4. Daca nu iti trimiti copiii la scoala, cum vor invata sa se integreze in societate (mass society)?
Daca nu iti trimiti copiii la scoala, cum vor putea sa fie expusi si altor valori inafara de cele comerciale ale societatii (mass society)?
Educatorii imi pun adesea aceste doua intrebari in cadrul aceleiasi intalniri, de multe ori la o distanta de doar cateva minute una de alta. In mod evident, ele se anuleza reciproc.
Scolile, ar putea de fapt sa pregatesca tinerii sa se integreze in societate, ceea ce inseamna, printre altele, sa crezi ceea ce majoritate oamenilor cred si sa iti placa ceea ce place majoritatii oamenilor.
Sau ar putea fi capabile sa ajute tinerii sa gaseasca un set de valori cu care ar putea sa reziste si sa respinga cel putin multe dintre valorile comerciale si consumeriste ale societatii. Dar cu siguranta nu le pot face pe amandoua!
Se pare ca este una dintre cele mai puternice credinte ale educatorilor, aceea ca ei si numai ei, persista nestramutat in a oferi tinerilor o viziune despre lucruri inalte.
La intalniri, ei vorbesc foarte des despre cat timp si cata energie consuma pentru a apara copiii de valorile corupte ale mass-mediei si ale televiziunii. De unde, daca nu de la noi, spun ei, sa auda copiii despre carti bune, despre Shakespeare, despre cultura? Noi suntem singurii care se gandesc la ceea ce este cu adevarat bun pentru ei; toti ceilalti doar incearca sa ii exploateze.
Adevarul este ca, in orice caz, cele mai multe scoli sunt de departe mai preocupate sa ii faca pe copii sa accepte valorile societatii consumeriste decat sa le reziste. Cand partizanii scolarizarii aud despre oameni care isi educa copiii acasa, aproape intotdeauna intreaba :
“ Dar nu iti e teama ca ai tai copii vor creste si vor deveni diferiti, inafara societatii, neintegrabili, incapabili sa-si gasesca un loc in societate?” Ei considera subinteles ca pentru a trai rezonabil de fericit, util si cu succes in lume, trebuie sa fii in mare parte la fel cu marea majoritate a oamenilor.
Oricum, eforturile scolii de a oferi elevilor o cultura mai inalta nu prea au rezultate, din moment ce in mod evident o apreciaza atat de putin ei insisi. In introducerea pe care am facut-o la Roland Betts's Acting Out (Boston: Little, Brown, 1978), o relatare infricosatoare vietii in scolile publice din New York, scriam:
Scolile din marile noastre orase sunt intens populate si vor fi si mai intens populate, de copii saraci, mai ales non-albi, cei mai tineri membri si victime ai unei subculturi a unei societati bolnave, obsedata de violenta, de venerarea dominatiei, a luxului si a puterii inspirate de mass-media. Aceasta cultura sau , mai corect, anticultura, a facut mai mult rau membrilor si victimelor sale, i-a fragmentat, i-a degradat si i-a corupt mai mult decat secolele de sclavie si cea mai dura represiune au reusit sa faca. In fiecare zi, acesta anticultura, in persoana acestor copii, invadeza scolile. Daca scolile au o cultura proprie adevarata si umana, pe care chiar o inteleg, in care cred, de care le pasa, si dupa care traiesc, asa cum era in First Street School acum cativa ani, ar putea sa ridice o rezistenta puternica, poate chiar sa castige cativa dintre copii. Dar cum cultura scolii este doar o palida si o timida versiune a culturii din strada, de afara…nimic nu se schimba.
Departe de a fi capabile sa ii atraga curtenitor pe copii de la lacomie, invidie si violenta, scolile nici macar nu ii pot proteja pe unii de ceilalti.
Un prieten al meu, de vreo 30 de ani, este un jurnalist, cu vederi in general liberale si cu o mare empatie pentru tineri. Nu demult, a vizitat un numr de licee din suburbiile Los Angeles-ului in care a crescut , vorbind cu elevii si incercand sa afle de ce anume pareau cel mai interesati si la ce tineu mai mult. Am intrebat nerabdator ce a descoperit. Dupa un moment de tacere, a spus : “Par sa fie interesati cel mai mult de bani, sex si droguri.” Era in mod vizibil la fel de nefericit sa o spuna asa cum eram si eu sa o aud.
Amandoi am fi dorit sa aflam ca acesti tineri privlegiati ar vrea sa faca ceva pentru o lume mai buna, asa cum multi au facut acum cincizeci de ani. Dar nu ar trebui sa ne surprinda ca tinerii sunt interesati de lucrurile care, de fapt ii intereseza cel mai mult si pe cei mai in varsta.
Si nici nu este corect sa blamam scolile, as cum multi oameni o fac, pentru interesele tinerilor in aceasta privinta. Atacate din toate partile scolile se plang: “ Dar nu am inventat noi aceste valori!” Destul de corect; nu au facut-o. Ceea ce insa putem si trebuie s spunem este ca orice extindere au incercat scolile pentru a combate aceste valori, s-a soldat cu un esec total. In orice caz, ca sa ne intoarcem la afirmatia mea initiala, nu pot pretinde ca ele in acelasi timp ii invata pe copii sa le accepte dar si sa reziste acestor valori dominante ale culturii comerciale.
