Nu trebuie sa merga la scoala

un articol de Diana Sandberg

Cum a fost la scoala pentru tine?

In general primesc unul dintre urmatoarele raspunsuri la aceasta intrebare : ori o amintire generala de plictiseala intensa si frustrare, ori o descriere entuziasta a unuia sau a doi profesori cu adevarat buni care au oferit inspiratie, au luminat si deschis mintile. In ultimii ani, un numar din ce in ce mai mare de copii si parinti, au inceput sa realizeze ca pentru a intra in contact cu asemene personalitati care te inspira si te lumineza, nu e nevoie sa se expuna la tot restul de neajunsuri; ca scoala, pe scurt, nu este necesara.

Eu si sotul meu avem doua fete in varsta de 10 si 7 ani, care nu au fost niciodata la scoala. Acest lucru atrage, fireste, ceva curiozitate si comentarii, unele pozitive, altele nu. Auzim foarte des o gramada de asemenea remarci:

E legal?

Da, bineinteles. In British Columbia, copiii care sunt educatia acasa trebuie doar sa fie inregistrati ca atare. Este o procedura foarte simpla.

Esti profesoara?

Ei bine, practic da, dar nu , nici unul dintre noi nu este atestat ca profesor. Totusi, o mare parte dintre parintii care aleg sa isi educe copiii acasa sunt profesori sau fosti profesori. Multi considera ca mediul scolar este atat de diferit incat privesc calificarile lor ca profesori mai degraba ca pe un impediment decat ca pe un avantaj. Cand nu ai de-a face cu 25-30 de elevi, abilitatile pentru care au fost pregatiti privind dificila munca de pastrare a echilibrului pe care trebuie sa il creezi, pentru a ajuta pe cei care invata mai greu si in acelasi timp de a-i stimula pe cei care vor sa invete mai repede, concomitent cu a-i atrage pe cei refractari si pe cei ostili, pur si simplu nu le sunt necesare.
Este foarte interesant ca numeroase studii academice arata ca nu exista nici o corelatie intre pregatirea parintilor care isi educa copiii acasa si rezultatele evaluarilor copiilor.

Apropo, este un moment bun sa vorbim putin despre profesori. Parintii care isi educa copii acasa nu sunt in nici un fel de contradictie cu profesorii. Proprii mei parinti sunt profesori; am asistat foarte mult la munca pe care pe care o fac profesorii, pe timpul si pe banii lor. Sentimentul meu este ca majoritatea profesorilor sunt oameni dedicati, carora le pasa si care au de facut o munca foarte dificila. Nu cunosc nici un parinte care isi educa copiii acasa si care sa nu fie de acord cu aceasta idee. Rezervele noastre privesc sistemul scolarizarii in sine , nu persoanele care fac cat pot de bine ceea ce se poate face in acest sistem.

Nu ti-e teama ca vor ramane in urma? Cum iti dai seama ce/cat invata?

Aceasta intrebare ma intristeaza intotdeauna. Spune multe despre distanta care exista intre oamenii din aceesi familie.
Medicul meu stie mai multe despre boli decat mine, dar nu trebuie sa-mi duc copiii la el zilnic doar ca sa-mi spuna daca sunt bolnavi sau nu.
Sunt impreuna cu copiii mei in fiecare zi. Ii vad ce fac, stiu cand sunt preocupati de o idee sau se lupta cu o tehnica noua, sunt disponibila sa ii ajut daca o doresc.

“Ramanerea in urma” pleaca de la presupunerea ca invatarea trebuie sa fie indeplinita intr-o Anumita Succesiune. Scolile urmeaza un curriculum anume din acelasi motiv pentru care hainele sunt facute in fabrici dupa o procedura prestabilita : este singura modalitate eficienta de a duce la bun sfarsit completarea unui volum mare.
Un costum de pe raft poate sa iti vina acceptabil, dar in cazul in care corpul tau nu are masurile standard in vreo privinta, poate fi imposibil sa gasesti ceva care sa ti se potrivesca.
Un costum facut pentru tine, conform masurilor tale individuale, o sa iti vina cel mai bine dintre toate.

