(Administrative).78

Unii dintre voi care urmariti acest blog via un cititor de surse RSS (RSS Reader; e.g. Google Reader) s-ar putea sa fi fost inundati de o multime de "noi" articole azi. Nu sunt noi (desi sunt tot de la noi :-)); sunt mai vechi -- au fost republicate.

Cu ocazia asta, din pacate :-(, s-au pierdut o buna parte din comentarii. Ne cerem scuze, si-i rugam pe autorii lor sa le reposteze (daca doresc).

Cu speranta ca n-am reusit sa va enervam prea tare, va uram la o mai libera educare! :-)

-- Administratorii (de serviciu)

Studiu PIRLS - educatia in Ro sub nivelul mondial al mediocritatii

Publicat: 16 Septembrie 2008 @ 00:37

Ultimele evaluari internationale arata ca elevii romani se situeaza la coada clasamentului in ce priveste nivelul de cunostinte. Potrivit studiului PIRLS, care masoara nivelul de intelegere al unui text la finele claselor primare, capacitatea de citire si interpretare, Romania se plaseaza pe locul 36 din 45, fata de locul 22 cit ocupa la penultima evaluare din 2001. Rezultatele arata ca Romania se afla in cadere libera, fiind prima oara cind se inregistreaza scoruri atit de slabe si la nivelul ciclului primar.

Finalizat recent, studiul PIRLS pe 2007 - Progress in International Reading Literacy Study - care masoara nivelul de intelegere al unui text scris, arata ca elevii romani au un scor mediu national de 489 de puncte din 1.000 posibile.

Romania, locul 36 din 45

Rezultatul plaseaza Romania pe locul 36 din 45 de state participante, fiind surclasata de departe de Federatia Rusa (565), Hong-Kong(564), Singapore (558) sau Ungaria (551), dar si de toate tarile din Europa Occidentala.

De fapt, Romania se afla aproape umar la umar cu Trinidadul, Iranul, Indonezia, Quatarul sau Africa de Sud. In 2001, cind s-a facut precedenta evaluare, Romania se afla pe locul 22 din 35 de tari participante.

Doar 4% dintre elevi ating stadiul Avansat

Concret, elevii din clasele primare sint testati daca pot interpreta, furniza si integra informatii provenite din lectura unui text sau din fragmente diferite ale textului, daca pot intelege caracteristicele literare sau de organizare ale textului. Elevii trebuie sa raspunda la 15 intrebari in 90 de minute.

Regresul elevilor romani este total. Astfel, doar 4% au reusit sa atinga nivelul Avansat - peste 624 de puncte - fata de 2001, cind acest nivel era atins de 9% dintre elevi. Cea mai grava situatie se inregistreaza la capitolul citit. Romania se afla practic pe penultimul loc, inaintea Marocului, inregistrind doar 489 de puncte, ceea ce reprezinta o scadere de 22 de punte.

Antarctica ingheata invatamintul romanesc

Elevii romani nu sint capabili sa discearna informatiile dintr-un text, sa le coroboreze sau sa le scoata din context, ca sa nu mai discutam de notiunile elementare de cultura generala.

Textul si intrebarile referitoare la Antarctica, de exemplu, de o dificultate medie, au plasat scolarii romani pe ultimele pozitii din lume, asa cum puteti vedea din materialele atasate.

Elevii nu au fost capabili sa spuna nici macar unde se situeaza Antarctica pe glob, desi informatia figura in text.

Cauze

• lipsa de lectura generalizata
  

• mediul de provenienta - performatele cresc cu 75% daca unul dintre parinti are studii superioare si peste 100 de carti in biblioteca

• calitatea pregatirii profesorilor

• deficientele programei scolare

Aviz pentru politicieni

Rezultatele studiului PIRLS sint ingrijoratoare si ar trebui sa constituie un semnal de alarma mai apasat decit de obicei. Este pentru prima oara cind Romania pica sub nivelul mediu al mediocritatii si in ce priveste ciclul primar.

Pina acum, in toate studiile TIMMS - Trends in International Mathematics and Science Study - Romania se afla la coada clasamentului, iar tendinta se accentueaza si pentru 2007, asa cum rezulta din ultima analiza ce va fi prezentata in noiembrie.

Faptul ca degradarea invatamintului romanesc afecteaza inclusiv cursurile primare, ar trebui sa ingrijoreze in cea mai mare masura decidentii politici, spun specialistii. Mai mult, Romania nu a participat, din lipsa de finante, evident, la studiul TIMMS pentru ciclul primar, asa incit nu exista date in ceea ce priveste nivelul la matematica si stiinte.

Gabriela Noveanu: "Ceva nu mai functioneaza cum trebuie in educatie"

Gabriela Noveanu, cecetator la Institutul de Stiinte ale Educatiei, coordonatoarea in Romania a celor doua programe internationale, sustine ca printre cauzele punctuale ale acestor scoruri slabe se numara faptul ca:

• lectura informationala nu exista in curricula romaneasca

• schimbarea succesiva a programelor

• lipsa de obisnuinta a elevilor de a citi la prima vedere texte de dimensiuni lungi si de a raspunde la acest tip de intrebari

Diferenta intre scoala buna si proasta este de 35%

Gabriela Noveanu mai spune ca s-au marit extrem de mult discrepantele dintre scoli.

"Pe de o parte, influenta factorilor socio-economici este mai mare decit in alte state. In sistemele omogene exista politici compesatorii. Pe de alta, fata de 2003, s-a dublat diferenta dintre scoala cea mai buna si cea mai proasta din punctul de vedere al performatelor", declara Gabriela Noveanu pentru HotNews.ro.

In Romania diferenta dintre scoala buna si cea proasta este de 35%, in timp ce in tari ca Slovenia, Norvegia, Japonia, Coreea, Islanda sau Cipru aceasta diferenta este de 7%.


sursa

Homeschooling-ul – educaţia viitorului?

de Elena LARION | 21 NOIEMBRIE 2007

Profesorii sunt înlocuiţi de părinţi, iar cărţile, cu vizite la muzee sau acţiuni practice

Elevii care învaţă acasă pot susţine examenele pentru a intra la liceu sau la facultate

1 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere
Homeschooling-ul – educaţia viitorului?

Ce-ar fi dacă, începând de mâine, nu veţi mai fi obligaţi să mergeţi la şcoală? Ce-ar fi dacă profesorii ar fi chiar părinţii voştri şi v-ar preda lecţiile ca la o meditaţie, în propria casă? Nu sună rău şi nici nu este imposibil. La noi poate părea un vis, dar în unele ţări din lume acest sistem se practică încă din secolul al XIX-lea şi se numeşte homeschooling sau învăţământul acasă.

Părinţii îşi educă acasă copiii deoarece consideră că le dau o educaţie mai bună

Părinţii, în colaborare cu şcoala, îşi iau angajamentul că se vor ocupa de educaţia copiilor lor. Aceştia investesc între 200 şi 6.500 dolari în educarea copiilor, iar în unele ţări, au acces şi la baza materială a şcolii din localitate. Părinţii trebuie să respecte curriculumul naţional, dar pot să îşi implice copiii în mai multe activităţi practice sau să-i ducă la muzee pentru a învăţa aplicat istoria sau geografia. Elevii susţin aceleaşi examene finale ca şi aceia care învaţă în şcolile publice şi au dreptul să se înscrie la liceu sau la facultate. Homeschooling-ul îşi are rădăcinile în SUA.

Înainte de introducerea învăţământului obligatoriu, în secolul XIX, educaţia elevilor din America se realiza în familie sau în comunitate, cu o mică parte a populaţiei şcolare sau cu tutori angajaţi special pentru acest lucru. Homeschooling este opţiunea pentru părinţii care vor să le ofere copiilor lor o educaţie într-un mediu diferit faţă de cel din şcolile publice. Este o alternativă şi pentru acele familii care nu pot, din motive practice sau personale, să se supună regulilor şcolilor publice. Din studiile realizate reiese că părinţii optează pentru homeschooling, deoarece consi­deră că elevul primeşte o educa­ţie mai bună acasă decât la şcoală ori din motive religioase, pentru a le dezvolta simţul moralei sau pentru că au nevoi speciale sau din cauza carierei părinţilor.

Şcoala de acasă este criticată, dar are milioane de elevi

Criticile aduse homes­chooling-ului vizează pregătirea mai slabă a copiilor, reducerea banilor daţi şcolilor, lipsa socializării, frica de religie sau de extremişti, sau privarea copiilor de oportunitatea de a se dezvolta într-un mediu social.

La o simplă căutare pe in­­ter­­­net, obţii aproape 8 mi­lioa­ne de adrese, unde poţi accesa informaţii despre homeschooling, iar http://homeschooling.about.com este cel mai cuprinzător dintre ele.În SUA, în perioada 2005-2006, aproape două milioane jumătate de copii învăţau acasă, în Marea Britanie erau 50.000 de elevi, în Australia şi Canada, copiii din 20.000 de familii, pentru fiecare ţară, învăţau acasă, în Irlanda aproximativ 1500-2000 de elevi, în Noua Zeelandă 7.000 de elevi.

Chiar şi în Franţa sau Germania se practică acest sistem, dar nu există date, la fel cum nu există nici din China, dar specialiştii spun că numărul elevilor care învaţă acasă este în continuă creştere. Până şi în Slovenia, în 1998, 25 de copii învăţau acasă. În România, homeschooling-ul este întâlnit doar pentru elevii care nu se pot deplasa, însă nu s-a discutat niciodată despre posibilitatea introducerii acestui sistem la nivel naţional.


Info plus:

2,5 milioane de copii învăţau acasă, în SUA, în anul şcolar 2005-2006
elena.larion@gandul.info


sursa:

http://www.gandul.info/supliment-scoala/homeschooling-ul-educatia-viitorului.html?6456;1045661

Inspectoru': "Scoala ta e un esec."

"Nu esti la standardele la care ar trebui sa fii la limba materna[*], matematica si stiinte, iar asta inseamna ca nu esti bine pregatit pentru viata-ti de adult viitoare. O parte din invatatura pe care o primesti e prea inceata, si petreci prea mult timp ascultindu-ti profesorul in loc sa practici indeminarile pe care le inveti, prin activitati interesante si semnificative." (Your school is failing...)

Iata cum poate arata opinia unui inspector de scoala in zilele noatre. Opinie pe care o comunica apoi copilului si tutorilor acestuia. Stiu si eu ce sa spun? Vestea buna e ca exista inspectori de scoli sinceri. Vestea proasta e evidenta, cred.


[*] "Engleza", in original; cum insa articolul se refera la educatia britanica, e practic echivalent cu limba materna. Am preferat varianta din urma pentru a da un caracter mai general afirmatiei facute; si asta pentru ca mi-s convins ca se aplica si in sistemele educationale ale altor natiuni.

Nimitataynan. Niminchinowesamin. Mamiattugut.

Sunt convins ca cei mai multi din cei care vor fi citit titlul de mai sus nu au idee in ce limba e scris. De fapt, e scris in mai multe limbi --trei--, fiecare cuvint in cite una. Nu stiu a spune ce limbi; dar sunt ferm convins ca stiu ce-nseamna: "Ne pare rau. Ne pare rau. Ne pare rau."

---

Cind europenii au decis sa colonizeze Lumea Noua, s-au lovit de o problema: populatiile indigene de pe continentul abia aparut pe harti. Trebuia facut ceva cu acesti oameni. Si au facut ceva: i-au omorit sau i-au asimilat.

Pentru partea cu asimilarea, canadienii s-au folosit de ceea ce au numit scoli rezidentiale ("residential schools") -- niste scoli infiintate pe linga diverse biserici, ce aveau ca unic scop exterminarea culturala a copiilor de indieni nativi si transformarea acestora in crestini, de preferinta fermieri. In cita suferinta s-a tradus acest efort civilizator ne-o pot spune aceia dintre nativi care au fost "beneficiarii" lui si mai sunt inca in viata. Chiar si acestia pot face doar o marturie partiala, pentru ca mult prea multi n-au reusit sa supravietuiasca tratamentului.

Sistemul scolilor rezidentiale pentru nativii indieni a fost functional in Canada incepind cu a doua jumatate a secolului XIX, si pina in ultimii ani ai secolului XX. In tot acest timp, mai bine de 150 de mii de copii au fost luati cu forta din mijlocul familiilor si comunitatilor sale si dusi la scoala, unde au fost abuzati psihic, fizic si sexual.

Pentru tot acest tratament, pe data de 11 iunie 2008, Stephen Harper --primul ministru canadian, cea mai importanta functie politica in Canada-- a cerut, in numele guvernului si poporului canadian, scuze reprezentantilor indienilor nativi. In cuvintarea sa apar cuvintele din titlu, precedate de: "Nous le regrettons" si "We are sorry".

---

Si care ar fi legatura cu educatia?, te-ai putea intreba. Eu cred ca legatura-i evidenta: educatia institutionalizata (si indeosebi cea cu caracter obligatoriu) poate fi un pretext in spatele careia sa se deghizeze usor tot felul de intentii malefice (in cazul prezentat mai sus: asasinarea culturala a copiilor de indieni nativi; in cuvintele lor: "to kill the Indian in the child".) Sau poate fi o unealta pentru promovarea unei agende nu neaparat publica.

In ce ma priveste, cred in diversitate, nu in uniformitate. Chiar si cu cele mai bune intentii (de care nu sunt deloc convins), un sistem de educatie institutionalizat, dirijat prin intermediul unei programe unice, nu poate sa-si propuna incurajarea diversitatii. Ce sigur realizeaza e o uniformizare fara sens, o nivelare inspre mediocritate.

Si desi nu-mi fac iluzii ca o sa se-ntimple degraba (de fapt, vreodata), imi place sa cred ca-ntr-o buna zi guvernele o vor lasa mai moale cu dirijatul educatiei si vor spune, simplu: "Am gresit. Ne pare rau."

Articol interesant despre invatamantul romanesc

Am citit azi un articol foarte interesant, o evaluare critica a invatamantului romanesc. Il gasiti aici.

Asta mi-a adus aminte ceea ce am aflat ieri: in sedinta Comisiei Nationale pentru Alternative Educationale (nu stiati ca exista asa ceva - fireste ca exclusiv cu numele - in Romania, nu?) din 21 Mai a.c., a reusit sa ia cuvantul ca invitat un domn caruia i s-a permis sa vorbeasca despre HS timp de 10 minute. O doamna in varsta din comisie "o superexperta" a declarat de la inceput ca "HS este o prostie", si "nici nu merita sa se discute pe aceasta tema". Se pare ca doamna in varsta era foarte importanta, autoritatea din respectiva comisie.
In mod evident este vorba despre o doamna care si-a primit "educatia" in mod temeinic in anii de inceput ai comunismului, pentru ca daca ar fi facut-o inainte ar fi stiut mai multe despre HS , alternativa educationala perfect legala si folosita inainte de razboi.
Daca doamna ar avea cea mai mica tangenta si macar o vaga urma de cunostinte in legatura cu alternativele educationale din lume, la ora actuala, ar fi la curent cu faptul ca HS este nu numai legal in toate tarile civilizate dar si intr-o puternica linie ascendenta.

Dar..fireste, ca asa cum povesteste si autorul articolului despre care vorbeam mai sus... la MECT totul e de-a-ndoaselea si nulitatile fac legea.

23 de ani de homeschooling

Am citit aici aceasta impresionanta marturisire a unei mamici care a scolarizat acasa 4 copii.

O redau in engleza, din pacate nu am timp s-o traduc acum, dar n-as vrea sa se piarda :


"

Homeschooling is difficult but it is rewarding. I have the advantage of being able to look back and see the fruits of my labor. I have been homeschooling 23 years now. I am in the last semester of homeschooling. It has not been easy. It has been lonely at times. But I did not lose my focus on making sure that I educated my children better than the schools would have. They have worked hard. They have succeeded. My twins I homeschooled up to eighth grade. They entered the public school right into honors classes with no problem . They did wonderfully. The school had an excellent science program and that is why we enrolled them there. The younger two children I homeschooled all the way through high school.

My eldest daughter is a now 3rd year medical student with a B.S. in biochemistry. My second daughter now teaches in a private school- high school biology and math. She has a B.A. in genetics and a Masters from MIT in biology. My third daughter is a junior in college and my son will be going to college in the fall. He’s been accepted already at the school of his choice. All of the children are strong Christians. I am very proud of my children. Through hard work, determination, and God’s grace, they are good, kind, and intelligent adults. They have the skills to do whatever they choose to do.

Balance is indeed the key when it comes to education. I am probably more on the end of the spectrum that is “book” learning. I wanted to make sure that my children were truly educated and had ALL the tools needed for whatever they wanted to do in life. I wanted them to be able to function well in society. I wanted them to be able to communicate well - verbally and with writing. Critical thinking is absolutely necessary but do not ignore the 3 R’s. Reading, (w)riting, and (a)rithmetic.

We used primarily the Abeka curriculum. I found it to be the most well grounded in the basics and the most challenging. Along with Abeka, (after the book learnin’ for the day was done) the children played a variety of educational games. Some were computer games, some were not. The children watched very little, if any, television. We read aloud and individually. I read to them from day one. All of them have a love of reading. I can remember very fondly trips to the library. We would leave with arms full of books only to return a week later wanting more.

My children always loved science. We used every opportunity to discover something new. For many years, we ordered praying mantis egg sacs and “hatched” them. We would eventually release them in the garden to do what praying mantis do. Speaking of gardens, each child was responsible for growing a vegetable of their choice. They would plant it, tend to it, and harvest it. A few years we had an above ground swimming pool (4 ft deep). Apart from swimmng in it, the children would take water samples and look under the microscope at the protozoa. When summer came, we would catch cicadas and mark them with chalk and let them go. We’d chart how far they would travel. We’d do all sorts of things like this BUT we did not neglect our “book” work.

There were subjects that my children didn’t particular enjoy. Perhaps it was history for one or english for another. Yet we did the work regardless of their desire or interest because it was important to me that they have a well rounded education. In the real world, we don’t get to just work doing what we enjoy. We work because we need to. No one will keep a job very long if they only work when they feel like it. My husband and I encouraged them to have a good work ethic. Get the work done and then play.

All four of the children had real jobs as soon as they were able to (the age is 14 in our state). They all worked all the way through high school. All of the children did volunteer work as well. Many days, they didn’t necessarily feel like going to work but they did anyway because they knew that they had to be responsible and honor their commitments.

My husband and I encouraged them in the Fine Arts. All four children took piano lessons for many years. They would practice daily for a set amount of time (usually at least 30 - 45 minutes) not because they wanted to practice that long but because that is what it takes to truly play well. Creative writing was also something they all participated in and enjoyed. The children and I were involved in Young Authors’ Club for 12 + years. I hosted one at my house once a month for almost 10 years. We have such fond memories of those days.

