2. Copiii din scolile publice au ocazia sa intalneasca si sa ajunga sa cunoasca, multi copii foarte diferiti de ei insisi. Daca nu ar frecventa scolile publice, cum ar putea avea aceasta oportunitate?
Prima parte a raspunsului la acesta intrebare este ca de fapt asta se intampla foarte rar in scolile publice. Exceptand scolile foarte mici, care oricum sunt putine si care tind sa fie scoli cu o singura clasa, copiii din scolile publice, altii decat cativa sportivi de performanta, au foarte putin contact cu altii diferiti de ei. Si din ce in ce mai putin pe masura ce avanseaza in alte clase. In majoritatea scolilor mari , elevilor le sunt urmarite performantele si sunt impartiti/grupati pe “profile” conform lor, i.e. , pentru un anumit colegiu sau domeniu de afaceri, conform unei vocatii etc. Profilele majore au sub-profile. Scolile mari au de multe ori mai mult de sase asemenea profile. Elevii de la un anumit profil studiaza un anumit grup de materii , altii altele si tot asa. Foarte rar elevii de la profile diferite se intalnesc studiind aceeasi materie. Dar – asta este cel mai important – studiu dupa studiu au aratat ca aceste profile se coreleaza perfect cu statutul social al familiei de provenienta si cu venitul ei : cei mai bogati si mai proeminenti social copii sunt la profilul de top, urmatorii in urmatorul si cei mai saraci la cel mai de jos.
In teorie, copiii sunt repartizati in diverse profile in acord cu abilitatile lor scolare. In practica, ei sunt repartizati aproape imediat ce au intrat in scoala, mult inainte de a avea timp pentru a-si putea demonstra abilitatile. Odata etichetati, putin copiii pot scapa din profilul desemnat.
O profesoara de clasa a doua din Chicago imi povestea odata ca in clasa ei care face parte din tr-un profil de nivel scazut si are numai copii saraci non-albi eru doi sau trei exceptional de buni la invatatura. Din moment ce ei invatau repede si bine tot ceea ce le era predat, le dadea numai note maxime. Imediat ce le-a incheiat mediile, a fost chemata la director si intrebata de ce a dat note maxime unora dintre elevii ei. Ea a explicat ca acestia erau straluciti si facusera totul cum trebuie. El i-a spus ca trebuie sa le scada notele imediat, deoarece daca ar fi fost asa de straluciti, nu ar fi fost pusi inca de la inceput in cel mai de jos nivel/profil. Dar , asa cum a aflat ea ulterior, ei fusesera repartizati acolo aproape imediat ce intrasera in scoala.
Chiar si acolo unde scolile nu au acest sistem al profilelor/nivelelor, profesorii isi clasifica in general elevii din clasa. In “Freedom and Beyond “ am dat acest exemplu :
Un exemplu si mai infiorator al felului in care se infaptuieste aceasta discriminare poate fi gasit in articolul “Statutul social al elevului si asteptarile profesorului : Profetia plina de sine in educatia din Ghetto “ scris de Ray Rist in august 1970 pentru Harvard Educational Review.
Educatorul de gradinita descris, dupa doar opt zile de la inceperea anului scolar, si exclusiv pe baza aparentelor, vestimentatiei, manierelor, si-a impartit clasa in trei grupe care aveau sa stea la trei masute diferite, care au ramas aceleasi pentru tot anul. Una dintre sub-grupe avea parte de aproape toata atentia ei iar celelalte doua erau din ce in ce mai ignorate, exceptie facand momentul in care li se spunea ce sa faca sau erau comentate nefavorabil. Mai mult decat atat, copiii de la sub-grupa superioara au fost lasati si chiar incurajati sa isi bata joc de cei de la celelalte doua grupe si sa faca pe sefii.
Rist a urmarit acesti copii de-a lungul a trei ani de scoala si a raportat ca , in primul rand, profesorii din anii urmatori i-au impartit tot in trei sub-grupe si, in al doilea rand, ca doar unul dintre copii ce facusera parde in grupele inferioare a “urcat” catre grupa superioara. Si acest sistem de casta este foarte raspandit in scolile elementare. Chiar si in scolile private restranse si elitiste, am descoperit ca multi profesori au tendinta de a clasifica elevii in buni si rai, de cele mai multe ori pe baza aparentelor , iar acelor copii etichetati drept rai le este aproape imposibil sa isi schimbe eticheta.