Acelasi principiu se aplica si in ceea ce priveste invatarea. Copiilor le place sa invete. Daca au libertate, sustinere si acces la informatii, ei vor invata atat de mult cat mintile lor pot sa duca, imediat cum percep nevoia de a stii. Dar poate ca nu o vor face exact in ordinea pe care o asteptati.
Pentru a spune asta in alte cuvinte, copiii care invata acasa au rezultate foarte bune la evaluarile standardizate. Un studiu recent din statul Washington a analizat 2911 teste (din seria Stanford Achievment) scrise de copii educati acasa. Scorul mediu pentru fiecare dintre anii studiati a fost de 68 de procente, spre deosebire de media nationala care este , prin definitie, de 50 de procente.

Trebuie ca iti consuma foarte mult timp.

Da si nu.
Aproape ca este nevoie ca unul dintre parinti sa stea acasa cu copiii, sau sa lucreze de acasa. Dar cunosc, spre exemplu, o famile in care ambii parinti sunt salariati si o mama singura , care isi educa copiii acasa. Este ceva munca pentru ambele familii, dar ceea ce le este necesar este mai degraba legat de schimbarea stilului de viata si de buna organizare a timpului.

Pentru ca am spus asta, este important de stiut ca un parinte care sta acasa nu este nevoit sa-si petreca ziua “predand” in sens formal.
Sunt multe stiluri de a educa copiii acasa : unele familii au lectii zilnice la anumite ore, altele au un program mai putin structurat.

O doamna pe care o cunosc si care si-a educat casa cei cinci copii (pe trei dintre ei sistemul scolar ii declarase “cu dizabilitati de invatare”) avea un program : familia isi indepline treburile de dimineta, apoi se adunau la masa din bucatarie pentru lectii de la ora 10 pana la 12, urma pranzul si apoi aveau toata dupa-amiaza libera pentru propriile interese. Faceau asta timp de patru zile pe sptamana, din octombrie pana in martie. Toti copiii ei sunt mari acum si o duc foarte bine.

Familia nostra tinde sa fie mai degraba in partea mai nestructurata a evantaiului de posibilitati. Citim foarte mult, impreuna si individual; uneori unul dintre copii o sa ceara sa faca “teme” – un teanc de caiete pentru activitati sta pe coltul biroului meu si copiilor chiar le place sa le folosesca din cand in cand. Discutam des lucruri interesante despre propietatile numerelor, despre evenimente istorice sau curente, in timpul meselor sau in masina. Mergem la biblioteca, la Muzeul Stiintelor si la piscina. Cand suntem acasa, sunt de multe ori absorbita de proiectele mele iar copiii sunt ocupati cu treburile lor. Se intampla destul de rar sa imi ceara sa fac ceva anume.

Un studiu academic incercand sa faca o corelatie intre proportia de structura a educatiei de acasa si rezultatele la testele de evaluare, nu a putut gasi nici o asemenea relatie intre ele. Asta este pentru ca cei evalauti au avut rezultate la fel de bune indiferent daca familia isi considera metoda de educatie extrem de structurata , total nestructurata sau la mijloc. Asta este una dintre statisticile mele favorite: arata ca sunt o multime de cai “corecte” de a educa acasa si familiile gasesc intotdeauna ceea ce li se potriveste cel mai bine lor.

Cum poti sa stii tot ceea ce au nevoie sa stie ei?

Nu poti.
Si nu ai nevoie.
Un copil sanatos si curios o sa fie interesat de o gama forte larga de lucruri, de multe dintre ele abia daca ai auzit, nici nu ti-a trecut prin minte sa te informezi mai bine despre ele. Acesta este oportunitatea voastra de invata impreuna, si oportunitatea copilului tau de a invata CEL MAI IMPORTANT lucru pe care trebuie sa il invete : cum sa gasesti ceea ce ai nevoie sa stii, cum sa urmaresti cunoasterea.

Acest lucru este mult mai important decat orice subiect anume si orice subiect poate folosi pentru a-l descoperi. Odata ce copilul tau are ceva experienta, vei vedea ca te va depasi si iti va merge inainte.

Ganditi-va putin in urma : multi oameni mi-au spus ca perioada cea mai luminoasa a copilariei lor a fost atunci cand erau complet absorbiti intr-un anumit subiect – dinozauri, masini, radioamatorism, perioada medievala, orice – si stiau mai mult despre acel subiect decat orice adult din jurul lor.

Copiii mei au fost absolut cufundati in interesul lor pentru pirati, dinozauri, vikingi … am construit recent un sat viking dintr-o carte speciala , foarte detaliat si foarte interesant. Am completat si continuat acest proiect cu o gramada de lecturi pe marginea acestor subiecte.

Interesul Sonjei catre opera m-a facut sa cumpar abonamente pentru tot sezonul, ceea ce nimeni care ma cunoaste nu si-ar fi imaginat. Toamna trecuta, cand avea noua ani, a decis sa invete tabla inmultirii, de una singura, si a facut asta intr-o luna. Cadoul ei de Craciun catre bunicul ei a fost sa faca pentru el probleme de inmultire, in minte.

In principiu, rolul parintilor in educarea copiilor acasa nu este sa fie "izvorul unic" al tuturor cunostintelor, indesand cantitati de fapte in capete goale si pasive; nu umplem carnati aici.
Rolul nostru este sa fim oameni carora le place sa invete sunt entuziasti si experimentati in asta, modele pentru copiii nostri, oferindu-le sustinere si sfaturi – si transport la biblioteca.

Nu o sa le fie greu sa mearga la facultate/sa isi gaseasca o slujba? *

Asta chiar nu a fost o problema nici unul dintre cei educati acasa pe care ii cunosc. Un sondaj recent facut printre adultii care au fost educati acasa arata ca in jur de 31% lucreaza pe cont propriu. Mult mai multi si-au creat slujbe invatand de la oameni din domeniul lor de interes. Cei educati acasa tind sa inceapa pe cont propriu, si isi gasesc calea foarte bine.

Asa cum unii dintre noi stiu din proprie experienta, universitatea poate fi un soc teribil pentru copiii proaspat iesiti din liceu, care sunt obisnuiti sa li se spuna ce sa faca tot timpul. Dar cei educati acasa gasesc ca modul de a lucra din universitati este exact ceea ce au facut tot timpul.

Multe universitati prestigioase, cum ar fi UC Berkeley recruteaza activ tineri educti acasa, gasind ca sunt studenti excelenti.

Pe plan local (Vancouver BC) doi tineri pe care ii cunosc, educati acasa timp de 8 ani, au ales sa mearga la colegiul public timp de un an si apoi s-au transferat la UBC fara probleme. Cat priveste intrebarea privind gasirea unui loc de munca, tinerii educati acasa par sa gaseasca modalitati , poate nu intotdeauna cele mai comune si evidente, dar ajung exact acolo unde isi doresc.

Ii privezi pe copiii tai de contactul social necesar. Sunt supraprotejati si izolati de lumea reala!

Cat imi place asta!
Singura parte din “lumea reala” de care stiu si cu care scoala semana este inchisoarea sau armata.
Unde altundeva esti clasificat in grupuri arbitrare, continuu supravegheat, testat si evaluat, privat de libera exprimare si expus unei tiranii meschine? (Oricine spune “La serviciu” are nevoie sa isi gaseasca un nou loc de munca!) Copiii mei traiesc in lumea reala. Ei intalnesc o gramada de oameni, sunt foarte deschisi si pot vorbi cu oricine. De asemenea au o gramada de prieteni de varsta lor.
Grupul nostru de suport pentru copii care sunt educati acasa organizeaza iesiri dese la care participa adulti si copii de toate varstele, fiica mea cea mare canta cu Corul de copii din Vancouver si ia ore de desen, cealalta canta la pian si este intr-o echipa de dans si amandoua sunt membre ale trupei de circ pentru copii. Ele au timp pentru toate aceste contacte sociale, timp pentru a se intalni cu oameni care le impartasesc interesele tocmai pentru ca nu se duc la scoala.

Auzim multe discutii pe tema “socializarii”. Unii oameni par sa ia de buna ideea ca acesta este un proces care nu poate avea loc decat in scoala, probabil necesitand o anumita cantitate de copii si supervizarea unor specialisti calificati , ca socializarea sa aiba loc. Prostii!
Socializarea este calea prin care oamenii invata cum sa se comporte ca adulti in societate.
A lua practic toti copiii si a-i izola de lumea adultilor de-a lungul intregii lor copilarii este pur si simplu cel mai stupid mod de a incerca sa faci asta pe care cineva l-ar putea nascoci.

Sunt doua componente ale socializarii normale ale unui copil : observarea comportamentului adultilor si punerea in practica a ceea ce au observat. Copiii de astazi au o multime de oportunitati sa-si practice abilitatile sociale pe alti copii, dar au oportunitati extrem de limitate de a observa adultii interactionand normal. Majoritatea au spre examinare doar un parinte sau doi si pe profesorii lor. Ei nu sunt bineveniti in locurile in care adultii isi petrec in general timpul. Prin urmare de unde sa isi ia modelele? Ganditi-va putin acum : unde vad copiii multi si multi adulti interactionand, zi de zi? Exact: la televizor! Daca fetele mele sunt private de socializare pentru ca nu isi petrec toata ziua printre persoane care se poarta cum au vazut in “Tanar si nelinistit “ as zice “amin” la asta.

Unii sustin o teorie conform careia este o pregatire esentiala pentru copii sa fie brutalizati in curtea scolii. Sunt total impotriva acestei idei. Nimeni nu ar sustine ca e in regula sa lasi un copil de gradinita sa hoinareasca in trafic ca sa intelega mai bine cum sta treba cu masinile. O multime de studii stiintifice arata ca acei copii care se afla in medii de viata sigure, cresc si devin adulti stabili emotional si siguri pe ei, pe cand cei care sunt brutalizati devin de cele mai multe ori ca adulti victime sau brute ei insisi.

Care-i problema ta de fapt? Noi toti am fost la scoala si suntem foarte bine!

Chiar aveti impresia asta? Eu cred ca noi, ca si societate, nu suntem “bine” deloc si mai cred ca asta are mult de-a face cu scoala. Ca societate suntem o adunatura fragmentata si narcisista, cu o tendinta puternica de a ne supune neconditionat autoritatii “expertilor”. Avem prea putina conexiune cu ceilalti si compatiune catre altii, in mod special intre generatii diferite. Oamenii in varsta sunt in mod general dispretuiti, copiii sunt mai mult sfidati. Este chiar la moda sa vorbesti despre copii , chiar despre proprii copii ai cuiva, chiar in prezenta lor, cum ca ar fi revoltatori chiar brute. Aceiasi oameni care vorbesc asa au deseori tupeul colosal sa se mire ca adolescentii sunt atat de al naibii de ostili.

Merita mentionat si ca fiecare generatie de scolarizare acapareaza din ce in ce mai mult din viata copilului. Copiii de astazi isi petrec mult mai mult timp decat voi la scoala sau facand lucruri in legatura cu scoala, voi ati petrecut mai mult timp decat parintii vostri si tot asa. Acum o suta de ani, “anul scolar” dura cateva saptamani . Acum, in plus fata de cresterea prezentei scolii in viata copiilor, familiile se micsoreaza si accesul copiilor la lumea adultilor devine din ce in ce mai restrans, in timp ce televiziunea absoarbe restul timpului “liber”.
Daca ai nostri copii sunt segregati de viata adultilor, este de asteptat sa devina foarte preocupati cu “presiunea gastii” , nu e de mirare deloc ca o sa li se para dificil sa isi gaseasca si ocupe locul in lumea adulta cand vine acea vreme, neavand o experienta in privinta asta si e din nefericire foarte predictibil ca vor exclude si ignora oamenii in varsta , aceia fiind exact oamenii care i-au exclus si i-au ignorat pe ei. Este aceasta o societate sanatoasa? Nu mi se pare.

·

* N.t. Exsita sute de universitati in lume care admit ba chiar cauta tineri educati acasa (vezi Stanford, de exemplu) pentru ca ii gasesc efervescenti intelectual. In general nu exista diferente ale cerintelor dosarului de admitere intre copiii scolarizati si cei nescolarizati. http://homeschooling.gomilpitas.com/olderkids/CollegeHSpages.htm