Daca nu iti trimiti copiii la scoala, cum vor putea sa fie expusi si altor valori inafara de cele comerciale ale societatii (mass society)?
Educatorii imi pun adesea aceste doua intrebari in cadrul aceleiasi intalniri, de multe ori la o distanta de doar cateva minute una de alta. In mod evident, ele se anuleza reciproc.
Scolile, ar putea de fapt sa pregatesca tinerii sa se integreze in societate, ceea ce inseamna, printre altele, sa crezi ceea ce majoritate oamenilor cred si sa iti placa ceea ce place majoritatii oamenilor.
Sau ar putea fi capabile sa ajute tinerii sa gaseasca un set de valori cu care ar putea sa reziste si sa respinga cel putin multe dintre valorile comerciale si consumeriste ale societatii. Dar cu siguranta nu le pot face pe amandoua!
Se pare ca este una dintre cele mai puternice credinte ale educatorilor, aceea ca ei si numai ei, persista nestramutat in a oferi tinerilor o viziune despre lucruri inalte.
La intalniri, ei vorbesc foarte des despre cat timp si cata energie consuma pentru a apara copiii de valorile corupte ale mass-mediei si ale televiziunii. De unde, daca nu de la noi, spun ei, sa auda copiii despre carti bune, despre Shakespeare, despre cultura? Noi suntem singurii care se gandesc la ceea ce este cu adevarat bun pentru ei; toti ceilalti doar incearca sa ii exploateze.
Adevarul este ca, in orice caz, cele mai multe scoli sunt de departe mai preocupate sa ii faca pe copii sa accepte valorile societatii consumeriste decat sa le reziste. Cand partizanii scolarizarii aud despre oameni care isi educa copiii acasa, aproape intotdeauna intreaba :
“ Dar nu iti e teama ca ai tai copii vor creste si vor deveni diferiti, inafara societatii, neintegrabili, incapabili sa-si gasesca un loc in societate?” Ei considera subinteles ca pentru a trai rezonabil de fericit, util si cu succes in lume, trebuie sa fii in mare parte la fel cu marea majoritate a oamenilor.
Oricum, eforturile scolii de a oferi elevilor o cultura mai inalta nu prea au rezultate, din moment ce in mod evident o apreciaza atat de putin ei insisi. In introducerea pe care am facut-o la Roland Betts's Acting Out (Boston: Little, Brown, 1978), o relatare infricosatoare vietii in scolile publice din New York, scriam:
Scolile din marile noastre orase sunt intens populate si vor fi si mai intens populate, de copii saraci, mai ales non-albi, cei mai tineri membri si victime ai unei subculturi a unei societati bolnave, obsedata de violenta, de venerarea dominatiei, a luxului si a puterii inspirate de mass-media. Aceasta cultura sau , mai corect, anticultura, a facut mai mult rau membrilor si victimelor sale, i-a fragmentat, i-a degradat si i-a corupt mai mult decat secolele de sclavie si cea mai dura represiune au reusit sa faca. In fiecare zi, acesta anticultura, in persoana acestor copii, invadeza scolile. Daca scolile au o cultura proprie adevarata si umana, pe care chiar o inteleg, in care cred, de care le pasa, si dupa care traiesc, asa cum era in First Street School acum cativa ani, ar putea sa ridice o rezistenta puternica, poate chiar sa castige cativa dintre copii. Dar cum cultura scolii este doar o palida si o timida versiune a culturii din strada, de afara…nimic nu se schimba.
Departe de a fi capabile sa ii atraga curtenitor pe copii de la lacomie, invidie si violenta, scolile nici macar nu ii pot proteja pe unii de ceilalti.
Un prieten al meu, de vreo 30 de ani, este un jurnalist, cu vederi in general liberale si cu o mare empatie pentru tineri. Nu demult, a vizitat un numr de licee din suburbiile Los Angeles-ului in care a crescut , vorbind cu elevii si incercand sa afle de ce anume pareau cel mai interesati si la ce tineu mai mult. Am intrebat nerabdator ce a descoperit. Dupa un moment de tacere, a spus : “Par sa fie interesati cel mai mult de bani, sex si droguri.” Era in mod vizibil la fel de nefericit sa o spuna asa cum eram si eu sa o aud.
Amandoi am fi dorit sa aflam ca acesti tineri privlegiati ar vrea sa faca ceva pentru o lume mai buna, asa cum multi au facut acum cincizeci de ani. Dar nu ar trebui sa ne surprinda ca tinerii sunt interesati de lucrurile care, de fapt ii intereseza cel mai mult si pe cei mai in varsta.
Si nici nu este corect sa blamam scolile, as cum multi oameni o fac, pentru interesele tinerilor in aceasta privinta. Atacate din toate partile scolile se plang: “ Dar nu am inventat noi aceste valori!” Destul de corect; nu au facut-o. Ceea ce insa putem si trebuie s spunem este ca orice extindere au incercat scolile pentru a combate aceste valori, s-a soldat cu un esec total. In orice caz, ca sa ne intoarcem la afirmatia mea initiala, nu pot pretinde ca ele in acelasi timp ii invata pe copii sa le accepte dar si sa reziste acestor valori dominante ale culturii comerciale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu