Sunt convins ca cei mai multi din cei care vor fi citit titlul de mai sus nu au idee in ce limba e scris. De fapt, e scris in mai multe limbi --trei--, fiecare cuvint in cite una. Nu stiu a spune ce limbi; dar sunt ferm convins ca stiu ce-nseamna: "Ne pare rau. Ne pare rau. Ne pare rau."
---
Cind europenii au decis sa colonizeze Lumea Noua, s-au lovit de o problema: populatiile indigene de pe continentul abia aparut pe harti. Trebuia facut ceva cu acesti oameni. Si au facut ceva: i-au omorit sau i-au asimilat.
Pentru partea cu asimilarea, canadienii s-au folosit de ceea ce au numit scoli rezidentiale ("residential schools") -- niste scoli infiintate pe linga diverse biserici, ce aveau ca unic scop exterminarea culturala a copiilor de indieni nativi si transformarea acestora in crestini, de preferinta fermieri. In cita suferinta s-a tradus acest efort civilizator ne-o pot spune aceia dintre nativi care au fost "beneficiarii" lui si mai sunt inca in viata. Chiar si acestia pot face doar o marturie partiala, pentru ca mult prea multi n-au reusit sa supravietuiasca tratamentului.
Sistemul scolilor rezidentiale pentru nativii indieni a fost functional in Canada incepind cu a doua jumatate a secolului XIX, si pina in ultimii ani ai secolului XX. In tot acest timp, mai bine de 150 de mii de copii au fost luati cu forta din mijlocul familiilor si comunitatilor sale si dusi la scoala, unde au fost abuzati psihic, fizic si sexual.
Pentru tot acest tratament, pe data de 11 iunie 2008, Stephen Harper --primul ministru canadian, cea mai importanta functie politica in Canada-- a cerut, in numele guvernului si poporului canadian, scuze reprezentantilor indienilor nativi. In cuvintarea sa apar cuvintele din titlu, precedate de: "Nous le regrettons" si "We are sorry".
---
Si care ar fi legatura cu educatia?, te-ai putea intreba. Eu cred ca legatura-i evidenta: educatia institutionalizata (si indeosebi cea cu caracter obligatoriu) poate fi un pretext in spatele careia sa se deghizeze usor tot felul de intentii malefice (in cazul prezentat mai sus: asasinarea culturala a copiilor de indieni nativi; in cuvintele lor: "to kill the Indian in the child".) Sau poate fi o unealta pentru promovarea unei agende nu neaparat publica.
In ce ma priveste, cred in diversitate, nu in uniformitate. Chiar si cu cele mai bune intentii (de care nu sunt deloc convins), un sistem de educatie institutionalizat, dirijat prin intermediul unei programe unice, nu poate sa-si propuna incurajarea diversitatii. Ce sigur realizeaza e o uniformizare fara sens, o nivelare inspre mediocritate.
Si desi nu-mi fac iluzii ca o sa se-ntimple degraba (de fapt, vreodata), imi place sa cred ca-ntr-o buna zi guvernele o vor lasa mai moale cu dirijatul educatiei si vor spune, simplu: "Am gresit. Ne pare rau."
sâmbătă, 14 iunie 2008
vineri, 23 mai 2008
Articol interesant despre invatamantul romanesc
Am citit azi un articol foarte interesant, o evaluare critica a invatamantului romanesc. Il gasiti aici.
Asta mi-a adus aminte ceea ce am aflat ieri: in sedinta Comisiei Nationale pentru Alternative Educationale (nu stiati ca exista asa ceva - fireste ca exclusiv cu numele - in Romania, nu?) din 21 Mai a.c., a reusit sa ia cuvantul ca invitat un domn caruia i s-a permis sa vorbeasca despre HS timp de 10 minute. O doamna in varsta din comisie "o superexperta" a declarat de la inceput ca "HS este o prostie", si "nici nu merita sa se discute pe aceasta tema". Se pare ca doamna in varsta era foarte importanta, autoritatea din respectiva comisie.
In mod evident este vorba despre o doamna care si-a primit "educatia" in mod temeinic in anii de inceput ai comunismului, pentru ca daca ar fi facut-o inainte ar fi stiut mai multe despre HS , alternativa educationala perfect legala si folosita inainte de razboi.
Daca doamna ar avea cea mai mica tangenta si macar o vaga urma de cunostinte in legatura cu alternativele educationale din lume, la ora actuala, ar fi la curent cu faptul ca HS este nu numai legal in toate tarile civilizate dar si intr-o puternica linie ascendenta.
Dar..fireste, ca asa cum povesteste si autorul articolului despre care vorbeam mai sus... la MECT totul e de-a-ndoaselea si nulitatile fac legea.
Asta mi-a adus aminte ceea ce am aflat ieri: in sedinta Comisiei Nationale pentru Alternative Educationale (nu stiati ca exista asa ceva - fireste ca exclusiv cu numele - in Romania, nu?) din 21 Mai a.c., a reusit sa ia cuvantul ca invitat un domn caruia i s-a permis sa vorbeasca despre HS timp de 10 minute. O doamna in varsta din comisie "o superexperta" a declarat de la inceput ca "HS este o prostie", si "nici nu merita sa se discute pe aceasta tema". Se pare ca doamna in varsta era foarte importanta, autoritatea din respectiva comisie.
In mod evident este vorba despre o doamna care si-a primit "educatia" in mod temeinic in anii de inceput ai comunismului, pentru ca daca ar fi facut-o inainte ar fi stiut mai multe despre HS , alternativa educationala perfect legala si folosita inainte de razboi.
Daca doamna ar avea cea mai mica tangenta si macar o vaga urma de cunostinte in legatura cu alternativele educationale din lume, la ora actuala, ar fi la curent cu faptul ca HS este nu numai legal in toate tarile civilizate dar si intr-o puternica linie ascendenta.
Dar..fireste, ca asa cum povesteste si autorul articolului despre care vorbeam mai sus... la MECT totul e de-a-ndoaselea si nulitatile fac legea.
marți, 12 februarie 2008
23 de ani de homeschooling
Am citit aici aceasta impresionanta marturisire a unei mamici care a scolarizat acasa 4 copii.
O redau in engleza, din pacate nu am timp s-o traduc acum, dar n-as vrea sa se piarda :
"
O redau in engleza, din pacate nu am timp s-o traduc acum, dar n-as vrea sa se piarda :
"
Homeschooling is difficult but it is rewarding. I have the advantage of being able to look back and see the fruits of my labor. I have been homeschooling 23 years now. I am in the last semester of homeschooling. It has not been easy. It has been lonely at times. But I did not lose my focus on making sure that I educated my children better than the schools would have. They have worked hard. They have succeeded. My twins I homeschooled up to eighth grade. They entered the public school right into honors classes with no problem . They did wonderfully. The school had an excellent science program and that is why we enrolled them there. The younger two children I homeschooled all the way through high school.
My eldest daughter is a now 3rd year medical student with a B.S. in biochemistry. My second daughter now teaches in a private school- high school biology and math. She has a B.A. in genetics and a Masters from MIT in biology. My third daughter is a junior in college and my son will be going to college in the fall. He’s been accepted already at the school of his choice. All of the children are strong Christians. I am very proud of my children. Through hard work, determination, and God’s grace, they are good, kind, and intelligent adults. They have the skills to do whatever they choose to do.
Balance is indeed the key when it comes to education. I am probably more on the end of the spectrum that is “book” learning. I wanted to make sure that my children were truly educated and had ALL the tools needed for whatever they wanted to do in life. I wanted them to be able to function well in society. I wanted them to be able to communicate well - verbally and with writing. Critical thinking is absolutely necessary but do not ignore the 3 R’s. Reading, (w)riting, and (a)rithmetic.
We used primarily the Abeka curriculum. I found it to be the most well grounded in the basics and the most challenging. Along with Abeka, (after the book learnin’ for the day was done) the children played a variety of educational games. Some were computer games, some were not. The children watched very little, if any, television. We read aloud and individually. I read to them from day one. All of them have a love of reading. I can remember very fondly trips to the library. We would leave with arms full of books only to return a week later wanting more.
My children always loved science. We used every opportunity to discover something new. For many years, we ordered praying mantis egg sacs and “hatched” them. We would eventually release them in the garden to do what praying mantis do. Speaking of gardens, each child was responsible for growing a vegetable of their choice. They would plant it, tend to it, and harvest it. A few years we had an above ground swimming pool (4 ft deep). Apart from swimmng in it, the children would take water samples and look under the microscope at the protozoa. When summer came, we would catch cicadas and mark them with chalk and let them go. We’d chart how far they would travel. We’d do all sorts of things like this BUT we did not neglect our “book” work.
There were subjects that my children didn’t particular enjoy. Perhaps it was history for one or english for another. Yet we did the work regardless of their desire or interest because it was important to me that they have a well rounded education. In the real world, we don’t get to just work doing what we enjoy. We work because we need to. No one will keep a job very long if they only work when they feel like it. My husband and I encouraged them to have a good work ethic. Get the work done and then play.
All four of the children had real jobs as soon as they were able to (the age is 14 in our state). They all worked all the way through high school. All of the children did volunteer work as well. Many days, they didn’t necessarily feel like going to work but they did anyway because they knew that they had to be responsible and honor their commitments.
My husband and I encouraged them in the Fine Arts. All four children took piano lessons for many years. They would practice daily for a set amount of time (usually at least 30 - 45 minutes) not because they wanted to practice that long but because that is what it takes to truly play well. Creative writing was also something they all participated in and enjoyed. The children and I were involved in Young Authors’ Club for 12 + years. I hosted one at my house once a month for almost 10 years. We have such fond memories of those days.
Although the state we live in has few homeschooling requirements, I made sure that I dilligently kept attendance records and portfolios of their work. I had no problem having them tested because I was confident that they were learning what they needed to learn. All three girls graduated with an accredited high school diploma. My son will receive his accredited high school diploma at the end of this semester. It was important to me that they met the state’s education requirements and then some. I felt that if I took on the responisbility of educating my children then I’d better do a better job than the state would.
Yes, it was very difficult at times. I sacrificed a lot but I would do it all over again. The proof is in the pudding. I can honestly say that my children are prepared to enter college/the work force with the skills that they will need and then some. And isn’t that what homeschooling is all about?
If you are a homeschooling mom and I can help in any way, be it advice, encouragement, or prayer, please leave me a comment with your blog and email address and I will contact you."
sursa : http://www.simplyheartandhome.com/
|
miercuri, 5 decembrie 2007
Scoala publica – Industria fara sens
Scoala publica – Industria fara sens
un articol de Ned Vare
“Copiii nu au nevoie sa fie fortati sa invete. Ei stiu sa o faca si sunt buni la asta.” -- John Holt, How Children Learn
In cartea sa, Insult to Intelligence, Frank Smith, spune, “Cea mai mare problema pentru creier nu este invatarea ci uitarea. Indiferent cat de mult ne straduim, nu putem in mod deliberat sa uitam ceva ce am invatat. Este cu adevarat catrastofic cand invatam ca nu putem invata”
Una dintre cele mai puternice idei pe care scoala o preda copiilor este : “ Nu stii cum sa inveti!” In ciuda faptului ca mintile, creierele copiilor sunt instrumente de invatat impecabile, scolile intotdeauna pretind ca “esecul” este un fel de boala, sau mai rau “un comportament rau”. Dizabilitatile reale sau imaginare au etichete clinice ca “dislexie”, “ADHD”, etc pentru a crea impresia ca anormalitati fizice sunt implicate. Si in final, in ce se asteapta scolile sa aiba copiii “succes”? Clasele ii angajeaza pe copii in tot felul de lucruri plictisitoare, care consuma mult timp, de multe ori stresnte si fara sens, intre timp recompensandu-i sau pedepsindu-i prin note, medii si evaluari.
Scolile fac oamenii dependenti si usor de controlat – caracteristici care sunt exact opusul educatiei. Odata ce atitudinea dependenta privind invatarea este absorbita prin experienta scoalara (incluzand, pentru unii, si medicamente*), poate dura o viata, distrugand dezvoltarea autonoma sau, cum spunea un veteran japonez, profesorul Yoshio Kuryu, “contribuind la suicidul mental al elevului – sfarsitul gandirii, inchiderea” Totusi, in aceste circumstante alienante, in cazul in care un copil nu se conformeaza unui standard arbitrar, sau daca interesele sale nu sunt integrate de sistem si nu invata un anume lucru, “problema” este intotdeauna asupra copilului, el este blamat, niciodata scoala.
Cheia invataturii este interesul, nu “motivatia” indusa de scoala. Nu a existat niciodata o legatura intre scoala si ceea ce toti copiii ar fi interesati sa invete. Dar atunci cand copiii sunt neatenti sau par dezinteresati sau nervosi, scoala si-a facut o rutina dina decide ca e ceva in neregula cu creierul copilului, chiar daca nu exista nici o dovada a acestui fapt.
Putem evita ceva din toata nebunia de mai sus? Poate. Smith a scris un set de conditii care trebuie indeplinite pentru a evita insusirea lectiei : “Eu nu pot sa invat!”, sa fie absorbita de copii. El a scris urmatorul Manifest al celor care invata:
1. Creierul invata continuu. Invatam exact ceea ce este demonstrat de cei din jurul nostru. Scolile trebuie sa se opreasca de la a mai preda folosind repetitii fara sens, “activitati” si teste.
2. Invatatura nu necesita coercitie sau recompense irelevante. Esuam in a invata doar daca suntem plictisiti, confuzi sau am fost convinsi ca invatarea este un lucru dificil. Scolile trebuie sa fie locuri in care invatatul sa aiba loc in mod natural – din dorinta de a o face, nu prin forta.
3. Invatarea trebuie sa aiba semnificatie. Scolile trebuie sa se schimbe, nu sa incerce sa ne schimbe pe noi, pentru a se asigura ca intelegem ceea ce se asteapta sa invatam.
4. Invatarea este accidentala. Invatam in timp ce facem lucruri pe care le consideram folositoare si interesante. Scolile trebuie sa se opresca in a mai construi medii in care nu ne putem angaja in activitati practice.
5. Invatarea este colaborativa. Invatam devenind discipoli ai unor oameni care practica ceea ce predau.
6. Consecintele invataturii valoroase sunt evidente [Folosim ceea ce am invatat]. Scolile, profesorii si parintii nu ar trebui sa se bazeze pe note sau rezultate la evaluari pentru a descoperi ce am invatat.
7. Invatarea implica intotdeauna sentimente. Ne amintim cum ne-am simtit cand am invatat sau am esuat in a invata. Scolile nu ar trebui sa trateze copiii ca pe niste masini.
8. Invatarea nu trebuie sa fie amenintata de riscuri. Daca suntem amenintati de ea, atunci ea ne va ameninta intotdeauna. Scolile trebuie sa recunoasca faptul ca testarea continua [si multe alte practici ale sale] reprezinta o hartuire intelectuala.
Lectia listei lui Smith este ca scolile nu sunt deloc cele mai potrivite locuri pentru a invata, in special scolile publice. Ele violeaza toate ideile de mai sus, cu fiecare copil tot timpul. Cartea lui Smith descrie ce se intampla intr-o scoala tipica si rezuma totul perfect intr-un capitol numit “Industria fara sens”.
Nu e deloc surprinzator ca din ce in ce mai multi oameni aleg scoli alternative sau educatia inafara scolilor, pentru a putea sari peste “lectia” care le spune ca nu pot invata.
Ned Vare este un fost profesor al unei scoli private, om de afacei, scriitor;articolele cale apar on line www.borntoexplore.org; este un aparator al unschoolingului.
Nota : acest articol este tradus si postat aici cu permisiunea si sustinerea autorului.
un articol de Ned Vare
“Copiii nu au nevoie sa fie fortati sa invete. Ei stiu sa o faca si sunt buni la asta.” -- John Holt, How Children Learn
In cartea sa, Insult to Intelligence, Frank Smith, spune, “Cea mai mare problema pentru creier nu este invatarea ci uitarea. Indiferent cat de mult ne straduim, nu putem in mod deliberat sa uitam ceva ce am invatat. Este cu adevarat catrastofic cand invatam ca nu putem invata”
Una dintre cele mai puternice idei pe care scoala o preda copiilor este : “ Nu stii cum sa inveti!” In ciuda faptului ca mintile, creierele copiilor sunt instrumente de invatat impecabile, scolile intotdeauna pretind ca “esecul” este un fel de boala, sau mai rau “un comportament rau”. Dizabilitatile reale sau imaginare au etichete clinice ca “dislexie”, “ADHD”, etc pentru a crea impresia ca anormalitati fizice sunt implicate. Si in final, in ce se asteapta scolile sa aiba copiii “succes”? Clasele ii angajeaza pe copii in tot felul de lucruri plictisitoare, care consuma mult timp, de multe ori stresnte si fara sens, intre timp recompensandu-i sau pedepsindu-i prin note, medii si evaluari.
Scolile fac oamenii dependenti si usor de controlat – caracteristici care sunt exact opusul educatiei. Odata ce atitudinea dependenta privind invatarea este absorbita prin experienta scoalara (incluzand, pentru unii, si medicamente*), poate dura o viata, distrugand dezvoltarea autonoma sau, cum spunea un veteran japonez, profesorul Yoshio Kuryu, “contribuind la suicidul mental al elevului – sfarsitul gandirii, inchiderea” Totusi, in aceste circumstante alienante, in cazul in care un copil nu se conformeaza unui standard arbitrar, sau daca interesele sale nu sunt integrate de sistem si nu invata un anume lucru, “problema” este intotdeauna asupra copilului, el este blamat, niciodata scoala.
Cheia invataturii este interesul, nu “motivatia” indusa de scoala. Nu a existat niciodata o legatura intre scoala si ceea ce toti copiii ar fi interesati sa invete. Dar atunci cand copiii sunt neatenti sau par dezinteresati sau nervosi, scoala si-a facut o rutina dina decide ca e ceva in neregula cu creierul copilului, chiar daca nu exista nici o dovada a acestui fapt.
Putem evita ceva din toata nebunia de mai sus? Poate. Smith a scris un set de conditii care trebuie indeplinite pentru a evita insusirea lectiei : “Eu nu pot sa invat!”, sa fie absorbita de copii. El a scris urmatorul Manifest al celor care invata:
1. Creierul invata continuu. Invatam exact ceea ce este demonstrat de cei din jurul nostru. Scolile trebuie sa se opreasca de la a mai preda folosind repetitii fara sens, “activitati” si teste.
2. Invatatura nu necesita coercitie sau recompense irelevante. Esuam in a invata doar daca suntem plictisiti, confuzi sau am fost convinsi ca invatarea este un lucru dificil. Scolile trebuie sa fie locuri in care invatatul sa aiba loc in mod natural – din dorinta de a o face, nu prin forta.
3. Invatarea trebuie sa aiba semnificatie. Scolile trebuie sa se schimbe, nu sa incerce sa ne schimbe pe noi, pentru a se asigura ca intelegem ceea ce se asteapta sa invatam.
4. Invatarea este accidentala. Invatam in timp ce facem lucruri pe care le consideram folositoare si interesante. Scolile trebuie sa se opresca in a mai construi medii in care nu ne putem angaja in activitati practice.
5. Invatarea este colaborativa. Invatam devenind discipoli ai unor oameni care practica ceea ce predau.
6. Consecintele invataturii valoroase sunt evidente [Folosim ceea ce am invatat]. Scolile, profesorii si parintii nu ar trebui sa se bazeze pe note sau rezultate la evaluari pentru a descoperi ce am invatat.
7. Invatarea implica intotdeauna sentimente. Ne amintim cum ne-am simtit cand am invatat sau am esuat in a invata. Scolile nu ar trebui sa trateze copiii ca pe niste masini.
8. Invatarea nu trebuie sa fie amenintata de riscuri. Daca suntem amenintati de ea, atunci ea ne va ameninta intotdeauna. Scolile trebuie sa recunoasca faptul ca testarea continua [si multe alte practici ale sale] reprezinta o hartuire intelectuala.
Lectia listei lui Smith este ca scolile nu sunt deloc cele mai potrivite locuri pentru a invata, in special scolile publice. Ele violeaza toate ideile de mai sus, cu fiecare copil tot timpul. Cartea lui Smith descrie ce se intampla intr-o scoala tipica si rezuma totul perfect intr-un capitol numit “Industria fara sens”.
Nu e deloc surprinzator ca din ce in ce mai multi oameni aleg scoli alternative sau educatia inafara scolilor, pentru a putea sari peste “lectia” care le spune ca nu pot invata.
Ned Vare este un fost profesor al unei scoli private, om de afacei, scriitor;articolele cale apar on line www.borntoexplore.org; este un aparator al unschoolingului.
Nota : acest articol este tradus si postat aici cu permisiunea si sustinerea autorului.
marți, 4 decembrie 2007
Teoria educationala (falsa) a statului
Teoria educationala (falsa) a statului
un articol de Ned Vare
(Nota: acest articol a fost scris initial de un prieten, Bruce Thomas. Am facut mici modificari si adaugiri cu permisiunea sa.)
“Scolile noastre nu ar trebui sa ramana locuri unde imensul potential al creierului omenesc este in permanenta erodat si posibil distrus” – Frank Smith, Insult to Intelligence
Aproape oricine pare sa fie de acord ca sistemul scolilor publice face o treaba foarte proasta cu costuri foarte mari. Asta este o problema foarte mare pentru tara nostra si viitorul de succes al societatii nostre depinde de rezolvarea ei. Foarte multi oameni, sunt deasemenea de acord ca sistemul se foloseste de orice scuza pentru a-si acoperi incompetenta, in loc sa-si examineze propriile actiuni, credinte si teorii.
De fapt, daca intrebam orice departament ministerial sau inspectorat despre teoria lor educationala, nu vom putea afla prea multe despre ea. Prin urmare, pentru a descoperi principiile cu care opereaza scolile publice, va trebui sa examinam ce fac exact si sa presupunem ca sctiunile lor isi au fundamentele intr-un set de credinte care, combinate, vor rezuma Teoria Educationala a Statului. Aici sunt respectivele credinte:
1. Copiii trebuie fortati sa invete
2. Invatarea necesita predare
3. Scolile sunt locul principal pentru invatare
4. Invatarea necesita recompense si pedepse
5. Copiii trebuie segregati pe varste
Sunteti de acord cu teoria pana acum? Mai incercati cateva:
6. Cunostintele si abilitatile pot fi invatate inafara contextului lor
7. Munca elevilor trebuie continuu evaluata si notata de altii
8. Cunostintele trebuie divizate in subiecte, studiate in capitole, totul intr-o succesiune liniara.
9. Dureaza 12 ani pentru a invata cunostintele si abilitatile necesare.
Credeti ceva de aici? Ce se intampla de fapt? Mai multe:
10. Educatia incepe si se termina cand copilul intra si respectiv paraseste scoala.
11. Autoritatile centrale trebuie sa decida ce au nevoie sa stie copiii si cand
12. Uniformitatea este scopul educatiei
Este aceasta teorie valida? In lumina tuturor celor stiute despre cum invata oamenii, fiecare dintre aceste “principii” este partial sau in totalitate gresit. Prin urmare, Teoria Educationala a Statului - baza pentru scolile publice – este in totalitate gresita.
Daca asta nu e destul de rau, sistemul de invatamant are si o atitudine superioara. Ganditi-va: Nici profesorii, nici elevii nu sunt investiti cu incredere a de a lua decizii importante despre viata lor in scoala; legislativul, sindicatele si administratiile scolare iau aceste decizii. Alta parte a acestui complex de superioritate al sistemului este ca el nu are incredere nici in parinti si de multe ori ii trateaza insultator, desi chiar si cei mai multi experti in educatie considera parintii ca avand cea mai importanta influenta asupra copiilor.Rezumand, vedem cum scolile opereaza cu o teorie gresita si cu o atitudine distructiva.
Si care este rezultatul celor de mai sus? Astazi, dupa ce isi petrec din ce in ce mai multi ani in scoli consumand sume din ce in ce mai mari din buzunarele contribuabililor, prea multi copii au mai putine cunostinte si abilitati decat oricand. Intre timp, conform lui John K. Williams, profesor si scriitor: “ Un adevarat imperiu imens s-a intins, condus de o preotime de birocrati, administratori, creatori de curricule si personal auxiliar. Ei si nu copiii sunt beneficiarii scolarizarii obligatorii, controlate de catre stat.”
In timp ce unii profesori chiar se straduiesc si muncesc impotriva teoriei oficiale pentru a crea un mediu propice invatarii, sistemul sustine profesorii care actioneaza ca emisari voluntari ai teoriei sale. El deghizeaza ba chiar recompenseaza incompetenta, indiferenta si lipsa de onestitate..
In ciuda teoriei si a obiceiurilor proaste, auzim adesea: “Daca scolile sunt atat de proaste, cum se face ca majoritatea copiilor par in regula? “ De fapt, adevarul este ca milioane de copii nu sunt in regula. Bruce Thomas, de la Children’s Learning Project, din Chicago, afirma: “Una dintre cele mai deranjante trasaturi ale sistemului este ca face mult mai putin pentru aceia care au cea mai mare nevoie”
Copiii invata ce li se preda. In locul unor cunostinte si abilitati folositoare, astazi li se preda ceea Benjamin Bloom numeste un curriculum latent de docilitate, competitie, conformitate si lipsa de onestitate intr-o izolare pustie fata de lumea reala. Thomas adauga, “ Elevii sunt repartizati in rolul de ucenici in cultura negativa a scolii. Ei slujesc mai degraba ceea ce fac adultii decat ceea ce spun; si invata repede si temeinic”. Copiii sufera consecintele unui sistem care nu este numai total inadecvat dar si daunator.
Ned Vare este un fost profesor al unei scoli private, om de afacei, scriitor;articolele cale apar on line www.borntoexplore.org; este un aparator al unschoolingului.
Nota : acest articol este tradus si postat aici cu permisiunea si sustinerea autorului.
un articol de Ned Vare
(Nota: acest articol a fost scris initial de un prieten, Bruce Thomas. Am facut mici modificari si adaugiri cu permisiunea sa.)
“Scolile noastre nu ar trebui sa ramana locuri unde imensul potential al creierului omenesc este in permanenta erodat si posibil distrus” – Frank Smith, Insult to Intelligence
Aproape oricine pare sa fie de acord ca sistemul scolilor publice face o treaba foarte proasta cu costuri foarte mari. Asta este o problema foarte mare pentru tara nostra si viitorul de succes al societatii nostre depinde de rezolvarea ei. Foarte multi oameni, sunt deasemenea de acord ca sistemul se foloseste de orice scuza pentru a-si acoperi incompetenta, in loc sa-si examineze propriile actiuni, credinte si teorii.
De fapt, daca intrebam orice departament ministerial sau inspectorat despre teoria lor educationala, nu vom putea afla prea multe despre ea. Prin urmare, pentru a descoperi principiile cu care opereaza scolile publice, va trebui sa examinam ce fac exact si sa presupunem ca sctiunile lor isi au fundamentele intr-un set de credinte care, combinate, vor rezuma Teoria Educationala a Statului. Aici sunt respectivele credinte:
1. Copiii trebuie fortati sa invete
2. Invatarea necesita predare
3. Scolile sunt locul principal pentru invatare
4. Invatarea necesita recompense si pedepse
5. Copiii trebuie segregati pe varste
Sunteti de acord cu teoria pana acum? Mai incercati cateva:
6. Cunostintele si abilitatile pot fi invatate inafara contextului lor
7. Munca elevilor trebuie continuu evaluata si notata de altii
8. Cunostintele trebuie divizate in subiecte, studiate in capitole, totul intr-o succesiune liniara.
9. Dureaza 12 ani pentru a invata cunostintele si abilitatile necesare.
Credeti ceva de aici? Ce se intampla de fapt? Mai multe:
10. Educatia incepe si se termina cand copilul intra si respectiv paraseste scoala.
11. Autoritatile centrale trebuie sa decida ce au nevoie sa stie copiii si cand
12. Uniformitatea este scopul educatiei
Este aceasta teorie valida? In lumina tuturor celor stiute despre cum invata oamenii, fiecare dintre aceste “principii” este partial sau in totalitate gresit. Prin urmare, Teoria Educationala a Statului - baza pentru scolile publice – este in totalitate gresita.
Daca asta nu e destul de rau, sistemul de invatamant are si o atitudine superioara. Ganditi-va: Nici profesorii, nici elevii nu sunt investiti cu incredere a de a lua decizii importante despre viata lor in scoala; legislativul, sindicatele si administratiile scolare iau aceste decizii. Alta parte a acestui complex de superioritate al sistemului este ca el nu are incredere nici in parinti si de multe ori ii trateaza insultator, desi chiar si cei mai multi experti in educatie considera parintii ca avand cea mai importanta influenta asupra copiilor.Rezumand, vedem cum scolile opereaza cu o teorie gresita si cu o atitudine distructiva.
Si care este rezultatul celor de mai sus? Astazi, dupa ce isi petrec din ce in ce mai multi ani in scoli consumand sume din ce in ce mai mari din buzunarele contribuabililor, prea multi copii au mai putine cunostinte si abilitati decat oricand. Intre timp, conform lui John K. Williams, profesor si scriitor: “ Un adevarat imperiu imens s-a intins, condus de o preotime de birocrati, administratori, creatori de curricule si personal auxiliar. Ei si nu copiii sunt beneficiarii scolarizarii obligatorii, controlate de catre stat.”
In timp ce unii profesori chiar se straduiesc si muncesc impotriva teoriei oficiale pentru a crea un mediu propice invatarii, sistemul sustine profesorii care actioneaza ca emisari voluntari ai teoriei sale. El deghizeaza ba chiar recompenseaza incompetenta, indiferenta si lipsa de onestitate..
In ciuda teoriei si a obiceiurilor proaste, auzim adesea: “Daca scolile sunt atat de proaste, cum se face ca majoritatea copiilor par in regula? “ De fapt, adevarul este ca milioane de copii nu sunt in regula. Bruce Thomas, de la Children’s Learning Project, din Chicago, afirma: “Una dintre cele mai deranjante trasaturi ale sistemului este ca face mult mai putin pentru aceia care au cea mai mare nevoie”
Copiii invata ce li se preda. In locul unor cunostinte si abilitati folositoare, astazi li se preda ceea Benjamin Bloom numeste un curriculum latent de docilitate, competitie, conformitate si lipsa de onestitate intr-o izolare pustie fata de lumea reala. Thomas adauga, “ Elevii sunt repartizati in rolul de ucenici in cultura negativa a scolii. Ei slujesc mai degraba ceea ce fac adultii decat ceea ce spun; si invata repede si temeinic”. Copiii sufera consecintele unui sistem care nu este numai total inadecvat dar si daunator.