Destule s-au scris despre conflictele rasiale si de clasa din scoli, cel mai mult din licee si nu e nevoie sa mai adaug si alte exemple aici. Acolo unde rase diferite sunt integrate in scoala , chiar si dupa multi ani, acest lucru incepe sa se destrame cam prin clasa a 3-a, daca nu mai devreme. Din clasa a 5-a incolo, in viata lor sociala, copiii sunt in general complet separati in grupuri rasiale, care devin din ce in ce mai ostile pe masura ce cresc. Chiar si intr-o scoala cu o singura rasa, alba sau non-alba, exista separare de clasa (sociala), dispret de clasa si conflict de clasa. Putine prietenii trec aceste barieresi violenta crescanda din liceele noastre apare aproape in intregime din conflictele dintre aceste grupuri.
Prin urmare, ideea ca scoala aduce si amesteca impreuna copii din cele mai diferite grupuri rasiale si sociale intr-o intelegere si fericire este in cea mai mare parte, pur si simplu neadevarata. Intrebarea ramane, cum copiii pot sa intalnesca si sa cunoasca mai bine alti copii foarte diferiti de ei insisi, daca nu merg la scoala? Nu stiu. Cat timp numarul acestor copii ramane mic, va fi dificil. Dar pe masura ce numarul acestor copii creste, vor fi mai multe locuri in care sa se duca si mai multe lucruri pe care sa le faca impreuna, care nu sunt bazate pe scoala. Putem cu siguranta sa speram , si pana la un punct suntem capabili sa aranjam, ca in asemenea locuri copiii diferiti sa fie mai omogen amestecati impreuna. De asemenea, parintii care isi educa copiii acasa, tind sa se vada pe ei insisi ca un fel de familie largita , comunica, se viziteaza, au intalniri, tabere si tot asa. Sper ca asta se va intampla in continuare, pe masura ce mai multi oameni din diverse clase sociale si non-albi vor incepe sa isi educe copiii acasa pentru ca oamenii care au o asemenea afectiune si incredere in copiii lor au tendinta de a se simti puternic legati de altii care simt la fel.
Prima parte a raspunsului la acesta intrebare este ca de fapt asta se intampla foarte rar in scolile publice. Exceptand scolile foarte mici, care oricum sunt putine si care tind sa fie scoli cu o singura clasa, copiii din scolile publice, altii decat cativa sportivi de performanta, au foarte putin contact cu altii diferiti de ei. Si din ce in ce mai putin pe masura ce avanseaza in alte clase. In majoritatea scolilor mari , elevilor le sunt urmarite performantele si sunt impartiti/grupati pe “profile” conform lor, i.e. , pentru un anumit colegiu sau domeniu de afaceri, conform unei vocatii etc. Profilele majore au sub-profile. Scolile mari au de multe ori mai mult de sase asemenea profile. Elevii de la un anumit profil studiaza un anumit grup de materii , altii altele si tot asa. Foarte rar elevii de la profile diferite se intalnesc studiind aceeasi materie. Dar – asta este cel mai important – studiu dupa studiu au aratat ca aceste profile se coreleaza perfect cu statutul social al familiei de provenienta si cu venitul ei : cei mai bogati si mai proeminenti social copii sunt la profilul de top, urmatorii in urmatorul si cei mai saraci la cel mai de jos.
In teorie, copiii sunt repartizati in diverse profile in acord cu abilitatile lor scolare. In practica, ei sunt repartizati aproape imediat ce au intrat in scoala, mult inainte de a avea timp pentru a-si putea demonstra abilitatile. Odata etichetati, putin copiii pot scapa din profilul desemnat.
O profesoara de clasa a doua din Chicago imi povestea odata ca in clasa ei care face parte din tr-un profil de nivel scazut si are numai copii saraci non-albi eru doi sau trei exceptional de buni la invatatura. Din moment ce ei invatau repede si bine tot ceea ce le era predat, le dadea numai note maxime. Imediat ce le-a incheiat mediile, a fost chemata la director si intrebata de ce a dat note maxime unora dintre elevii ei. Ea a explicat ca acestia erau straluciti si facusera totul cum trebuie. El i-a spus ca trebuie sa le scada notele imediat, deoarece daca ar fi fost asa de straluciti, nu ar fi fost pusi inca de la inceput in cel mai de jos nivel/profil. Dar , asa cum a aflat ea ulterior, ei fusesera repartizati acolo aproape imediat ce intrasera in scoala.