Although the state we live in has few homeschooling requirements, I made sure that I dilligently kept attendance records and portfolios of their work. I had no problem having them tested because I was confident that they were learning what they needed to learn. All three girls graduated with an accredited high school diploma. My son will receive his accredited high school diploma at the end of this semester. It was important to me that they met the state’s education requirements and then some. I felt that if I took on the responisbility of educating my children then I’d better do a better job than the state would.

Yes, it was very difficult at times. I sacrificed a lot but I would do it all over again. The proof is in the pudding. I can honestly say that my children are prepared to enter college/the work force with the skills that they will need and then some. And isn’t that what homeschooling is all about?

If you are a homeschooling mom and I can help in any way, be it advice, encouragement, or prayer, please leave me a comment with your blog and email address and I will contact you."

sursa : http://www.simplyheartandhome.com/

Irina

Scoala publica – Industria fara sens

Scoala publica – Industria fara sens
un articol de Ned Vare

“Copiii nu au nevoie sa fie fortati sa invete. Ei stiu sa o faca si sunt buni la asta.” -- John Holt, How Children Learn

In cartea sa, Insult to Intelligence, Frank Smith, spune, “Cea mai mare problema pentru creier nu este invatarea ci uitarea. Indiferent cat de mult ne straduim, nu putem in mod deliberat sa uitam ceva ce am invatat. Este cu adevarat catrastofic cand invatam ca nu putem invata”

Una dintre cele mai puternice idei pe care scoala o preda copiilor este : “ Nu stii cum sa inveti!” In ciuda faptului ca mintile, creierele copiilor sunt instrumente de invatat impecabile, scolile intotdeauna pretind ca “esecul” este un fel de boala, sau mai rau “un comportament rau”. Dizabilitatile reale sau imaginare au etichete clinice ca “dislexie”, “ADHD”, etc pentru a crea impresia ca anormalitati fizice sunt implicate. Si in final, in ce se asteapta scolile sa aiba copiii “succes”? Clasele ii angajeaza pe copii in tot felul de lucruri plictisitoare, care consuma mult timp, de multe ori stresnte si fara sens, intre timp recompensandu-i sau pedepsindu-i prin note, medii si evaluari.

Scolile fac oamenii dependenti si usor de controlat – caracteristici care sunt exact opusul educatiei. Odata ce atitudinea dependenta privind invatarea este absorbita prin experienta scoalara (incluzand, pentru unii, si medicamente*), poate dura o viata, distrugand dezvoltarea autonoma sau, cum spunea un veteran japonez, profesorul Yoshio Kuryu, “contribuind la suicidul mental al elevului – sfarsitul gandirii, inchiderea” Totusi, in aceste circumstante alienante, in cazul in care un copil nu se conformeaza unui standard arbitrar, sau daca interesele sale nu sunt integrate de sistem si nu invata un anume lucru, “problema” este intotdeauna asupra copilului, el este blamat, niciodata scoala.

Cheia invataturii este interesul, nu “motivatia” indusa de scoala. Nu a existat niciodata o legatura intre scoala si ceea ce toti copiii ar fi interesati sa invete. Dar atunci cand copiii sunt neatenti sau par dezinteresati sau nervosi, scoala si-a facut o rutina dina decide ca e ceva in neregula cu creierul copilului, chiar daca nu exista nici o dovada a acestui fapt.

Putem evita ceva din toata nebunia de mai sus? Poate. Smith a scris un set de conditii care trebuie indeplinite pentru a evita insusirea lectiei : “Eu nu pot sa invat!”, sa fie absorbita de copii. El a scris urmatorul Manifest al celor care invata:

1. Creierul invata continuu. Invatam exact ceea ce este demonstrat de cei din jurul nostru. Scolile trebuie sa se opreasca de la a mai preda folosind repetitii fara sens, “activitati” si teste.

2. Invatatura nu necesita coercitie sau recompense irelevante. Esuam in a invata doar daca suntem plictisiti, confuzi sau am fost convinsi ca invatarea este un lucru dificil. Scolile trebuie sa fie locuri in care invatatul sa aiba loc in mod natural – din dorinta de a o face, nu prin forta.

3. Invatarea trebuie sa aiba semnificatie. Scolile trebuie sa se schimbe, nu sa incerce sa ne schimbe pe noi, pentru a se asigura ca intelegem ceea ce se asteapta sa invatam.


4. Invatarea este accidentala. Invatam in timp ce facem lucruri pe care le consideram folositoare si interesante. Scolile trebuie sa se opresca in a mai construi medii in care nu ne putem angaja in activitati practice.


5. Invatarea este colaborativa. Invatam devenind discipoli ai unor oameni care practica ceea ce predau.


6. Consecintele invataturii valoroase sunt evidente [Folosim ceea ce am invatat]. Scolile, profesorii si parintii nu ar trebui sa se bazeze pe note sau rezultate la evaluari pentru a descoperi ce am invatat.

7. Invatarea implica intotdeauna sentimente. Ne amintim cum ne-am simtit cand am invatat sau am esuat in a invata. Scolile nu ar trebui sa trateze copiii ca pe niste masini.

8. Invatarea nu trebuie sa fie amenintata de riscuri. Daca suntem amenintati de ea, atunci ea ne va ameninta intotdeauna. Scolile trebuie sa recunoasca faptul ca testarea continua [si multe alte practici ale sale] reprezinta o hartuire intelectuala.

Lectia listei lui Smith este ca scolile nu sunt deloc cele mai potrivite locuri pentru a invata, in special scolile publice. Ele violeaza toate ideile de mai sus, cu fiecare copil tot timpul. Cartea lui Smith descrie ce se intampla intr-o scoala tipica si rezuma totul perfect intr-un capitol numit “Industria fara sens”.

Nu e deloc surprinzator ca din ce in ce mai multi oameni aleg scoli alternative sau educatia inafara scolilor, pentru a putea sari peste “lectia” care le spune ca nu pot invata.

Ned Vare este un fost profesor al unei scoli private, om de afacei, scriitor;articolele cale apar on line www.borntoexplore.org; este un aparator al unschoolingului.

Nota : acest articol este tradus si postat aici cu permisiunea si sustinerea autorului.

Teoria educationala (falsa) a statului

Teoria educationala (falsa) a statului
un articol de Ned Vare

(Nota: acest articol a fost scris initial de un prieten, Bruce Thomas. Am facut mici modificari si adaugiri cu permisiunea sa.)

“Scolile noastre nu ar trebui sa ramana locuri unde imensul potential al creierului omenesc este in permanenta erodat si posibil distrus” – Frank Smith, Insult to Intelligence

Aproape oricine pare sa fie de acord ca sistemul scolilor publice face o treaba foarte proasta cu costuri foarte mari. Asta este o problema foarte mare pentru tara nostra si viitorul de succes al societatii nostre depinde de rezolvarea ei. Foarte multi oameni, sunt deasemenea de acord ca sistemul se foloseste de orice scuza pentru a-si acoperi incompetenta, in loc sa-si examineze propriile actiuni, credinte si teorii.
De fapt, daca intrebam orice departament ministerial sau inspectorat despre teoria lor educationala, nu vom putea afla prea multe despre ea. Prin urmare, pentru a descoperi principiile cu care opereaza scolile publice, va trebui sa examinam ce fac exact si sa presupunem ca sctiunile lor isi au fundamentele intr-un set de credinte care, combinate, vor rezuma Teoria Educationala a Statului. Aici sunt respectivele credinte:

1. Copiii trebuie fortati sa invete
2. Invatarea necesita predare
3. Scolile sunt locul principal pentru invatare
4. Invatarea necesita recompense si pedepse
5. Copiii trebuie segregati pe varste

Sunteti de acord cu teoria pana acum? Mai incercati cateva:

6. Cunostintele si abilitatile pot fi invatate inafara contextului lor
7. Munca elevilor trebuie continuu evaluata si notata de altii
8. Cunostintele trebuie divizate in subiecte, studiate in capitole, totul intr-o succesiune liniara.
9. Dureaza 12 ani pentru a invata cunostintele si abilitatile necesare.

Credeti ceva de aici? Ce se intampla de fapt? Mai multe:

10. Educatia incepe si se termina cand copilul intra si respectiv paraseste scoala.
11. Autoritatile centrale trebuie sa decida ce au nevoie sa stie copiii si cand
12. Uniformitatea este scopul educatiei

Este aceasta teorie valida? In lumina tuturor celor stiute despre cum invata oamenii, fiecare dintre aceste “principii” este partial sau in totalitate gresit. Prin urmare, Teoria Educationala a Statului - baza pentru scolile publice – este in totalitate gresita.

Daca asta nu e destul de rau, sistemul de invatamant are si o atitudine superioara. Ganditi-va: Nici profesorii, nici elevii nu sunt investiti cu incredere a de a lua decizii importante despre viata lor in scoala; legislativul, sindicatele si administratiile scolare iau aceste decizii. Alta parte a acestui complex de superioritate al sistemului este ca el nu are incredere nici in parinti si de multe ori ii trateaza insultator, desi chiar si cei mai multi experti in educatie considera parintii ca avand cea mai importanta influenta asupra copiilor.Rezumand, vedem cum scolile opereaza cu o teorie gresita si cu o atitudine distructiva.

Si care este rezultatul celor de mai sus? Astazi, dupa ce isi petrec din ce in ce mai multi ani in scoli consumand sume din ce in ce mai mari din buzunarele contribuabililor, prea multi copii au mai putine cunostinte si abilitati decat oricand. Intre timp, conform lui John K. Williams, profesor si scriitor: “ Un adevarat imperiu imens s-a intins, condus de o preotime de birocrati, administratori, creatori de curricule si personal auxiliar. Ei si nu copiii sunt beneficiarii scolarizarii obligatorii, controlate de catre stat.”

In timp ce unii profesori chiar se straduiesc si muncesc impotriva teoriei oficiale pentru a crea un mediu propice invatarii, sistemul sustine profesorii care actioneaza ca emisari voluntari ai teoriei sale. El deghizeaza ba chiar recompenseaza incompetenta, indiferenta si lipsa de onestitate..

In ciuda teoriei si a obiceiurilor proaste, auzim adesea: “Daca scolile sunt atat de proaste, cum se face ca majoritatea copiilor par in regula? “ De fapt, adevarul este ca milioane de copii nu sunt in regula. Bruce Thomas, de la Children’s Learning Project, din Chicago, afirma: “Una dintre cele mai deranjante trasaturi ale sistemului este ca face mult mai putin pentru aceia care au cea mai mare nevoie”

Copiii invata ce li se preda. In locul unor cunostinte si abilitati folositoare, astazi li se preda ceea Benjamin Bloom numeste un curriculum latent de docilitate, competitie, conformitate si lipsa de onestitate intr-o izolare pustie fata de lumea reala. Thomas adauga, “ Elevii sunt repartizati in rolul de ucenici in cultura negativa a scolii. Ei slujesc mai degraba ceea ce fac adultii decat ceea ce spun; si invata repede si temeinic”. Copiii sufera consecintele unui sistem care nu este numai total inadecvat dar si daunator.


Ned Vare este un fost profesor al unei scoli private, om de afacei, scriitor;articolele cale apar on line www.borntoexplore.org; este un aparator al unschoolingului.

Nota : acest articol este tradus si postat aici cu permisiunea si sustinerea autorului.

Ce este scoala de fapt (2)

Sa iti imaginezi ca toti copiii au nevoie, ba chiar trebuie sa invete exact aceleasi lucruri denota, pe langa superficialitatea de a privi problema si o lipsa acuta a simtului realitatii. In “lumea reala” (expresie foarte folosita de criticii HS) oamenii nu stiu si nici nu au nevoie sa stie aceleasi lucruri. Exista un articol semnificativ privind aceasta problema pe care imi propun sa il traduc in curand, scris de Alfie Kohn si care se numeste “What does it mean to be well educated” si care deconstruieste foarte bine toate miturile legate de educatie.
Pana la urma oamenii au idei cat se poate de diferite despre ce inseamna sa fi educat sau , mai mult, sa ai o educatie inalta. Ceea ce este usor de vazut insa, (priviti orice exemplu din jur) este ca motivatia interioara este ceea ce conteaza de fapt intotdeauna. Ceea ce ti se impune poate parea sa aiba rezultate pe termen scurt. Lucrurile cu care ramai de fapt si cele pe care le mai inveti de-a lungul vietii cu adevarat, sunt produsul exclusiv al intereselor tale.
Si aceasta motivatie este foarte usor de distrus prin coercitie, prin modul absurd care ignora toate cunostintele de psihologie generala si a copilului pe care il foloseste scoala de astazi pentru a indopa pretinsa cunoastere in copii. Foarte multi ajung sa aiba oroare de ideea de invatat in sine. Ganditi-va putin, ce va vine in minte si ce sentimente aveti cand rostiti cuvantul : “invatat”. Cred ca un sentiment de bucurie este ceva foarte rar. In general sentimentul pe care il provoaca acest cuvant este o senzatie de obositor, de “mai bine nu” amestecat cu o usoara jena sau retinere, caci stim cu totii ca de fapt “e spre binele nostru”.
Atata vreme cat copiii se nasc cu dorinta vie de a invata, de a cunoaste, de a se descurca din ce in ce mai bine…cum se ajunge ca acest proces atat de natural sa ne devina nesuferit? Ei bine, eu cred ca scolarizarea este cauza. Atunci cand esti nerabdator sa inveti ceva si trebuie sa intri intr-un sistem in care, pe langa un milion de reguli firesti intr-o institutie totala, ai rigurosul “orar” si ti se spune : “Ok, de la 13.10 la 13.45 vom “invata” matematica si anume asta, de aici pana aici.
Gataaa. 10 minute pauza. Acum lasam asta si “invatam” engleza timp de 35 de minute! Nu, Georgel, lectia despre Big Ben o sa o studiem peste doi ani, azi invatam sa conversam despre vreme…” si tot asa. Adauga la asta tot felul de teme impuse, ore intregi de adaptarea la insititutia totala (cu care nu te vei mai intalni de-a lungul vietii decat daca alegi sa intri in armata, manastirea sau inchisoare), o gramada de pretinsi profesori incapabili si care se comporta potrivit propriilor lor traume..si ai imaginea exacta a ceea ce este numit in chip absurd drept “educatie de calitate” , facuta “de specialisti” cu metode pedagogice.
Fac o scurta paranteza despre pedagogie: este o stiinta dezvoltata dupa aparitia scolilor care incearca sa gaseasca metodele cele mai eficiente de a face pe copii sa invete in cadru institutionalizat, intr-o relatie profesor-elev. Totusi, opinia mea este ca ii scapa tocmai esentialul, pe care John Holt in rezuma atat de bine: “Invatatul nu e un produs al activitatii profesorilor. Invatatul e un produs al activitatii celor care invata.”
In epoca noastra, a informatiei, resursele educationale sunt peste tot :internet-ul cu toata multitudinea de site-uri si materiale educationale, nenumarabile reviste si carti acoperind toata plaja de specialitati si interese, acces gratuit (sau implicand costuri reduse) la majoritatea marilor biblioteci si muzee, posibilitatea schimbului rapid de informatii cu oameni specializati in orice domeniu, existenta grupurilor de studiu si cercetare la orice nivel de pricepere sau varsta si lista poate continua ajungand pana la enumerarea posibilitatilor nenumarate de a calatori (ieftin sau chiar gratuit) si a invata.
A sustine in aceasta epoca, un sistem de scolarizare construit in era industriala din motive evidente atunci si total nerelevante acum, reprezinta mai degraba impiedicarea exercitarii dreptului la educatie si nicidecum facilitarea lui (asa cum in mod gresit afirma sustinatorii acestui sistem anacronic).

Sincer, eu alt motiv pentru a sustine acestui mod de a privi lucrurile inafara perpetuarii controlului statului folosind o caracatita megabirocratica ce este MECT, nu vad. A, si fireste, inertia…

Vorbeam ieri despre articolul scris de Elena Ilarion intitulat “Homeschooling-ul -educatia viitorului?” si am uitat sa spun ceva foarte important: titlul mi se pare excelent. Asta pentru ca si eu vad HS ca fiind educatia viitorului, alta evolutie este imposibila si improbabila. Nu este educatia de mase a unui viitor foarte apropiat, dar cu siguranta ca asa cum merg lucrurile, tinerii vor abandona “educatia” erei industriale din lipsa disponibilitatii de a-si pierde vremea cu ea, in timp ce si-ar putea petrece timpul pentru a invata realmente.

HS si viata reala

Dayna Martin vorbeste despre homeschooling/unschooling si prejudecata atat de comuna conform careia aceste forme de educatie ar scoate copiii din lumea reala.

"Parintii sau statul?"

Am descoperit recent un articol excelent scris de Vlad Topan pe site-ul Institutului Ludwig von Mises - Romania intitulat "Parintii sau statul?"

Domnul Topan pune problema educatiei din punct de vedere politic aratand mai multe intrebari pertinente pe care majoritatea oamenilor pare ca nu si le mai pun:

"Problema principala a domeniului educatiei (cea obligatorie, in special; multe se aplica insa si celorlalte segmente) - asa cum sugereaza si titlul - graviteaza in jurul intrebarii: cine trebuie sa decida, in ultima instanta, daca, ce anume, cat timp, cu cine, sub indrumarea cui etc. ar trebui sa studieze copiii? Raspunsul in vigoare azi este cat se poate de limpede: statul. Daca vreun parinte se simte nedreptatit de ceea ce spun, il invit sa faca modificari in programele analitice ale materiilor pe care copiii le studiaza la scoala, sau chiar sa retraga copilul din sistemul public pentru a-l educa (exclusiv) pe cont propriu."

Dincolo de problemele de filosofie educationala despre care vorbim aici, cred ca si problema drepturilor fiecaruia dintre noi ca parinti sau ca interesati de subiect din orice motiv, este extrem de importanta.

Scoala distruge creativitatea?

Puteti vedea mai jos un discurs excelent al lui Ken Robinson pe aceasta tema.

Ecouri in presa : HS - educatia viitorului?