Ned Vare este un fost profesor al unei scoli private, om de afacei, scriitor;articolele cale apar on line www.borntoexplore.org; este un aparator al unschoolingului.
Nota : acest articol este tradus si postat aici cu permisiunea si sustinerea autorului.
Ce este scoala de fapt (2)
Sa iti imaginezi ca toti copiii au nevoie, ba chiar trebuie sa invete exact aceleasi lucruri denota, pe langa superficialitatea de a privi problema si o lipsa acuta a simtului realitatii. In “lumea reala” (expresie foarte folosita de criticii HS) oamenii nu stiu si nici nu au nevoie sa stie aceleasi lucruri. Exista un articol semnificativ privind aceasta problema pe care imi propun sa il traduc in curand, scris de Alfie Kohn si care se numeste “What does it mean to be well educated” si care deconstruieste foarte bine toate miturile legate de educatie.
Pana la urma oamenii au idei cat se poate de diferite despre ce inseamna sa fi educat sau , mai mult, sa ai o educatie inalta. Ceea ce este usor de vazut insa, (priviti orice exemplu din jur) este ca motivatia interioara este ceea ce conteaza de fapt intotdeauna. Ceea ce ti se impune poate parea sa aiba rezultate pe termen scurt. Lucrurile cu care ramai de fapt si cele pe care le mai inveti de-a lungul vietii cu adevarat, sunt produsul exclusiv al intereselor tale.
Si aceasta motivatie este foarte usor de distrus prin coercitie, prin modul absurd care ignora toate cunostintele de psihologie generala si a copilului pe care il foloseste scoala de astazi pentru a indopa pretinsa cunoastere in copii. Foarte multi ajung sa aiba oroare de ideea de invatat in sine. Ganditi-va putin, ce va vine in minte si ce sentimente aveti cand rostiti cuvantul : “invatat”. Cred ca un sentiment de bucurie este ceva foarte rar. In general sentimentul pe care il provoaca acest cuvant este o senzatie de obositor, de “mai bine nu” amestecat cu o usoara jena sau retinere, caci stim cu totii ca de fapt “e spre binele nostru”.
Atata vreme cat copiii se nasc cu dorinta vie de a invata, de a cunoaste, de a se descurca din ce in ce mai bine…cum se ajunge ca acest proces atat de natural sa ne devina nesuferit? Ei bine, eu cred ca scolarizarea este cauza. Atunci cand esti nerabdator sa inveti ceva si trebuie sa intri intr-un sistem in care, pe langa un milion de reguli firesti intr-o institutie totala, ai rigurosul “orar” si ti se spune : “Ok, de la 13.10 la 13.45 vom “invata” matematica si anume asta, de aici pana aici.
Gataaa. 10 minute pauza. Acum lasam asta si “invatam” engleza timp de 35 de minute! Nu, Georgel, lectia despre Big Ben o sa o studiem peste doi ani, azi invatam sa conversam despre vreme…” si tot asa. Adauga la asta tot felul de teme impuse, ore intregi de adaptarea la insititutia totala (cu care nu te vei mai intalni de-a lungul vietii decat daca alegi sa intri in armata, manastirea sau inchisoare), o gramada de pretinsi profesori incapabili si care se comporta potrivit propriilor lor traume..si ai imaginea exacta a ceea ce este numit in chip absurd drept “educatie de calitate” , facuta “de specialisti” cu metode pedagogice.
Fac o scurta paranteza despre pedagogie: este o stiinta dezvoltata dupa aparitia scolilor care incearca sa gaseasca metodele cele mai eficiente de a face pe copii sa invete in cadru institutionalizat, intr-o relatie profesor-elev. Totusi, opinia mea este ca ii scapa tocmai esentialul, pe care John Holt in rezuma atat de bine: “Invatatul nu e un produs al activitatii profesorilor. Invatatul e un produs al activitatii celor care invata.”
In epoca noastra, a informatiei, resursele educationale sunt peste tot :internet-ul cu toata multitudinea de site-uri si materiale educationale, nenumarabile reviste si carti acoperind toata plaja de specialitati si interese, acces gratuit (sau implicand costuri reduse) la majoritatea marilor biblioteci si muzee, posibilitatea schimbului rapid de informatii cu oameni specializati in orice domeniu, existenta grupurilor de studiu si cercetare la orice nivel de pricepere sau varsta si lista poate continua ajungand pana la enumerarea posibilitatilor nenumarate de a calatori (ieftin sau chiar gratuit) si a invata.
A sustine in aceasta epoca, un sistem de scolarizare construit in era industriala din motive evidente atunci si total nerelevante acum, reprezinta mai degraba impiedicarea exercitarii dreptului la educatie si nicidecum facilitarea lui (asa cum in mod gresit afirma sustinatorii acestui sistem anacronic).
Sincer, eu alt motiv pentru a sustine acestui mod de a privi lucrurile inafara perpetuarii controlului statului folosind o caracatita megabirocratica ce este MECT, nu vad. A, si fireste, inertia…
Vorbeam ieri despre articolul scris de Elena Ilarion intitulat “Homeschooling-ul -educatia viitorului?” si am uitat sa spun ceva foarte important: titlul mi se pare excelent. Asta pentru ca si eu vad HS ca fiind educatia viitorului, alta evolutie este imposibila si improbabila. Nu este educatia de mase a unui viitor foarte apropiat, dar cu siguranta ca asa cum merg lucrurile, tinerii vor abandona “educatia” erei industriale din lipsa disponibilitatii de a-si pierde vremea cu ea, in timp ce si-ar putea petrece timpul pentru a invata realmente.
Pana la urma oamenii au idei cat se poate de diferite despre ce inseamna sa fi educat sau , mai mult, sa ai o educatie inalta. Ceea ce este usor de vazut insa, (priviti orice exemplu din jur) este ca motivatia interioara este ceea ce conteaza de fapt intotdeauna. Ceea ce ti se impune poate parea sa aiba rezultate pe termen scurt. Lucrurile cu care ramai de fapt si cele pe care le mai inveti de-a lungul vietii cu adevarat, sunt produsul exclusiv al intereselor tale.
Si aceasta motivatie este foarte usor de distrus prin coercitie, prin modul absurd care ignora toate cunostintele de psihologie generala si a copilului pe care il foloseste scoala de astazi pentru a indopa pretinsa cunoastere in copii. Foarte multi ajung sa aiba oroare de ideea de invatat in sine. Ganditi-va putin, ce va vine in minte si ce sentimente aveti cand rostiti cuvantul : “invatat”. Cred ca un sentiment de bucurie este ceva foarte rar. In general sentimentul pe care il provoaca acest cuvant este o senzatie de obositor, de “mai bine nu” amestecat cu o usoara jena sau retinere, caci stim cu totii ca de fapt “e spre binele nostru”.
Atata vreme cat copiii se nasc cu dorinta vie de a invata, de a cunoaste, de a se descurca din ce in ce mai bine…cum se ajunge ca acest proces atat de natural sa ne devina nesuferit? Ei bine, eu cred ca scolarizarea este cauza. Atunci cand esti nerabdator sa inveti ceva si trebuie sa intri intr-un sistem in care, pe langa un milion de reguli firesti intr-o institutie totala, ai rigurosul “orar” si ti se spune : “Ok, de la 13.10 la 13.45 vom “invata” matematica si anume asta, de aici pana aici.
Gataaa. 10 minute pauza. Acum lasam asta si “invatam” engleza timp de 35 de minute! Nu, Georgel, lectia despre Big Ben o sa o studiem peste doi ani, azi invatam sa conversam despre vreme…” si tot asa. Adauga la asta tot felul de teme impuse, ore intregi de adaptarea la insititutia totala (cu care nu te vei mai intalni de-a lungul vietii decat daca alegi sa intri in armata, manastirea sau inchisoare), o gramada de pretinsi profesori incapabili si care se comporta potrivit propriilor lor traume..si ai imaginea exacta a ceea ce este numit in chip absurd drept “educatie de calitate” , facuta “de specialisti” cu metode pedagogice.
Fac o scurta paranteza despre pedagogie: este o stiinta dezvoltata dupa aparitia scolilor care incearca sa gaseasca metodele cele mai eficiente de a face pe copii sa invete in cadru institutionalizat, intr-o relatie profesor-elev. Totusi, opinia mea este ca ii scapa tocmai esentialul, pe care John Holt in rezuma atat de bine: “Invatatul nu e un produs al activitatii profesorilor. Invatatul e un produs al activitatii celor care invata.”
In epoca noastra, a informatiei, resursele educationale sunt peste tot :internet-ul cu toata multitudinea de site-uri si materiale educationale, nenumarabile reviste si carti acoperind toata plaja de specialitati si interese, acces gratuit (sau implicand costuri reduse) la majoritatea marilor biblioteci si muzee, posibilitatea schimbului rapid de informatii cu oameni specializati in orice domeniu, existenta grupurilor de studiu si cercetare la orice nivel de pricepere sau varsta si lista poate continua ajungand pana la enumerarea posibilitatilor nenumarate de a calatori (ieftin sau chiar gratuit) si a invata.
A sustine in aceasta epoca, un sistem de scolarizare construit in era industriala din motive evidente atunci si total nerelevante acum, reprezinta mai degraba impiedicarea exercitarii dreptului la educatie si nicidecum facilitarea lui (asa cum in mod gresit afirma sustinatorii acestui sistem anacronic).
Sincer, eu alt motiv pentru a sustine acestui mod de a privi lucrurile inafara perpetuarii controlului statului folosind o caracatita megabirocratica ce este MECT, nu vad. A, si fireste, inertia…
Vorbeam ieri despre articolul scris de Elena Ilarion intitulat “Homeschooling-ul -educatia viitorului?” si am uitat sa spun ceva foarte important: titlul mi se pare excelent. Asta pentru ca si eu vad HS ca fiind educatia viitorului, alta evolutie este imposibila si improbabila. Nu este educatia de mase a unui viitor foarte apropiat, dar cu siguranta ca asa cum merg lucrurile, tinerii vor abandona “educatia” erei industriale din lipsa disponibilitatii de a-si pierde vremea cu ea, in timp ce si-ar putea petrece timpul pentru a invata realmente.
luni, 3 decembrie 2007
HS si viata reala
Dayna Martin vorbeste despre homeschooling/unschooling si prejudecata atat de comuna conform careia aceste forme de educatie ar scoate copiii din lumea reala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