Chiar si acolo unde scolile nu au acest sistem al profilelor/nivelelor, profesorii isi clasifica in general elevii din clasa. In “Freedom and Beyond “ am dat acest exemplu :
Un exemplu si mai infiorator al felului in care se infaptuieste aceasta discriminare poate fi gasit in articolul “Statutul social al elevului si asteptarile profesorului : Profetia plina de sine in educatia din Ghetto “ scris de Ray Rist in august 1970 pentru Harvard Educational Review.
Educatorul de gradinita descris, dupa doar opt zile de la inceperea anului scolar, si exclusiv pe baza aparentelor, vestimentatiei, manierelor, si-a impartit clasa in trei grupe care aveau sa stea la trei masute diferite, care au ramas aceleasi pentru tot anul. Una dintre sub-grupe avea parte de aproape toata atentia ei iar celelalte doua erau din ce in ce mai ignorate, exceptie facand momentul in care li se spunea ce sa faca sau erau comentate nefavorabil. Mai mult decat atat, copiii de la sub-grupa superioara au fost lasati si chiar incurajati sa isi bata joc de cei de la celelalte doua grupe si sa faca pe sefii.
Rist a urmarit acesti copii de-a lungul a trei ani de scoala si a raportat ca , in primul rand, profesorii din anii urmatori i-au impartit tot in trei sub-grupe si, in al doilea rand, ca doar unul dintre copii ce facusera parde in grupele inferioare a “urcat” catre grupa superioara. Si acest sistem de casta este foarte raspandit in scolile elementare. Chiar si in scolile private restranse si elitiste, am descoperit ca multi profesori au tendinta de a clasifica elevii in buni si rai, de cele mai multe ori pe baza aparentelor , iar acelor copii etichetati drept rai le este aproape imposibil sa isi schimbe eticheta.
Destule s-au scris despre conflictele rasiale si de clasa din scoli, cel mai mult din licee si nu e nevoie sa mai adaug si alte exemple aici. Acolo unde rase diferite sunt integrate in scoala , chiar si dupa multi ani, acest lucru incepe sa se destrame cam prin clasa a 3-a, daca nu mai devreme. Din clasa a 5-a incolo, in viata lor sociala, copiii sunt in general complet separati in grupuri rasiale, care devin din ce in ce mai ostile pe masura ce cresc. Chiar si intr-o scoala cu o singura rasa, alba sau non-alba, exista separare de clasa (sociala), dispret de clasa si conflict de clasa. Putine prietenii trec aceste barieresi violenta crescanda din liceele noastre apare aproape in intregime din conflictele dintre aceste grupuri.
Prin urmare, ideea ca scoala aduce si amesteca impreuna copii din cele mai diferite grupuri rasiale si sociale intr-o intelegere si fericire este in cea mai mare parte, pur si simplu neadevarata. Intrebarea ramane, cum copiii pot sa intalnesca si sa cunoasca mai bine alti copii foarte diferiti de ei insisi, daca nu merg la scoala? Nu stiu. Cat timp numarul acestor copii ramane mic, va fi dificil. Dar pe masura ce numarul acestor copii creste, vor fi mai multe locuri in care sa se duca si mai multe lucruri pe care sa le faca impreuna, care nu sunt bazate pe scoala. Putem cu siguranta sa speram , si pana la un punct suntem capabili sa aranjam, ca in asemenea locuri copiii diferiti sa fie mai omogen amestecati impreuna. De asemenea, parintii care isi educa copiii acasa, tind sa se vada pe ei insisi ca un fel de familie largita , comunica, se viziteaza, au intalniri, tabere si tot asa. Sper ca asta se va intampla in continuare, pe masura ce mai multi oameni din diverse clase sociale si non-albi vor incepe sa isi educe copiii acasa pentru ca oamenii care au o asemenea afectiune si incredere in copiii lor au tendinta de a se simti puternic legati de altii care simt la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu