Care este scopul scolarizarii?

- o perspectiva antropologica si filosofica
de Daniel Quinn



Banuiesc ca nu toata lumea din audienta stie cine sunt sau de ce am fost invitat sa va vorbesc astazi. In definitiv, nu am scris niciodata vreo carte sau macar un articol despre homeschooling sau unschooling. Am fost numit in diverse feluri: futurist, filosof planetar, antropolog de pe Marte. Recent, am fost prezentat in fata unei audiente ca fiind critic cultural si cred ca asta ma defineste cel mai bine. Asa cum veti vedea din prezentarea mea de astazi, voi incerca sa plasez scolarizarea si nonscolarizarea in contextul mai larg al istoriei noastre culturale cat si in cel al speciei noastre.

Pentru aceia dintre dvs. care nu sunt familiarizati cu lucrarile mele, ar trebui sa incep prin a explica ce inteleg prin “cultura noastra”. In loc sa va enunt rapid o definitie, va propun un test simplu pe care il puteti folosi oriunde mergeti in lume. Daca hrana, in acel loc in care va aflati, se afla sub lacat si cheie, atunci sunteti printre persoane apartinand culturii noastre. Daca se intampla sa fiti intr-o jungla,sa zicem in interiorul Braziliei sau in Noua Guinee, nu conteaza, veti descoperi ca hrana nu se afla sub lacat si cheie. Este pur si simplu acolo si oricine vrea, poate merge sa ia. Oamenii care traiesc in aceste zone, in general numiti aborigeni , oameni din epoca de piatra sau societati tribale, apartin in mod clar unei culturi radical diferite de a noastra.

Prima data cand am inceput sa-mi indrept atentia asupra particularitatilor culturii noastre a fost la inceputul anilor ’60, cand lucram pentru ceea ce atunci era un editor de cel mai inalt nivel stiintific al diverselor materiale educationale : Asociatia de Cercetare a Stiintelor. Aveam vreo 25 de ani si eram in totalitate aculturat , la fel ca orice senator, sofer de autobuz, vedeta de film sau doctor in medicina. Acceptiunea mea fundmentala despre univers si locul umanitatii in el erau foarte solide si pe de-a-ntregul conventionale.

Dar era o perioada de trait destul de stresanta, in unele privinte chiar mai stresanta decat in zilele noastre. Multi oameni in zilele noastre poate ca se gandesc ca viata umana este in pericol, dar acest pericol exista doar intr-un viitor vag. Dar in acele zile, cele mai reci ale Razboiului Rece, toata lumea traia cu ideea ca un dezastru nuclear ar putea realmente avea loc in orice secunda, fara vreun avertisment. Apasarea unui buton undeva departe suna foarte realist.
Viata umana n-ar fi total pulverizata intr-un asemenea holocaust. Intr-un fel ar fi fost chiar mai rau dect atat. In doar cateva ore, am fi fost trasi inapoi, nu doar in Epoca de Piatra ci aproape la un nivel de neputinta totala. In Epoca de Piatra, pana la urma, oamenii traiau foarte bine fara mall-uri, supermarket-uri, magzine cu produse electronice si toate sistemele elaborate pentru a pastra toate aceste locuri pline de lucrurile de care avem nevoie. In doar cateva ore, orasele noastre s-ar fi dezintegrat in haos si anarhie, cele necesare vietii ar fi disparut de pe rafturile magazinelor, fara perspectiva de a reparea. In doar cateva zile, foametea s-ar fi raspandit peste tot.
Abilitatile obisnuite ale oamenilor din Epoca de Piatra ar fi necunoscute supravietuitorilor – abilitatea de deosebi in mediu hrana comestibila de cea necomestibila, abilitatea de a haitui , omori si conserva animalele vanate si, cel mai important, de a-si face unelte din materialele disponibile. Cati dintre dvs stiti ca scoateti blana de pe un animal ? Sau cum sa faceti o franghie din scoarta de copac? Sau cum sa aschiati o unealta din piatra? Cu atat mai putin cum sa topiti metalul dintr-un zacamant. Abilitatile obisnuite din paleolitic, dezvoltate in mii de ani, sunt arte pierdute.

Toate acestea au fost liber consimtite de oameni, care nu s-au indoit nici un moment ca noi traim in felul in care oamenii au fost meniti sa traiasca prin natura lor, de la inceputurile timpurilor, care nu s-au indoit nici un moment ca lucrurile pe care copiii nostri le invata in scoli sunt exact lucrurile pe care ar trebui sa le invete.

Am fost angajat la ACS pentru a lucra la o noua programa de matematica care a fost in dezvoltare pentru mai multi ani in Cleveland. In primul an trebuia sa publicam programa pentru anul pregatitor din gradinite si pe cea pentru clasa I. In cel de-al doilea – programa pentru clasele a II-a si a III-a si tot asa. Lucrand la programele pentru gradinita si clasa I am observat un lucru ce mi s-a parut cu adevarat remarcabil. In aceste clase copiii isi petrec marea majoritate a timpului invatand lucruri pe care nimeni, traind in cultura noastra, nu ar putea evita sa le invete oricum. Spre exemplu ei invata numele culorilor primare. Ooo, doar imaginati-va ca lipsiti de la scoala exact in ziua in care se preda albastru. V-ati petrece tot restul vietii intrebandu-va ce culoare are cerul. Ei invata sa numere, sa adune si sa scada, ca si cand cineva ar putea sa omita sa invete aceste lucruri in cultura noastra. Si, fireste, fac primii pasi pentru a invata citirea.
Voi face o mica paranteza aici si voi sugera un mic experiment. Imaginati-va doua clase cu cate 30 de copii, carora li se preda la fel, carora li se dau materiale text identice de-a lungul intregii lor experiente scolare; dar unei clase nu i se da nici un fel de instructiune in privinta citirii pe cand celeilalte i se dau instructiunile uzuale. Numiti-o Ipoteza Quinn: ambele clase vor avea aceleasi rezultate la testele de citire, dupa 12 ani de scoala. Ma simt foarte sigur inaintand aceasta ipoteza deoarece adevarul este ca pana la urma copiii invata sa citeasca exact asa cum invata sa vorbeasca: petrecandu-si timpul cu persoane care citesc si dorindu-si sa fie capabili sa faca si ei acelasi lucru.

Imi trece prin minte in acest moment urmatoarea intrebare: in loc de a petrece doi-trei ani predand copiilor lucruri pe care le vor invata oricum , in mod inevitabil, de ce sa nu-i invatam ceva ce nu vor invata inevitabil si chiar poate le-ar placea foarte mult sa invete? Cum sa navighezi orientandu-te dupa stele, de exemplu. Sau cum sa tabacesti o blana. Cum sa distingi hrana comestibila de cea necomestibila. Cum sa construiesti o canoe. Cum sa iei urma animalelor – toate uitate dar valoroase abilitati pe care de fapt s-a construit civilizatia noastra.

Bineinteles ca nu a fost cazul sa spun cuiva aceasta idee ca sa imi dau seama cum ar fi primita. Fiind destul de bine ancorat in cultura noastra, imi pot explica pe deplin de ce ar fi fost cu totul prostesc. Modul in care traim este modul de viata pentru care oamenii au fost meniti de la inceputul timpurilor, iar copiii nostri sunt pregatiti sa inceapa acest tip de viata. Aceia care au trait inaintea noastra erau salbatici, putin peste brute. Aceia care continua sa traiasca precum stramosii nostri sunt salbatici, putin peste brute. Lumea este mult superioara lor si noi suntem mult deasupra oricarei urme lasate de ei, inclusiv deasupra ridicolelor abilitati de primitivi.

Copiii nostri sunt pregatiti in scoli pentru a pasi cu curaj in viata, in singurul mod de viata cu adevarat uman care a existat vreodata pe planeta. Abilitatile pe care le vor capata in scoala o sa le aduca, nu numai succesul, dar si implinirea personala profunda la fiecare nivel.

Ce conteaza daca nu vor face niciodata mai mult decat sa lucreze intr-o fabrica, in genul de slujba ce-ti amorteste mintea? Vor putea imparti o fraza! V-ar putea explica diferenta intre un sonet al lui Petrarca si unul al lui Shakespeare.Vor putea sa extraga o radacina patrata! Va vor putea demonstra de ce patratul catetelor unui triunghi dreptunghic este egal cu patratul ipotenuzei! Vor putea analiza stilistic un poem! Va vor putea explica procedura prin care o initiativa legislativa trece prin Congres! Este foarte posibil sa va poata trasa exact cauzele economice ale Razboiului civil! Vor fi citit deja Melville si Shakespeare, prin urmare de ce sa nu se apuce acum de Dostoievsky si Racine, Joyce si Beckett, Faulkner si O'Neill?

Dar mai presus de toate acestea, educatia elementara a cetatenilor – de la gradinita pana in clasa a XII-a - pregateste copiii pentru a fi participanti pe deplin functionali in aceasta mare civilizatie a noastra. A doua zi dupa absolvire ei vor fi gata sa paseasca cu incredere catre orice obiectiv pe care si l-au propus ei insisi.

Bineinteles ca si atunci cand au fost emise aceste idei, cat si acum, oricine stie ca educatia obligatorie a cetatenilor nu face asemenea lucruri. S-a ajuns la concluzia atunci – ca si acum - ca este in mod ciudat ceva in neregula cu scolile. Ele esuau – si esuau mizerabil – in a-si onora aceste promisiuni ispititoare.
A, fireste, profesorii nu erau destul de bine platiti, ce te puteai astepta? Asa ca am crescut salariile profesorilor –din nou si din nou si din nou – dar in continuare scolile au esuat.
Bine, dar ce te-ai fi putut astepta? Scolile erau decrepite fizic, prost luminate, intr-un cuvant total neinspirante. Am construit unele noi – zeci de mii, sute de mii – si la fel, scolile au esuat. Bine, dar ce te-ai fi putut astepta? Programa era invechita si irelevanta. Am modernizat programa, am facut-o cat se poate de relevanta – si totusi scolile au esuat.
Saptamanal - atunci ca si acum – puteti citi despre o noua si stralucita idee care va “repara” fara intarziere ceea ce este gresit la scolile noastre : clasa deschisa, predarea in echipa, intoarcerea la inceputuri, mai multe teme pentru acasa, mai putine teme pentru acasa, nici o tema pentru acasa – nu as putea enumera nici macar o mica parte. Sute de astfel de idei stralucite au fost implementate, mii au fost implementate si totusi scolile au esuat.

In cadrul matricei noastre culturale, aflam prin orice mijloc ca menirea scolilor este de a pregati copiii pentru o viata de succes si care sa ii implineasca, in civilizatia noastra (si totusi esueaza). Asta este dincolo de argumente, dincolo de indoiala, dincolo de orice intrebare.
In "Ishmael" spuneam ca vocea "Mamei Culturi" ne vorbeste prin orice ziar sau articol de revista, orice film, orice predica, orice carte, orice parinte, orice profesor, orice director de scoala si ceea ce are ea de spus despre scoli este ca ele exista ca sa pregateasca copiii pentru o viata de succes si care sa ii implineasca, in civilizatia noastra (si totusi esueaza).

Odata ce facem un pas inafara matricei noastre culturale, acesta voce nu ne mai umple urechile si suntem liberi sa ne punem cateva noi intrebari.
Sa presupunem ca scolile nu esueaza.
Sa presupunem ca ele fac exact ceea ce noi de fapt vrem ca ele sa faca – dar nu vrem sa examinam prea mult sau sa recunoastem. Admitem ca scolile fac o treaba foarte proasta in pregatirea copiilor spre o viata plina de succes si impliniri in cadrul civilizatiei noastre, dar ce lucruri fac ele excelent? Ei bine, pentru inceput, reusesc perfect sa tina tinerii departe de piata muncii. In loc sa devina, spre exemplu, salariati la 12 sau la 14 ani, ei raman doar consumatori – si consuma marfuri in valoare de miliarde de dolari folosind banii castigati de parintii lor. Doar imaginati-va ce s-ar intampla cu economia noastra daca peste noapte liceele si-ar inchide portile. In loc sa avem 50 de milioane de consumatori activi, am avea dintr-o data 50 de milioane de tineri someri. Ar fi nimic mai putin decat o catastrofa economica.

Bineinteles ca situatia ar fi fost cu totul alta cum 200 de ani, cand inca eram o societate preponderent agrara. Era nevoie si de asteptat ca tinerii sa inceapa sa munceasca la varsta de 10-12 ani. La nivel de mase, a avea 4-6 clase era considerat suficient. Dar pe masura ce caracterul societatii noastre s-a schimbat, a fost nevoie de mai putini tineri fermieri, iar reglementarea legislativa a muncii infantile a facut imposibil sa poata fi pusi copii de 10-12 ani sa munceasca in fabrici. Era necesar sa nu fie lasati la cheremul strazii si ce loc mai bun s-ar fi putut gasi decat scolile? Fireste, noi materii trebuiau inserate in programa pentru a fi umplut tot acest timp. Nu avea prea mare importanta ce anume.
Sa-i punem sa memoreze capitalele fiecarui stat in parte. Sa-i punem sa memoreze productia fiecarui stat in parte. Sa-i punem sa invete pasii procedurali pe care o initiativa legislativa trebuie sa ii urmeze pentru a trece prin Congres. Nimeni nu s-a intrebat si nimanui nu i-a pasat daca acestea erau lucrurile pe care copiii vroiau sau aveau nevoie sa le stie – sau vor avea vreodata nevoie sa le stie. Nimeni nu s-a intrebat si nimeni nu a fost vreodata ingrijorat sa afle daca materia adaugata la programa era si retinuta. Educatorii nu vroiau sa stie si , pana la urma, ce importanta ar fi avut? Nu conteaza daca odata invatate au fost uitate imediat. Au umplut ceva timp. Legea a stabilit ca o educatie de 8 clase era esentiala pentru fiecare cetatean, prin urmare cei care scriau curicula au furnizat material suficient pentru o educatie de 8 ani.

In timpul Marii Crize Economice, mentinerea tinerilor inafara pietii muncii cat mai mult timp posibil, a capatat urgent o importanta majora, prin urmare s-a ajuns la concluzia ca o educatie de 12 clase este esentiala pentru fiecare cetatean. Ca si inainte, nu a contat foarte mult ce anume s-a adaugat pentru a umple timpul atata vreme cat parea cat de cat plauzibil. Sa-i punem sa invete acum sa analizeze stilistic un poem, chiar daca nu vor mai citi vreunul in intreaga lor viata de adulti. Sa-i punem ca citeasca un roman clasic important, chiar daca nu vor mai citi nici unul de-a lungul intregii lor vieti. Sa-i punem sa studieze istoria lumii intregi, desi o sa le intre pe o ureche si o sa le iasa pe cealalta. Sa-i punem sa studieze geometria euclidiana chiar daca doi ani mai tarziu n-ar putea demonstra o singura teorema nici daca viata lor ar depinde de asta.
Toate aceste lucruri si multe , multe altele, erau bineinteles justificate pe baza ideii ca ele vor contribui la succesul si bogatele impliniri pe care le vor trai acesti copii cand vor fi adulti.

Exceptand, fireste, ca asta nu se intampla.

Dar nimeni nu vroia sa stie despre asta. Nimanui nu i-a trecut prin cap sa testeze tinerii la 5 ani dupa absolvire sa vada cat de mult au retinut. Nimanui nu i-a trecut prin cap sa-i intrebe cat de folositoare le-au fost aceste cunostinte in termeni reali, sau cat de mult au contribuit la succesul si implinirea lor ca oameni. Ce rost ar avea sa ii rugam pe ei sa isi evalueze propria educatie? Ce stiu ei despre asta , pana la urma? Ei sunt doar absolventi de liceu, nu specialisti in educatie.

La sfarsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial nimeni nu stia ce va urma din punct de vedere economic. Odata cu disparitia industriilor de razboi nu cumva tara o sa cada din nou in criza economica de dinaintea razboiului? Si in acea perioada a inceput sa umble vorba ca educatia minima a fiecarui cetatean ar trebui de fapt sa includa si patru ani de facultate. Fiecare cetatean ar trebui sa mearga la facultate! Pe masura ce economia a continuat sa creasca, in orice caz, aceasta dispozitie s-a mai imblanzit. Patru ani de facultate ar fi cu siguranta foarte folositori pentru tine dar nu reprezinta o parte a educatiei minimale ale fiecarui cetatean , care ramane totusi una de 12 clase.

Era in anii care au urmat razboiului, cand erau deseori mai multe locuri de munca decat muncitori dispusi sa le ocupe, cand scolile noastre au inceput sa fie percepute ca esuand. Desi piata muncii avea nevoie de muncitori, parea ca tinerii ieseau din scoala fara sa stie cine stie cat mai mult decat un absolvent de 6 clase in urma cu 100 de ani. Ei trecusera prin toata progrma adaugata pentru a le umple timpul – analizasera stilistic poeme, facusera diagramele frazelor, demonstrasera teoreme, rezolvasera ecuatii, trecusera prin mii de pagini de istorie si literatura, compusesera solfegii, dar din cea mai mare parte nu retinusera aproape nimic – si cat de mult le-ar fi folosit daca ar fi facut-o? Din punctul de vedere al unei firme, acesti absolventi de liceu erau aproape de neangajat!
Dar bineinteles ca la acel moment curicula deja atinsese statutul de scriptura si era prea tarziu pentru a recunoste ca programa nu fusese construita pentru a fi folositoare.Raspunsul educatorilor catre comunitatea de afaceri a fost “ E nevoie doar sa le dam copiilor mai mult de invatat – mai multe poeme de analizat, mai multe fraze de impartit, mai multe teoreme de demonstrat, mai multe ecuatii de rezolvat, mai multe pagini de istorie si literatura de citit, si tot asa. Nimeni nu era pe punctul de a admite ca programa fusese creata pentru a tine tinerii inafara pietei muncii, si ca facuse o treaba foarte buna in aceasta privinta cel putin.

Dar a tine tinerii inafara pietei muncii este doar o jumtate din ceea ce scolile fac excelent.
In jur de 13-14 ani, copiii din societatile aborigene – tribale – si-au incheiat ceea ce noi, din punctul nostru de vedere, numim “educatia” lor. Sunt gata sa “absolve” si sa devina adulti.

In aceste societati asta inseamna ca valoarea lor de supravietuire este de 100%. Tot batranii ar putea disparea peste noapte si asta nu ar duce la haos, anarhie sau foamete printre acesti noi adulti. A fi capabili sa mearga mai departe fara nici un obstacol. Nici una dintre abilitatile si tehnicile practicate de parintii lor nu ar fi pierduta. Daca si-ar dori, ar putea sa traiasca destul de independent chiar si de structura tribala in care au fost crescuti.
Dar ultimul lucru pe care il vrem este ca ai nostri copii sa traisca independent de societatea noastra. Nu vrem ca absolventii nostri sa aiba o valore de supravietuire de 100% pentru ca asta i-ar putea face liberi sa opteze pentru ceva dinafara sistemului nostru economic pe care cu grija l-am construit si sa faca ce le place. Noi nu vream ca ei sa faca ce vor , ci vrem sa aiba de ales una dintre exact doua variante (presupunand ca nu sunt in mod independent foarte bogati). Sa-si ia o slujba sau sa merga la facultate. Oricare dintre variante este buna pentru noi deorece avem o nevoie constanta de muncitori incepatori si, de semenea avem nevoie de medici, avocati, fizicieni, matematicieni, psihologi, geologi, biologi, profesori si tot asa. Sistemul educatiei cetatenesti obligatorii satisface aceasta cerinta aproape fara esec.
99.9% dintre absolventii de liceu aleg una dintre aceste doua variante. Si ar trebui sa adaugam ca absolventii liceelor nostre sunt niste muncitori incepatori foarte de incredere. Noi vream ca ei sa fie nevoiti sa intre la cel mai de jos nivel. Ce rost ar avea sa le dezvoltam abilitati pentru apuca al doilea sau al treilea nivel al ierarhiei? Acestea sunt nivele la care aspira fratii si surorile lor mai mari. Si daca absolventii de anul acesta intra direct la nivelul al doilea sau al treilea, cine mai lucreaza la primul?
Oamenii de afaceri care fac angajari se plang constnt de faptul ca absolventii nu stiu absolut nimic, nu au practic abilitati folositoare. Dar de fapt, cum ar putea fi altfel?

Prin urmare, e limpede de ce scolile noastre de fapt nu esueaza deloc, ci exceleza in moduri pe care insa preferam sa nu le vedem. Emiterea de absolventi fara abilitati, fara valoare de supravietuire si fara alta solutie decat sa intre pe piata muncii sau sa faca foamea nu sunt esecuri ale sistemului ci trasaturi ale lui. In acest mod trebuie sa procedeze sistemul pentru a pastra lucrurile asa cum sunt.

Nevoia de scolarizare este sustinuta de doua “piese” ale mitologiei culturale, adanc inradacinte. Prima si ce mai daunatoare este ideea conform careia copii nu vor invata nimic daca nu sunt obligati sa o faca - in scoli.Este o parte a mitologiei despre copilarie in sine: copii urasc sa invete si vor evita asta cu toate puterile. Bineinteles ca oricine are un copil stie ce minciuna absurda este aceasta afirmatie. De cand sunt bebelusi, copii sunt cei mai avizi invatacei din lume. Daca ei cresc intr-o familie in care sunt vorbite patru limbi , in jurul varstei de 4-5 ani vor vorbi la randul lor acele patru limbi, fara nici o zi de mers la scoala pentru asta, doar petrecandu-si timpul impreuna cu membrii familiei lor, pentru ca sunt disperati sa fie capabili sa faca acelesi lucruri ca si ei.
Oricine are un copil stie cat de neobosit de curios este. De indata ce sunt capabili sa puna intrebari, pun intrebari neincetat, de multe ori zapacindu-si parintii. Curiozitatea lor se extinde catre orice lucru la care pot ajunge, motiv pentru care orice parinte invata repede sa puna orice lucru casant, periculos sau care nu trebuie atins, undeva foarte sus sau daca se poate sub lacat si cheie. Cu totii stim cat adevar este in acea anecdota despre capacele “de nedeschis pentru copii” de la sticlutele de medicamente : acelea sunt cele pe care numai copiii le pot deschide.

Oamenii care isi imagineaza ca in general copii sunt rezistenti la invatare au cunostinte inexistente despre cum s-a dezvoltat cultura umana de la inceput. Cultura este nici mai mult nici mai putin decat totalitatea comportamentelor si informatiilor invatate care sunt transmise din generatie in generatie.

Dorinta de a manca nu se transmite prin cultura, dar cunostintele despre cum se gaseste, culege si proceseaza hrana comestibila sunt transmise cultural. Inainte de inventarea scrisului, tot ceea ce nu era trecut de la o generatie la alta era pur si simplu pierdut, indiferent ce anume ar fi fost – o tehnica, un cantec, un detaliu de istorie. Printre aborigeni – aceia pe care nu i-am distrus inca – transmiterea intre generatii este remarcabil de mare dar, fireste, nu de 100%. Intotdeauna vor exista niste detalii banale, de istorie personala pe care cei din generatia mai in varsta le iau cu ei in mormant.Dar materialul vital nu este niciodata pierdut.

Asta se intampla pentru ca dorinta de a invata este intrinseca oricarui copil, asa cum cea de repoducere este intrinseca oricarui adult.Este genetic. Daca a existat vreodata vreun stramos hominid ai carui copii nu au avut impulsul natural de a invata, sunt disparuti de mult pentru nu au putut fi purtatori ai culturii.
Copiii nu au nevoie sa fie motivati sa invete tot ceea ce pot despre lumea in care traiesc, ei poarta cu sine genetic impulsul natural de invata.
De la inceputul pubertatii, copiii din societatile aborigene au invatat constant tot ceea ce au avut nevoie pentru a functiona ca adulti.

Ganditi-va la asta in felul urmator : in termeni generali, ceasul biologic uman este setat sa aiba doua alarme. Cand prima alarma porneste, la nastere, ceasul suna asa : invata invata invata invata invata. Cand cea de-a doua alarma porneste, la pubertate, ceasul suna: gaseste-ti perechea, gaseste perechea. Soneria care spunea invata, invata, invata nu se opreste niciodata dar se aude mult mai vag la inceputul pubertatii. In acel punct copiii se opresc in a-si mai dori sa-si urmeze parintii in “dansul” educatiei. In loc de asta, ei se urmeza unul pe celalalt intr-un dans al imprietenirilor.

Noi, bineinteles, in marea noastra intelepciune am decretat ca ceasul nostru biologic, reglat de genele noastre, trebuie ignorat.
Ceea ce irita cel mai mult pe majoritatea oamenilor este ideea ca acei copii educati natural/nescolarizati invata ceea ce vor sa invete , cand vor sa invete. Acest lucru este intolerabil pentru ei , deoarece sunt convinsi ca in general copiii nu vor sa invete nimic, deloc - si ii dau exemplu pe cei scolarizati, in sprijinul acestei idei. Ceea ce nu reusesc sa observe acesti oameni este imaginea putericului impuls spre invatare al oricarui copil , care tasneste in sus ca un munte in faza prescolara si scade rapid cand copiii intra la scoala. Cand au ajuns in clasa a III-a, dupa 3 ani de scolarizare, dorinta naturala de a invata este aproape nula pentru majoritatea copiilor. Invatarea, asa cum este ea, a ajuns o experienta plictisitoare si/sau dureroasa pe care le-ar placea la nebunie sa o evide daca ar putea.

Dar mai exista si alt motiv pentru care detesta ideea ca unii copii ar putea invata ce vor si cand vor. Ei nu vor invata toti exact aceleasi lucruri! Unii dintre ei nu vor invata niciodata sa analizeze stilistic un poem! Unii nu vor invata niciodata sa faca diagrama unei fraze sau sa compuna un solfegiu! Altii nu vor citi niciodata Iulius Caesar! Unii nu vor diseca niciodata o broasca! Altii nu vor stii niciodata procedura exacta prin care o initiativa legislativa trece prin Congres! Ei bine, intr-devar, asta e prea oribil de imaginat.
Nu are nici o importanta ca 90% dintre acestia nu vor mai citi niciodata un alt poem sau o alta piesa de Shakespeare in viata lor. Nu conteaza ca 90% nu vor mai avea ocazia sa faca diagrama unei fraze sau sa compuna o tema muzicala vreodata in viata. Nu are importanta ca 90% nu retin nimic functional din algebra sau analiza matematica pe care le-au studiat. Nu conteaza nici ca 90% devin absolventi de liceu fara sa aiba nici cea mai vaga idee despre procedura prin care o initiativa legislativa trece prin Congres. Tot ceea ce conteaza este ca au trecut prin ele!

Oamenii care sunt oripilati de ideea ca unii copii ar putea invata ceea ce vor, cand vor, nu reusesc sa accepte cel mai elementar fapt psihologic : ca oamenii (toti oamenii, de orice varsta) isi amintesc lucrurile care sunt importante pentru ei – lucrurile pe care au nevoie sa le stie - si uita restul. Eu insumi sunt un exemplu al acestui fapt. Am fost la unul dintre cele mai bune licee din tara, am absolvit al patrulea si ma indoiesc foarte tare ca as putea sa obtin acum o nota de trecere la mai mult de doua sau trei discipline din cele cateva duzini pe care le-am studiat. Am studiat, spre exemplu, greaca veche timp de doi ani intregi si nu as putea acum sa citesc cu voce tare o singura propozitie, nici daca viata mea ar depinde de asta.

Unul dintre argumentele finale pe care oamenii il aduc in sprijinul ideii conform carei copii au nevoie de toata scolarizarea obligatorie pe care le-o administram , este acela ca exista un material mult mai vast de invatat acum decat exista in timpuri preistorice sau chiar secolul trecut.
Ei bine, asa este, exista mult mai multa materie care poate fi invatata, dar stim foarte bine ca ea nu se invata in timpul scolarizarii, de la gradinita pana la liceu.
O multitudine de noi domenii ale cunoasterii exista astazi – lucruri de neimaginat cu un secol in urma : astrofizica, biochimie, paleobiologie, aeronautica, fizica particulelor, etologie, citopatologie, neurofiziologie – si as putea continua ore intregi.
Dar sunt acestea discipline pe care le-am indesat in programa scolara , undeva de la gradinita pana la liceu, pentru ca toata lumea trebuie sa le cunoasca? Sigur ca nu. Ideea in sine este absurda. Ideea conform careia copii au nevoie sa fie scolarizati asa de mult timp pentru ca exista in lumea noastra atat de multe lucruri de invatat este absurda. Daca educatia elementara a fiecarui cetatean ar trebui sa includa tot ceea ce poate fi invatat, nu ar merge pana la clasa XII-a ci pana la clasa douasprezece mii si nimeni nu ar fi capabil sa absolve in timpul vietii.

Stiu, fireste, ca nu este nimeni in cadrul audientei mele de astazi care are nevoie sa i se explice care sunt virtutile educatiei naturale de acasa si ale invatarii nescolarizate. Sper, totusi, ca am fost capabil sa adaug niste fundamente filosofice, istorice, antropologice si biologice, convingerii dumneavoastra ca scoala nu este deloc ceea ce incearca sa para.

** Acest articol este transcrierea unui discurs tinut la o conferinta despre homeschooling/unschooling in 2000.