Sub titlul "Homeschooling-ul – educaţia viitorului?" acest articol scris de Elena Ilarion a aparut in ziarul Gandul din 21 Noiembrie.
Autoarea face o trecere in revista destul de bine documentata a fenomenului dar ultima fraza:
În România, homeschooling-ul este întâlnit doar pentru elevii care nu se pot deplasa, însă nu s-a discutat niciodată despre posibilitatea introducerii acestui sistem la nivel naţional.
care este in realitate usor eronata, mi-a atras atentia in mod special.
Asta pentru ca se confunda ceea ce legislatia numeste "educatie la domiciliu" cu ceea ce inseamna, de fapt, HS.
Pe de alta parte, autoarea pare sa nu fie la curent cu faptul ca in acest moment, mai mult de 30 de copii fac homeschooling in Romania, cat si ca discutiile despre aceasta alternativa educationala sunt din ce in ce mai dese si intense, atat in spatiul public cat si cu autoritatile (MEC si Comisia Parlamentara pentru invatamant).
Totusi, aparitia unor astfel de articole nu poate decat sa ne bucure as spune.

In Anglia, educatia e obligatorie, scoala nu

Cu citeva zile-n urma, pe 29 noiembrie, Departamentul pentru Copii, Scoli si Familii a guvernului britanic a publicat un ghid destinat sa ajute autoritatile locale atunci cind interactioneaza cu familii care au decis sa-si educe copiii acasa. Documentul este ceea ce a rezultat in urma consultarii publice a celor interesati de acest subiect -- o initiativa lansata de departamentul pomenit.

Plecindu-se de la dreptul fundamental al copilului la educatie, ghidul ofera anumite sugestii cu privire la modul de interactiune dintre parinti si autoritati, astfel incit copilul sa aiba o cit mai buna sansa de a face uz de dreptul sau (acela de a fi educat).

In fapt, atit parintii cit si autoritatile au anumite drepturi si obligatii vizavi de copil. Ambii au obligatia de a se asigura ca copilul primeste o educatie adecvata comunitatii din care face parte. Parintii au dreptul de a alege care forma de educatie o considera mai potrivita pentru copiii lor. In virtutea obligatiei de a se asigura ca copilul primeste o educatie adecvata, autoritatile au dreptul de a interveni atunci cind se pare ca parintii nu asigura o educatie adecvata.

Definitiile nefiind riguroase (Ce e educatie adecvata? In ce conditii se impune o interventie?) se poate ajunge la interpretari diferite si sicane intre parinti si autoritati, in incercarea fiecaruia de a se supune obligatiilor si de a face uz de drepturile care le revin. Ghidul publicat recent nu face decit sa caute a preintimpina aceste situatii conflictuale.

Ce m-a frapat in timpul lecturii este modul in care guvernul britanic recunoaste drepturile parintilor. In fapt, sectiunea care trece in revista legile privitoare la educatia la domiciliu incepe asa:

The responsibility for a child’s education rests with their parents. In England, education is compulsory, but school is not.

Pe romaneste spus:

Responsabilitatea educarii copilului revine parintilor. In Anglia, educatia e obligatorie, scoala nu.

(Traducerea imi apartine; sublinierea nu.)

In plus, tot timpul cind o autoritate face un raport sau o notificare cu privire la un copil, se recomanda ca o copie a acestora sa fie trimisa parintilor, astfel incit acestia sa fie la curent cu modul in care sunt priviti de autoritati si sa poata lua masuri daca le considera necesare.

Nu indraznesc sa-ncerc o paralela cu situatia din Romania; o las in seama altora, care cunosc mai bine situatia. M-am gindit insa putin la parintii care-si trimit copiii la scoala. Cei mai multi probabil ca ar continua sa o faca, chiar daca legea le-ar permite si alte aranjamente. (La urma-urmei, asa se-ntimpla in tarile in care scolitul acasa este perfect legal.) Si totusi: acesti parinti, oare nu s-ar simti mai stapini pe destinul copiilor lor daca ar stii ca au luat acesta decizie dintr-o pozitie de autoritate (asa au vrut ei), si nu dintr-una de subordonare (asa le-a dictat Statul)?

Cum as raspunde eu la intrebare, stiu. Dar m-ar interesa mai mult raspunsul altora.

Ce este scoala de fapt (1)

Oamenii par sa aiba idei foarte clare in privinta scolii si a necesitatii scolarizarii. As spune chiar certitudini care ajung pana la a considera scolarizarea si educatia ca fiind sinonime. Pe scurt, din discursul mainstream se desprind aproape ca axiome urmatoarele idei:

1)Scolarizarea este singurul mod de a primi educatie de calitate.
2)Scolarizarea este singurul mod in care copiii invata sa socializeze corect si sanatos.
3)Scolarizarea este singura baza solida fara de care nu poti avea succes in viata in societatea noastra.

Inainte de a incepe sa le dezbatem, e necesara putina istorie privind scoala si scolarizarea obligatorie.
Scolile de mase au aparut in era industriala dintr-o necesitate evidenta de a alfabetiza largi mase de oameni care aveau nevoie sa se adapteze la o societate in schimbare. Ideile nationaliste aparusera la orizont, cele privind drepturile omului si obligatiile statelor de asemenea, prin urmare alfabetizarea era un act important atat din punct de vedere economic - societatea preponderent rurala se restrangea din ce in ce mai mult in favoarea industrializarii cat si politic – statele trebuiau sa aiba cetateni cat mai “de calitate” si sa fie ele insele privite ca fiind implicate asistential in viata propriilor cetateni. Prin urmare, statele au inceput sa ofere educatie elementara copiilor : scris, citit, socotit. In Romania care a fost o tara preponderent rurala (80% ) pana in timpul regimului comunist, industrializarea fiind facuta artificial, lucrurile nu s-au miscat foarte rapid in trecut.
Pana in 1948 cand regimul a nationalizat invatamantul din ratiuni politice evidente, pe langa scolile publice functionau scoli private, scoli confesionale si educatia in familie, conform legii.

Este evident ca scolarizarea elementara oferita de stat cetatenilor sai a fost o initiativa buna. In acea epoca a unei majoritati analfabete, cand cartile nu erau la indemana oricui si numarul lor era restrans, cand societatea trecea de la un mod de viata feudal si preponderent agrar la era industiala, oamenii obisnuiti nu ar fi avut acces la educatie decat in acest fel. Problema este insa ca statul nu s-a mai oprit. Magia faptului ca avea puterea de a umple capetele tinerelor vlastare ale patriei cu tot felul de idei l-a atras ireparabil si a inceput sa o foloseasca din ce in ce mai mult.
A urmat epoca imperativelor nationale si toti cetatenii trebuiau sa cunoasca si sa se uneasca in sprijinul unor idei marete. Scolarizarea si-a intins competentele si asupra formarii constiintei cetatenesti si a tot felul de idei si informatii pe care statul le considera importante in diverse momente.

Odata cu instaurarea comunismului, scolarizarea controlata in intregime de stat a devenit un lucru foarte important. Asa cum, in vremea lui Hilter in Germania- tara cu traditie in educatia in familie si in aplicarea diverselor filosofii educationale (spre exemplu Waldorf) - invatamantul a fost nationalizat, orice regim totalitar - cel romanesc nu putea face exceptie - a vazut in scolarizarea obligatorie a copiilor un instrument de care nu se putea lipsi in impunerea ideilor sale si a controlului.

Dupa 1990, desi legea invatamantului a fost schimbata (de nenumarate ori) de forma, fondul problemei a ramas acelasi : statul emite o curricula unica, oficiala si elevii trebuie sa o urmeze intocmai. Scolile particulare si cele confesionale nu fac exceptie: daca vor sa studieze alte materii nu o pot face decat in plus fata de curricula unica, iar aceste initiative trebuie autorizate de stat.

In era informatiei insa, realitatile de acum 150 de ani sunt foarte departe, iar principiile altruiste ale inceputurilor scolarizarii nu se mai pot aplica. In plus, scolarizarea in sine e de nerecunoscut daca o comparam cu ce se intampla la inceput, pentru ca si-a arogat din ce in ce mai multe competente, incercand (si reusind) sa creeze impresia ca fara acest sistem nu se poate.
Ceea ce a dus la crearea acelor trei mituri depsre care vorbeam la inceput.
Sa le luam pe rand.

1)Scolarizarea este singurul mod de a primi educatie de calitate.

Sa ii spunem “mitul incompetentei”, acesta incearca sa ne readuca imaginar in situatia de acum 150 de ani spunandu-ne ca nimeni nu este capabil sa ii invete pe copii ceea ce au nevoie sa stie inafara unor specialisti autorizati care nu sunt de gasit decat in scoli. Acest mit contine mai multe presupozitii false: copiii ar avea nevoie sa stie neaparat tot ceea ce contine curricula unica emisa de stat, profesorii din scoli ar fi “specialisti” atat in domeniul pe care il predau cat si in diverse metode de predare si, ultimul, alta cale nu exista sau este mult inferioara.

Copiii nu au nevoie sa stie tot ceea ce se preda acum in scoli. Drept dovada ca nici cei mai “silitori”, dupa cativa ani de la terminare scolii (desi in general este vorba despre doar cateva saptamani J ) nu mai stiu decat vreo 20% din tot ceea ce au “invatat” acolo. Am pus ghilimelele deoarece eu nu pot sa numesc invatat procesul de a memora diverse informatii cu scopul de a le reproduce la o eventuala testare.
De altfel, majoritatea acelor informatii sunt de tipul celor cu care nu se vor mai intalni niciodata in timpul vietii lor. Si daca ar avea nevoie de ele si ar fi interesati de asta candva , in viitor, in epoca noastra nu le-ar trebui mai mult de 10 secunde sa aiba acces la ele. Si fireste…apoi sa le invete cu adevarat.
Unii spun, bazandu-se pe niste teorii de mult contrazise, ca memorarea a tot felul de chestii este importanta pentru dezvoltarea creierului sau pentru pastrarea lui activa, si vin cu aceasta idee in sprijinul metodelor scolare. Este o idee nu numai gresita, dar chiar contrariul ei a fost demonstrat (si mi se pare un lucru vizibil cu ochiul liber) : memorarea de informatii fara o motivatie interioara (cu efort) inhiba curiozitatea naturala care ne face sa invatam cu placere. Cum spunea Einstein : “Este o greseala foarte grava sa crezi ca bucuria de a vedea si de a cerceta poate fi promovata prin metode coercitive si prin cultivarea simtului datoriei.”

Da, oricine are nevoie de niste baze, de o educatie elementara care trebuie sa includa cititul, scrisul si scocotitul. Apoi poate si oarece istorie, geografie si tot asa. Dar gradul de specializare la care se ajunge in scoli privind fiecare dintre aceste domenii este mult exagerat. Si nu este rezultatul unor nevoi ale cetatenilor ci rezultatul unor nevoi ale acestui megasistem birocratic ce este invatamantul public al unui stat.

Va urma.

Despre HS in Romania - drepturi si prezumtia de rea intentie.78

Se pare ca multi oameni au ramas cu un reflex de pe urma regimului totalitar in care au trait sau care in feluri insidioase i-a marcat totusi : prezumtia de rea intentie. Prezenta in orice regim autoritarist, aceasta teorie pleaca intotdeauna de la premiza ca oamenii a priori ar putea avea mai degraba intentii rele, asa ca totul trebuie cat mai mult reglementat de catre stat, in virtutea obtinerii unui “bine comun” , chiar incalcand drepturi umane fundamentale ale indivizilor. Nu importa cat de coercitiv devine statul in incercarea lui de a impune diverse conduite.

Desi majoritatea oamenilor nu sunt de acord la nivel teoretic cu aceste idei , in practica intorc foaia si au reflexul de a-si pune problema relei intentii.

In cazul nostru, printre primele probleme pe care cineva si le pune cand aude de HS, este aceea a deschiderii posibilitatii abuzurilor. Oamenii cu rele intentii - reprezentati in imaginarul colectiv de grupari bigote, “secte”, extremisti de diverse feluri, parinti pusi pe abuzat proprii copii prin munca fortata sau violenta – toti, ni se spune, daca vor avea posibilitatea isi vor izola si abuza copiii, zi-lumina.
Macar prin obligatia scolarizarii impuse de statul nostru, acest risc este mult diminuat.

Acesta este un sofism gogonat.

In acest moment, in Romania, cu toata institutionalizarea, unii copii sunt abuzati de parinti (sau alti adulti – spre exemplu profesori), parintii aia bigoti, extremisti, violenti si asa mai departe exista si si-au dezvoltat ideile si practicile desi au fost scolarizati.
100% dintre adultii care sunt acum violenti, dependenti de droguri, de alcool, bigoti, extremisti religios sau politic si lista poate continua la nesfarsit, AU FOST SCOLARIZATI.
Violenta in familie, dependentele diverse, extremismul de orice fel NU tin de scolarizare ( sau de educatie – pentru ca majoritatea au prejudecata ca astea doua ar fi sinonime) ci de alte resorturi si anume psihologice.
Scolarizarea in sine nu poate in nici un fel diminua aceste probleme, ba, mai rau, "peer presure" (presiunea gastii) in care ne fortam copiii sa intre in scoala, poate declansa sau , in orice caz joaca un rol favorizant in aparitia acestor, sa le zicem metehne, care isi au originea in dezvoltarea psihologica a fiecaruia.

Statul nu ne poate impiedica exercitarea drepturile fundamentale ale omului folosindu-se de motivatia subreda a prevenirii abuzurilor. Statul nu are decat sa previna abuzurile prin legi corecte si echitabile. Asa cum sunt ele in orice tara civilizata care permite HS si in care exista legi diverse care previn abuzul.

Statul roman, in mod totalitar, abuziv si nepermis imi ingradeste in acest moment dreptul la educatie fortandu-ma contrar tuturor principiilor de drept sa imi institutionalizez copiii. *
Pentru ca el si numai el sa le bage pe gat intr-un mod pe care eu il consider gresit, abuziv si traumatizant, tot felul de informatii pe care eu sau copiii mei le consideram nerelevante, stupide, putrezite deja de vechi ce sunt; totul intr-un mediu violent, autoritarist si competitional, totul timp de 13 ani, totul zi de zi...si tot asa. Practic statul nu da dreptul copiiilor mei la educatie reala, conform drepturilor omului si ale libertatii de constiinta.
Nicaieri in lumea civilizata nu se opereaza cu prezumtia de rea-intentie. Nu incalcam niste drepturi general umane ale tuturor doar pentru ca ne imaginam ca unii ar putea eventual abuza de ele.

Ci facem niste legi care sa pevina abuzul si sa fie compatibile si cu drepturile omului.

Pentru ca urmand logica de acum a statului, e posibil ca in curand sa nu mai putem iesi pe strada fara autorizatie de la stat si urmariti prin satelit; daca ne vine o nebuneala si dam in cap unuia sau facem ceva, orice, antisocial?!

Exagerez, fireste (sper) dar analogia aceasta urmeaza acelasi reflex al prezumtiei de rea intentie, idee ce mie mi se pare socant sa apara in discursurile unor tineri parinti, in Romania anului 2007.

* La nivel teoretic, pentru ca la practic, exista din fericire o portita in lege, asa cum aratam aici: http://educatielibera.blogspot.com/2007/11/despre-hs-in-romania-legalitatea78.html. Sunt insa convinsa ca legiuitorul nu a avut HS in vedere cand a formulat legea respectiva.

Despre HS in Romania - legalitatea

Asa…am tot postat diverse traduceri pana acum fiind convinsa ca ele exprima mai bine , in cuvinte mai potrivite sa zicem, lucrurile despre care eu consider ca trebuie cunoscute atunci cand vrem sa aflam mai multe despre HS ca filosofie educationala. Am sa fac asta in continuare, dar imi propun ca in paralel sa incepem o discutie mai putin formala despre aceste realitati in Romania.
Si asta pentru ca , discutand pe diverse forumuri acest subiect (HS) am remarcat o gramada de probleme pe care si le pun oamenii, obstacole pe care le vad, prejudecati pe care le au, la care nici nu m-as fi gandit. Este adevarat ca ele sunt de multe ori tangentiale cu Hs, dar exista in acest context pentru simplul motiv ca oamenii isi pun aceste probleme in acest mod.

Astazi cate ceva despre legalitate.

Im majoritatea tarilor civilizate (spre exemplu USA, Canada, Australia., Noua Zeelanda, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franta, Belgia, Olanda, Scotia, Spania, Italia, Elvetia, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda, Israel, …si lista continua atat in Europa cat si raspandindu-se si pe alte continente) educatia acasa este perfect legala, explicit mentionata in lege.
Diferentele care sunt de la stat la stat in aceasta privinta sunt reprezentate de legile conexe care se refera la modul de control, de prevenire a abuzurilor, lucru perfect firesc.

In Romania, educatia acasa era explicit mentionata de lege ca forma alternativa de invatamant inainte de nationalizarea invatamantului facuta de regimul comunist in 1948.
Dupa ’90, reflexele etatiste si totalitare in aceasta privinta au continuat insa si aceasta forma alternativa de educatie nu a mai fost mentionata de legea invatamantului, ba statul s-a intins cu controlul nepermis de mult si asupra invatamantului privat si confesional (pe care le permite) reglementandu-le curriculumul. Practic se intampla asa: statul emite o curricula unica, oficiala, “de stat” pe care toata lumea trebuie sa o urmeze. Daca scolile private si/sau confesionale doresc sa faca alte materii, nu le pot face decat in plus, peste curricula oficiala, unica. Ceea ce logostic este foarte greu. Plus ca este absurd.

In acest moment totusi, homeschooling in toate formele sale (de la foarte structurat la total nestructurat – vezi radical unschooling) se poate, din fericire practica in Romania datorita unei portite in lege.

Portita despre care vorbesc, permite ca un copil sa fie educat inafara Romaniei, intr-o scoala care ofera foaie matricola, diploma si toate celelalte hartii necesare birocratiei, toate oficial emise de catre statul respectiv. Ceea ce poate folosind HS, dat fiind ca sunt atat de multe stat care il recunosc, cum este si firesc.

Exista scoli care ofera celor educati acasa, asa numite programe-umbrela, emitand toate actele necesare (in urma unor teste ce se pot desfasura prin corespondenta sau on line, prezentari de portofolii si asa mai departe) , acte ce sunt perfect recunoscute de statul roman. Copiii se pot transfera in sistemul romanesc daca o doresc oricand in timpul scolii si pot obtine diploma de absolvire a liceului emisa de autoritatea educationala a statului respectiv, indiferent ce metoda de invatare a ales (inclusiv RU). Fireste, toate aceste servicii sunt contra cost, dar costurile nu sunt insurmontabile, vorbim despre niste sute de dolari pe an. Un exemplu aici: http://www.independent-learning.com/newsite/news.htm

Pe mine personal aceasta veste m-a facut sa ma simt mai bine, desi doresc sa lupt in continuare pentru a obtine legalitatea explicita a HS in legile romanesti, asa cum este corect intr-o tara denumita “libera”.
M-a facut sa ma simt mai bine pentru ca ceea ce ma interesa in primul rand era ca educatia copiilor mei sa aiba loc asa cum consider eu ca este cel mai bine si ma bucur ca se poate fara a risca pentru mine si ei , probleme legale.

Obiectii comune la sistemul HS - capitolul 5

5. Daca iti educi copiii acasa, nu ii lipsesti de viata sociala valoroasa din scoala?

Daca nu ar exista nici un alt motiv pentru a tine copiii inafara scolii, viata sociala ar fi un motiv suficient. In majoritatea scolilor in care am invatat, pe care le-am vizitat sau despre care mi s-a povestit, viata sociala a copiilor este plina de rautati, competitionala, excusivista, centrata pe statusuri, snoaba, plina de discutii despre cine a fost la a nu stiu cui petrecere, cine ce a primit de Craciun, cine a capatat mai multe biletele de sfantul Valentin, cine vorbeste cu cine si ce si cine nu …si asa mai departe. Inca din primul an de scoala, clasele de divizeaza in lideri (copii energici si de cele mai multe ori absolut pe merit cei mai populari), gasca lor de adepti si “altii” , cei care sunt exclusi deliberat din aceste grupuri.

Imi amintesc ca sora mea imi spunea despre unul dintre copiii ei, o fetita atunci in varsta de 5 ani, ca nu isi aduce aminte sa o fi vazut vreodata facand ceva cu adevarat rautacios sau prostesc pana cand nu s-a dus la scoala – apropo, o scoala buna dintr-un mic orasel foarte dragut .

[…]

Unul dintre cititorii nostri ne-a scris o foarte clara descriere a unei zi tipice la gradinita:

Mama mi-a povestit ca dupa prima zi de gradinita i-am spus ca nu mai vreau sa merg pentru ca deja stiu totul. O mare aroganta? Nu chiar. Stiam cum sa tac, cum sa ascult povesti si cum sa cant. Vroiam sa invat despre lumea adultilor, dar eram restrictionat la lumea pe care adultii cred ca o vor copiii. Entuziasmul meu dinainte de a incepe scoala a murit prematur.

Rusinea a fost una dintre primele lectii pe care le-am invatat. In primul an mi s-a spus sa colorez un desen care reprezenta o amam cu fiica ei lucrand in bucatarie. Mi-a venit ideea ca daca o voi colora doar in galben o sa fie foarte interesanta si diferita de celelalte. Cand i-am inmanat-o educatoarei ma asteptam sa fie multumita , daca nu chiar incantata. In loc de asta, ea s-a uitat la mine cu o privire severa un timp ce mi s-a parut foarte indelungat si care m-a facut sa simt cea mai adanca rusine si dispret fata de mine insumi … aveam 6 ani.

Din moment ce spontaneitatea era periculoasa – era in contradictie cu ideile invatatoarei despre cum ar trebui sa se comporte un copil – minciuna s-a dovedit o lectie de supravietuire. Tot in primul an, am fost trimisi intr-o clasa sa lucram ceva fara a fi supervizati. Am folosit aceasta oportunitate pentru a lua o papusa de plastic si a-i infinda capul intr-un WC de plastic ce se afla intr-una dintre casele de papusi. Nimeni nu era sigur cine a facut-o dar tuturor li s-a parut o imagine foarte amuzanta – exceptie facand invatatoarea. Era rosie de furie (era calugarita si scolile catolice pentru clasa muncitoare nu erau cele mai umane institutii la inceputul anilor ’60) si mi-a fost teama ca o sa ma bata. Cand suspiciunea ei s-a abatut chiar asupra mea, am mintit cu multa convingere si succes. Cel putin pentru mine pentru ca ea a blamat un alt baiat pentru incident. Imi doresc sa fi spus: “Da, eu am facut-o! Si ce daca??” Dar imi era frica…

[…]

O profesoara scrie:

Vinerea trecuta, am citit GWS (revista Growing without school - n.t.) si am fost intrigata de ea, ca de obicei. Sunt interesata in special de aspectele “vietii sociale” din scoli si de cauzele degradarii ei. Azi dimineata mi-am intrebat elevii “Simtiti ca in scoala noastra, copiii sunt draguti si buni unii cu altii?”

Din 22 de copii, doar doi au spus ca au simtit bunatate si restul considera ca majoritatea copiilor sunt rautaciosi, inventeaza porecle, ranesc sentimentele altora etc. Sincer am fost uimita. Intotdeauna mi s-a parut ca scoala noastra este un loc foarte prietenos.

Cand remarc fata de altii ca viata sociala din majoritatea scolilor este plina de rautati, centrata pe statusuri, competitionala si snoaba, sunt intotdeauna socat de raspunsurile lor. Nici macar o singura persoana nu ma contrazice, nimeni nu-mi spune ca in scoala ar fi un loc plin de bunatate, generos, unde exista sustinere, democratic, prietenos, iubitor si bun pentru copii. Nu, cu nici o exceptie, cand condamn viata sociala din scoli, oamenii imi spun : “ Dar in felul asta copiii se intalnesc cu Viata Reala.”

Gastile in care ii impingem pe copiii nostri o gramada de alte puternice efecte care le fac rau. Din cand in cand, in vreun metrou sau alt loc public vad tineri , poate de 12-13 ani sau chiar de 10 ani, fumand. Este o imagine comica si demna de mila. Este deasemenea si un calvar. Fumul este oribil la gust. Copiii au papilele gustative sensibile, poate fumul este chiar mai scrbos pentru ei decat pentru adultii nefumatori. Trebuie sa se straduiasca sa nu se inece, sa nu tuseasca, poate chiar sa nu li se faca rau. De ce o fac? Pentru ca “toti ceilalti copii” o fac sau o vor face curand si ei trebuie sa fie inaintea lor, sa in orice caz nu in urma lor. Pe scurt, a vrea sa sa fumeze, sau a simti ca trebuie sa fumeze fie ca o doreste, fie ca nu, este unul dintre beneficiile vietii sociale scoalre despre care vorbesc oamenii.
(Exact acelasi mecanism functioneaza si in ceea ce priveste drogurile!.– N.t.)

Imi pare rau pentru toti copiii care cred ca trebuie sa fumeze si mai rau pentru parintii nefumatori care si-a dori cu disperare sa-i convinga sa nu o faca. In cazul in care copiii au trait in gasca destul de mult incat sa fie inrobiti de ea, dependenti de ea, atunci vor fuma si vor face toate celelalte lucruri pe care gasca le face. Daca mama si tata se agita prea tare, vor minti despre asta si o vor face in continuare. Dovezile sunt clare. In anumite grupuri de varsta, mai putini oameni fumeaza. Dar mai multi copii fumeaza an de an, de la varste din ce in ce mai mici.

[…]

Bineinteles, copiii care isi petrec aproape tot timpul in grupuri de copii de aceeasi varsta , scosi afara din societatea mult prea ocupata cu munci si griji "serioase", avand aproape nici un contact cu un adult exceptand supraveghetori, vor ajunge sa creada ca “ceea ce fac toti copiii” este in regula, ba mai mult, singurele lucruri “de facut”.

Socializarea

Dar cum vor invata sa socializeze?

Un articol de Laura Osborne


Introducere

Dar cum vor invata sa socializeze?
Aceasta este poate cea mai obisnuita intrebare care li se pune celor ce aleg sa isi educe copiii acasa. Socializarea este procesul prin care tinerii dintr-o anumita cultura invata regulile, cutumele, traditiile si tipurile de interactiuni acceptabile ale societatii in care traiesc. Indiferent daca sunt la scoala sau acasa, copiii vor socializa. Prin urmare intrebarea care se pune este de fapt : care este cel mai bun agent al socializarii? Realizand ca in momentul in care un elev absolva liceul nu va mai fi niciodata inchis intr-un mediu cu persoane de exact aceeasi varsta, cineva poat3e sa-si puna intrebari privind rorul scolii in privinta socializarii. Dar detractorii intreaba, copilul educat acasa are aceleasi abilitati de comunicare interpersonala ca si cei de varsta lui din institutii? Haideti sa vedem studiile academice in aceaasta privinta :

Cercetari in privinta HS

Ceea ce urmeaza este o compilatie de rezultate publicate ale cercetarilor care demonstreaza eficienta homeschooling-ului in rolul sau de agent de socializare.

(1) John Wesley Taylor (1987) Self Concept in Home Schooling Children. Andrews University. Dissertation Abstracts International, 47, 2809A [ERIC Digest 372460] Folosind unul dintre cele mai bine validate teste care masoara constientizarea sinelui, Taylor a testat la intamplare 45.000 de copii educati acasa afland ca jumatate dintre acestia se aflau in ultimele 10 procente superioare sau peste si 47% se clasau peste medie, in comparatie cu cei de varsta lor institutionalizati. El conchide: “ Din moment ce constientizarea sinelui este considerata elementara pentru dinamica unei socializari pozitive, asta rspunde foarte clar scepticismului foarte des auzit care sugereaza ca cei educatia acasa sunt inferiori in privinta socializarii”

(2) Julie Webb (1989) The Outcomes of Home-based Education: Employment and Other Issues. Educational Review; Volume 41, Number 2, pages 121-33. Rezumat: Examineaza aspecte ale vietii adultilor care au fost total sau partial educati acasa. Gaseste ca toti cei care au incercat sa urmeze universitati au facut-o cu succes, ca nu exista nici o dovada ca s-ar fi lovit de prejudecati la angajare si ca abilitatea de a socializa a celor care au fost educati acasa a fost de cele mai multe ori superioara celor de aceeasi varsta ce fusesera educati in scoli.

(3) Lee Stough (1992) Social and Emotional Status of Home Schooled Children and Conventionally Schooled Children in West Virginia. University of West Virginia. [ERIC Digest 3722460] Stough, cercetand in special socializarea, a comparat 30 de familii de homeschoolers cu 32 de familii conventionale ai caror copii erau educati in scoli, toate avand copii intre 7-14 ani. Conform rezultatelor, copiii educati acasa “au capatat abilitatile, cunoasterea si atitudinile necesare pentru a functiona in societate…la o rata similara celor educati in scoli. Cercetatorul nu a gasit o diferenta semnificativa in privinta constiintei de sine.

(4) Larry Edward Shyers (1992) Comparison of Social Adjustment Between Home and Traditionally Schooled Students. University of Florida. Dissertations Abstracts International, Volume 53, Number 12. Dr. Shyers a comparat 70 de copii educati acasa cu 70 de copii educati in scoli, ambele grupuri avand intre 8-10 ani. Cercetarea a aratat ca cei educati acasa au fost gasiti ca avand “ cu mult mai putine probleme de comportament”. Cei educati in scoli erau mult mai agresivi, galagiosi si competitivi. Cei educati acasa aveau tendinta de a vorbi calm, de a se juca foarte bine in grupuri, de a lua initiativa si a invita si pe altii sa se joace. Concluzia lui Shyers conclusion a fost ca “ rezultatele par sa ne arate ca dezvoltarea sociala a unui copil depinde mai mult de contactul cu adultii si mult mai putin de cel cu alti copii, asa cum s-a crezut pana in prezent.”

(5) Thomas C. Smedley (1992) Socialization of Home Schooled Children--A Communication Approach. Radford University; Radford, Virginia. Rezumat: Aceasta lucrare investigheaza presupunerea foarte raspandita ca educatia institutionalizata “socializeaza” copiii. Subiectii au fost 33 de copii de varsta scolara,egal distribuiti demografic, 13 dintre ei scolarizati si 20 educati acasa. S-au folosit Vineland Adaptive Behavior Scales pentru a evalua abilitatile de comunicare, de socializare si cele de adaptare la viata de zi cu zi ale subiectilor. Aceste rezultate, combinate intr-un compozit de comportament de adaptare, arata gradul general de maturitate al fiecarui subiect. Dupa ce aceste date au fost procesate folosind Programul Statistic pentru Stiinte Sociale (SPSS), acestea au indicat ca cei educati acasa erau in mod semnificativ mai bine socializati si cu un grad de maturitate mai mare decat cei din scoli. Implicatia imediat urmatoare este ca familiile celor care isi educa copiii acasa satisfac in mod adecvat nevoile de socializare. Urmatoarea implicatie este ca cel mai probabil este nevoie sa reexaminam bazele procesului de socializare pe care le presupuneam.

(6) Judith A. Schickendanz (1995) Family Socialization and Academic Achievement. Journal of Education, vol 177, n1, p17-38. Rezumat: Argumenteaza ca, in timp ce eforturile profesorilor si ale scolii pot fi importante, conditiile dinafara scolii sunt de fapt decisive in privinta cresterii substantiale a realizarilor academice.

(7) Jeffrey J. Arnett (1995) Broad and Narrow Socialization: The Family in the Context of a Cultural Theory. Journal of Marriage and the Family, v57, n3, p617-28. Rezumat: Descrie teoria socializarii extinse si inguste, cu accent pe plasarea socializarii familiale in contextul ei cultural. In culturile cracterizate de o socializare larga, socializarea este destinata sa promoveze independenta, individualimul si libera exprimare. In cele cu o socializare ingusta, se incurajeaza obedienta si conformitatea.

[Nota autorului: Puteti identifica ce tipuri dintre aceste culturi se aseamana mai mult cu experienta educatiei acasa si care descriu insititutionalizarea?]

Socializarea institutionalizata


Teoria conform carei scola este singurul agent al socializarii acceptabil este clar contrazisa de studiile academice citate. Cu toate acestea, pentru ca scoala este agentul principal al socializarii pentru majoritate, cei ce isi educa copiii acasa sunt presati sa reconsidere pozitia. O examinare mai atenta a naturii institutionale a scolilor ne va conduce la concluia ca scoala este un agent al socializarii. Dar este el atat de pozitiv si plin de beneficii pe cat pretind sustinatorii lui?

In monografia sociologica Situating Children’s Social Competence de Ian Hutchby si Jo Moran Ellis, autorii examineaa exact aceasta problema. Ei citeaza observatiile cercetarilor lui Mayall (1994) care corespund indeaproape altor concluzii, in special faimoaselor concluzii ale sociologului E. Goffman (1961) referitoare la “institutiile totale”. Goffman defineste institutiile totale “in termenii controlului total al organizarii existentei institutionalizatilor (inmates)” Functioneaza aceste analogii pentru scolarizarea traditionala?
Ganditi-va. Daca a cere permisiunea pentru bea, pentru a te ridica in picioare, pentru a vorbi, pentru a merge la toaleta nu inseamna “control total”, atunci ce inseamna? Adaugati la asta uniformele, timpul alocat pentru a sta jos si a studia, pauzele de recreere supervizate in curtea institutiei si aveti toate caracteisticile altor institutii totale (i.e. inchisoare, azil, unitate militara, manastire). Mayall afirma ca scoala este “un sistem complet si inchis unde scopurile si practicile sunt unite si unde activitatile profesorilor sunt limitate la a se concentra pe predare si dresarea copiilor”.

Huchby si Moran-Ellis scot in evidenta si ideea ca in cadrul unei institutii, participantii ce urmeaza regulile institutiei sunt considerati bine integrati , pe cand cei incapabili de a se conforma sunt considerati “aducatori de necazuri”. Cat priveste staff-ul institutiei, sarcina lor este de a modela “pe cei institutionalizati (inmates) catre un obiectiv social acceptat”.
Cu toate acestea, chiar si cei mai docili copii scolarizati, ca toti ceilalti oameni institutionalizati, vor dezvolta o serie de strategii care poarta denumirea specifica de “cunoastere institutionala”, cu alte cuvinte cunoasterea modurilor in care pot evita, fenta o parte dintre structurile de control. In prezenta profesorilor ei se arata docili, dar odata ce acestia s-au indepartat, ei “dezvolta propriile proceduri”.

Notati ca acest eseu nu este o plangere defensiva din partea unor homeschooleri.

Aceste studii fac parte din literatura sociologica publicata de profesori universitari, a caror profesie este studierea in profunzime a problemelor pertinente. Mai exista dovezi de examinat. Din nou, aceste concluzii nu sunt produse de comunitatea HS, ci de aceia care tind sa fie sceptici in privinta ideii ca HS aduce destule ocazii de socializare acceptabila.

In revista pentru educatori profesionisti Adolescence (Fall 1999), David Wren examineaza mediul scolar in articolul sau “Cultura scolii – Explorand programa ascunsa”. El sustine : “Educatorii deseori trec cu vederea cultura scolii. Acest articol incurajeaza profesorii si directorii de scoli sa caute sa aiba o imagine completa a mediului scolar, explorand programa ascunsa sau implicita. Directorii trebuie sa devina mai buni cunoscatori ai puternicei influente a climatului si culturii pe care le creeaza institutionalizarea.” El atinge si procesul socializarii, spunand ca “ toti elevii trebuie sa isi internalizeze un program specific al normelor sociale”.
Autorul cartii “Docilitatea sau da-i profesorului ceea ce doreste” (Journal of Social Issues, 11, 1955), J. Henry, este citat in sumar “ Prin urmare, interactiunile profesorilor si ale directorilor de scoli cu elevii formeaza titudini si idealuri “. Acesta este socializarea.

Wren merge mai departe expunand anumite cercetari care investigheaza efectele pozitice ale socializarii scolare. Acestea constau in studii ale scolilor de These consist of studies Quakers and Mennoniti, care transmit nu numai cunostinte academice dar si credinte si implicare in comunitate. Wren spune: “In termenii efectelor negative, programa nevazuta, poate de asemenea sa produca sovaiala elevilor de a-si provoca profesorii pe teme educationale” Aceasta agenda implicita este responsabila si pentru problemele elevilor ce nu se pot conforma rutinelor rigide, cat si pentru promovarea inegalitatilor de gen (de sex) in privinta timpului si atentiei acordate de profesori.

Concluzie

Deci, ne intoarcem acum la intrebarea initiala: Dar cum vor socializa?
Socializarea se produce in orice cultura. Tinerii invata cum sa se comporte in cadrul acelei culturi. Intrebarea de fapt este : cum invata sa socializeze? Prin imersionarea lor intr-un mediu inchis, institutional in cadrul unei sub-culturi a “cunoasterii institutionale”? Sau in acelasi cadru in care cineva se asteapta sa functioneze ca adult?

Cei care fac HS functioneaza in lumea reala zi de zi. Interactiunile din cadrul comunitatii, in timp ce merg la cumparaturi, studiaza, fac voluntariat, muncesc sau se desfasoara sunt gentii legitimi ai socializarii.
Da, si copiii educati acasa cat si cei institutionalizati primesc “socializare”. Ambele foruri sunt valide. Singura diferenta, asa cum reiese ea din cecetari si evidenta, este calitatea acestui proces.