalizat, orice regim totalitar - cel romanesc nu putea face exceptie - a vazut in scolarizarea obligatorie a copiilor un instrument de care nu se putea lipsi in impunerea ideilor sale si a controlului.
Dupa 1990, desi legea invatamantului a fost schimbata (de nenumarate ori) de forma, fondul problemei a ramas acelasi : statul emite o curricula unica, oficiala si elevii trebuie sa o urmeze intocmai. Scolile particulare si cele confesionale nu fac exceptie: daca vor sa studieze alte materii nu o pot face decat in plus fata de curricula unica, iar aceste initiative trebuie autorizate de stat.
In era informatiei insa, realitatile de acum 150 de ani sunt foarte departe, iar principiile altruiste ale inceputurilor scolarizarii nu se mai pot aplica. In plus, scolarizarea in sine e de nerecunoscut daca o comparam cu ce se intampla la inceput, pentru ca si-a arogat din ce in ce mai multe competente, incercand (si reusind) sa creeze impresia ca fara acest sistem nu se poate.
Ceea ce a dus la crearea acelor trei mituri depsre care vorbeam la inceput.
Sa le luam pe rand.
1)Scolarizarea este singurul mod de a primi educatie de calitate.
Sa ii spunem “mitul incompetentei”, acesta incearca sa ne readuca imaginar in situatia de acum 150 de ani spunandu-ne ca nimeni nu este capabil sa ii invete pe copii ceea ce au nevoie sa stie inafara unor specialisti autorizati care nu sunt de gasit decat in scoli. Acest mit contine mai multe presupozitii false: copiii ar avea nevoie sa stie neaparat tot ceea ce contine curricula unica emisa de stat, profesorii din scoli ar fi “specialisti” atat in domeniul pe care il predau cat si in diverse metode de predare si, ultimul, alta cale nu exista sau este mult inferioara.
Copiii nu au nevoie sa stie tot ceea ce se preda acum in scoli. Drept dovada ca nici cei mai “silitori”, dupa cativa ani de la terminare scolii (desi in general este vorba despre doar cateva saptamani J ) nu mai stiu decat vreo 20% din tot ceea ce au “invatat” acolo. Am pus ghilimelele deoarece eu nu pot sa numesc invatat procesul de a memora diverse informatii cu scopul de a le reproduce la o eventuala testare.
De altfel, majoritatea acelor informatii sunt de tipul celor cu care nu se vor mai intalni niciodata in timpul vietii lor. Si daca ar avea nevoie de ele si ar fi interesati de asta candva , in viitor, in epoca noastra nu le-ar trebui mai mult de 10 secunde sa aiba acces la ele. Si fireste…apoi sa le invete cu adevarat.
Unii spun, bazandu-se pe niste teorii de mult contrazise, ca memorarea a tot felul de chestii este importanta pentru dezvoltarea creierului sau pentru pastrarea lui activa, si vin cu aceasta idee in sprijinul metodelor scolare. Este o idee nu numai gresita, dar chiar contrariul ei a fost demonstrat (si mi se pare un lucru vizibil cu ochiul liber) : memorarea de informatii fara o motivatie interioara (cu efort) inhiba curiozitatea naturala care ne face sa invatam cu placere. Cum spunea Einstein : “Este o greseala foarte grava sa crezi ca bucuria de a vedea si de a cerceta poate fi promovata prin metode coercitive si prin cultivarea simtului datoriei.”
Da, oricine are nevoie de niste baze, de o educatie elementara care trebuie sa includa cititul, scrisul si scocotitul. Apoi poate si oarece istorie, geografie si tot asa. Dar gradul de specializare la care se ajunge in scoli privind fiecare dintre aceste domenii este mult exagerat. Si nu este rezultatul unor nevoi ale cetatenilor ci rezultatul unor nevoi ale acestui megasistem birocratic ce este invatamantul public al unui stat.
Va urma.
1)Scolarizarea este singurul mod de a primi educatie de calitate.
2)Scolarizarea este singurul mod in care copiii invata sa socializeze corect si sanatos.
3)Scolarizarea este singura baza solida fara de care nu poti avea succes in viata in societatea noastra.
Inainte de a incepe sa le dezbatem, e necesara putina istorie privind scoala si scolarizarea obligatorie.
Scolile de mase au aparut in era industriala dintr-o necesitate evidenta de a alfabetiza largi mase de oameni care aveau nevoie sa se adapteze la o societate in schimbare. Ideile nationaliste aparusera la orizont, cele privind drepturile omului si obligatiile statelor de asemenea, prin urmare alfabetizarea era un act important atat din punct de vedere economic - societatea preponderent rurala se restrangea din ce in ce mai mult in favoarea industrializarii cat si politic – statele trebuiau sa aiba cetateni cat mai “de calitate” si sa fie ele insele privite ca fiind implicate asistential in viata propriilor cetateni. Prin urmare, statele au inceput sa ofere educatie elementara copiilor : scris, citit, socotit. In Romania care a fost o tara preponderent rurala (80% ) pana in timpul regimului comunist, industrializarea fiind facuta artificial, lucrurile nu s-au miscat foarte rapid in trecut.
Pana in 1948 cand regimul a nationalizat invatamantul din ratiuni politice evidente, pe langa scolile publice functionau scoli private, scoli confesionale si educatia in familie, conform legii.
Este evident ca scolarizarea elementara oferita de stat cetatenilor sai a fost o initiativa buna. In acea epoca a unei majoritati analfabete, cand cartile nu erau la indemana oricui si numarul lor era restrans, cand societatea trecea de la un mod de viata feudal si preponderent agrar la era industiala, oamenii obisnuiti nu ar fi avut acces la educatie decat in acest fel. Problema este insa ca statul nu s-a mai oprit. Magia faptului ca avea puterea de a umple capetele tinerelor vlastare ale patriei cu tot felul de idei l-a atras ireparabil si a inceput sa o foloseasca din ce in ce mai mult.
A urmat epoca imperativelor nationale si toti cetatenii trebuiau sa cunoasca si sa se uneasca in sprijinul unor idei marete. Scolarizarea si-a intins competentele si asupra formarii constiintei cetatenesti si a tot felul de idei si informatii pe care statul le considera importante in diverse momente.
Odata cu instaurarea comunismului, scolarizarea controlata in intregime de stat a devenit un lucru foarte important. Asa cum, in vremea lui Hilter in Germania- tara cu traditie in educatia in familie si in aplicarea diverselor filosofii educationale (spre exemplu Waldorf) - invatamantul a fost nationalizat, orice regim totalitar - cel romanesc nu putea face exceptie - a vazut in scolarizarea obligatorie a copiilor un instrument de care nu se putea lipsi in impunerea ideilor sale si a controlului.
Dupa 1990, desi legea invatamantului a fost schimbata (de nenumarate ori) de forma, fondul problemei a ramas acelasi : statul emite o curricula unica, oficiala si elevii trebuie sa o urmeze intocmai. Scolile particulare si cele confesionale nu fac exceptie: daca vor sa studieze alte materii nu o pot face decat in plus fata de curricula unica, iar aceste initiative trebuie autorizate de stat.
In era informatiei insa, realitatile de acum 150 de ani sunt foarte departe, iar principiile altruiste ale inceputurilor scolarizarii nu se mai pot aplica. In plus, scolarizarea in sine e de nerecunoscut daca o comparam cu ce se intampla la inceput, pentru ca si-a arogat din ce in ce mai multe competente, incercand (si reusind) sa creeze impresia ca fara acest sistem nu se poate.
Ceea ce a dus la crearea acelor trei mituri depsre care vorbeam la inceput.
Sa le luam pe rand.
1)Scolarizarea este singurul mod de a primi educatie de calitate.
Sa ii spunem “mitul incompetentei”, acesta incearca sa ne readuca imaginar in situatia de acum 150 de ani spunandu-ne ca nimeni nu este capabil sa ii invete pe copii ceea ce au nevoie sa stie inafara unor specialisti autorizati care nu sunt de gasit decat in scoli. Acest mit contine mai multe presupozitii false: copiii ar avea nevoie sa stie neaparat tot ceea ce contine curricula unica emisa de stat, profesorii din scoli ar fi “specialisti” atat in domeniul pe care il predau cat si in diverse metode de predare si, ultimul, alta cale nu exista sau este mult inferioara.
Copiii nu au nevoie sa stie tot ceea ce se preda acum in scoli. Drept dovada ca nici cei mai “silitori”, dupa cativa ani de la terminare scolii (desi in general este vorba despre doar cateva saptamani J ) nu mai stiu decat vreo 20% din tot ceea ce au “invatat” acolo. Am pus ghilimelele deoarece eu nu pot sa numesc invatat procesul de a memora diverse informatii cu scopul de a le reproduce la o eventuala testare.
De altfel, majoritatea acelor informatii sunt de tipul celor cu care nu se vor mai intalni niciodata in timpul vietii lor. Si daca ar avea nevoie de ele si ar fi interesati de asta candva , in viitor, in epoca noastra nu le-ar trebui mai mult de 10 secunde sa aiba acces la ele. Si fireste…apoi sa le invete cu adevarat.
Unii spun, bazandu-se pe niste teorii de mult contrazise, ca memorarea a tot felul de chestii este importanta pentru dezvoltarea creierului sau pentru pastrarea lui activa, si vin cu aceasta idee in sprijinul metodelor scolare. Este o idee nu numai gresita, dar chiar contrariul ei a fost demonstrat (si mi se pare un lucru vizibil cu ochiul liber) : memorarea de informatii fara o motivatie interioara (cu efort) inhiba curiozitatea naturala care ne face sa invatam cu placere. Cum spunea Einstein : “Este o greseala foarte grava sa crezi ca bucuria de a vedea si de a cerceta poate fi promovata prin metode coercitive si prin cultivarea simtului datoriei.”
Da, oricine are nevoie de niste baze, de o educatie elementara care trebuie sa includa cititul, scrisul si scocotitul. Apoi poate si oarece istorie, geografie si tot asa. Dar gradul de specializare la care se ajunge in scoli privind fiecare dintre aceste domenii este mult exagerat. Si nu este rezultatul unor nevoi ale cetatenilor ci rezultatul unor nevoi ale acestui megasistem birocratic ce este invatamantul public al unui stat.
Va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu