O conversatie din viitor
Doua mame se intalnesc intr-un parc unde copiii lor se dau in leagan si se joaca cu mingea. Femeile stau pe aceesi banca uitandu-se la copii. La un moment dat incep sa vorbeasca…
M1: Buna, eu sunt Maggie. Copiii mei sunt cei trei in tricouri rosii – ma ajuta sa-i urmaresc mai bine.
M2: (Zambeste) Eu sunt Terri. Ai mei sunt cei in tricou galben si tricou roz. Vii des aici?
M1: In general de doua-trei ori pe saptamana, dupa ce mergem la biblioteca.
M2: Wow. Cum de va gasiti timp si pentru asta?
M1: Noi facem homeschooling, asa ca asta face parte din rutina obisnuita a zilei, de cele mai multe ori.
M2: Unii dintre vecinii mei fac homeschooling, dar eu mi-am dat copiii la scoala publica.
M1: Si cum te descurci?
M2: Nu e usor. Merg la toate sedintele cu parintii, lucrez cu copiii zilnic dupa orele de scoala si incerc sa fiu cat mai implicata.
M1: Bine dar cum socializeaza? Nu ti-e teama ca fiind prinsi toata ziua numai cu copii de varsta lor, nu au niciodata oportunitatea de a avea relatii naturale?
M2: Ei, ba da. Dar ma straduiesc sa creez un echilibru aici. Au cativa prieteni care sunt educati acasa si isi viziteaza bunicii aproape lunar.
M1: Pari o mama foarte dedicata. Dar nu iti e teama de toate oportunitatile pe care le pierd? Vreau sa spun, sunt atat de izolati de viata reala – cum vor stii cum este lumea – ce fac oamenii pentru a-si castiga existenta – cum sa te intelegi cu diferite feluri de oameni?
M2: A, am discutat sta la sedintele cu parintii si am deschis un program prin care aducem oameni reali dinafara scolii, in clase. Luna trecuta am avut un politist si un doctor care au venit si au vorbit in fata clasei. Luna viitoare avem o doamna din Japonia si un domn din Kenya care vin sa le vorbeasca.
M1: A, am intalnit un domn din Japonia la magazin saptamana trecuta si ne-a povestit despre copilaria lui in Tokyo. Copiii mei au fost absolut fascinati. L-am invitat la cina si urmeaza sa ii cunoastem pe sotia lui si pe cei trei copii ai lor.
M2: Ce dragut. Hmm. Poate ca ar trebui sa planificam niste mancare japoneza pentru gustarile din Ziua Multiculturala.
M1: Poate invitata voastra din Japonia ar putea sa ia masa cu copiii.
M2: A, nu. Are un program foarte incarcat. Are inca alte doua scoli de vizitat in aceesi zi. E un intreg sistem pe care il folosim.
M1: Imi pare rau. Ei poate o sa intalniti pe cineva interesnt cand va faceti cumparturile in vreun magazin ca si noi si o sa sfarsiti prin a-l invita la cina.
M2: Nu prea cred. Nu vorbesc niciodata cu oamenii in magazine – si mai putin cu cei care poate nici nu vorbesc limba. Daca japonezul ala n-ar fi vorbit engleza?
M1: Sa-ti spun adevarul, n-am avut timp sa ma gandesc la asta. Inainte inca de a-l vedea, fiul meu de 6 ani deja il intrebase ce face cu toate portocalele alea pe care le cumparase.
M2: Copilul tau vorbeste cu persoane necunoscute?
M1: Eram chiar acolo cu el. Stie ca atata timp cat este impreuna cu mine, pote vorbi cu cine doreste.
M2: Dar ii dezvolti obiceiuri periculoase. Copiii mei nu vorbesc niciodata cu straini.
M1: Nici macar atunci cand sunt impreuna cu tine?
M2: Nu sunt niciodata cu mine, exceptand acasa dupa scoala. Deci vezi de ce este atat de important pentru ei sa inteleaga ca vorbitul cu straini este un mare NU.
M1: Da, asa este. Dar daca ar fi fost cu tine, ar fi avut ocazia sa intalneasca tot felul de oameni interesanti si totusi sa fie in siguranta. Au ocazia sa cunoasca lumea reala, in cadrul ei de desfasurare real. Si de asemenea invata sa simta cand o situatie devine periculoasa sau suspicioasa.
M2: O sa invete asta in clasele a treia si a cincea la orele de educatie pentru sanatate.
M1: Ei bine, pot sa spun ca esti o mama foarte grijulie. Hai sa iti dau numarul meu de telefon – daca vrei vreodata sa vorbim, suna-ma. Mi-a facut placere sa te cunosc.
Doua mame se intalnesc intr-un parc unde copiii lor se dau in leagan si se joaca cu mingea. Femeile stau pe aceesi banca uitandu-se la copii. La un moment dat incep sa vorbeasca…
M1: Buna, eu sunt Maggie. Copiii mei sunt cei trei in tricouri rosii – ma ajuta sa-i urmaresc mai bine.
M2: (Zambeste) Eu sunt Terri. Ai mei sunt cei in tricou galben si tricou roz. Vii des aici?
M1: In general de doua-trei ori pe saptamana, dupa ce mergem la biblioteca.
M2: Wow. Cum de va gasiti timp si pentru asta?
M1: Noi facem homeschooling, asa ca asta face parte din rutina obisnuita a zilei, de cele mai multe ori.
M2: Unii dintre vecinii mei fac homeschooling, dar eu mi-am dat copiii la scoala publica.
M1: Si cum te descurci?
M2: Nu e usor. Merg la toate sedintele cu parintii, lucrez cu copiii zilnic dupa orele de scoala si incerc sa fiu cat mai implicata.
M1: Bine dar cum socializeaza? Nu ti-e teama ca fiind prinsi toata ziua numai cu copii de varsta lor, nu au niciodata oportunitatea de a avea relatii naturale?
M2: Ei, ba da. Dar ma straduiesc sa creez un echilibru aici. Au cativa prieteni care sunt educati acasa si isi viziteaza bunicii aproape lunar.
M1: Pari o mama foarte dedicata. Dar nu iti e teama de toate oportunitatile pe care le pierd? Vreau sa spun, sunt atat de izolati de viata reala – cum vor stii cum este lumea – ce fac oamenii pentru a-si castiga existenta – cum sa te intelegi cu diferite feluri de oameni?
M2: A, am discutat sta la sedintele cu parintii si am deschis un program prin care aducem oameni reali dinafara scolii, in clase. Luna trecuta am avut un politist si un doctor care au venit si au vorbit in fata clasei. Luna viitoare avem o doamna din Japonia si un domn din Kenya care vin sa le vorbeasca.
M1: A, am intalnit un domn din Japonia la magazin saptamana trecuta si ne-a povestit despre copilaria lui in Tokyo. Copiii mei au fost absolut fascinati. L-am invitat la cina si urmeaza sa ii cunoastem pe sotia lui si pe cei trei copii ai lor.
M2: Ce dragut. Hmm. Poate ca ar trebui sa planificam niste mancare japoneza pentru gustarile din Ziua Multiculturala.
M1: Poate invitata voastra din Japonia ar putea sa ia masa cu copiii.
M2: A, nu. Are un program foarte incarcat. Are inca alte doua scoli de vizitat in aceesi zi. E un intreg sistem pe care il folosim.
M1: Imi pare rau. Ei poate o sa intalniti pe cineva interesnt cand va faceti cumparturile in vreun magazin ca si noi si o sa sfarsiti prin a-l invita la cina.
M2: Nu prea cred. Nu vorbesc niciodata cu oamenii in magazine – si mai putin cu cei care poate nici nu vorbesc limba. Daca japonezul ala n-ar fi vorbit engleza?
M1: Sa-ti spun adevarul, n-am avut timp sa ma gandesc la asta. Inainte inca de a-l vedea, fiul meu de 6 ani deja il intrebase ce face cu toate portocalele alea pe care le cumparase.
M2: Copilul tau vorbeste cu persoane necunoscute?
M1: Eram chiar acolo cu el. Stie ca atata timp cat este impreuna cu mine, pote vorbi cu cine doreste.
M2: Dar ii dezvolti obiceiuri periculoase. Copiii mei nu vorbesc niciodata cu straini.
M1: Nici macar atunci cand sunt impreuna cu tine?
M2: Nu sunt niciodata cu mine, exceptand acasa dupa scoala. Deci vezi de ce este atat de important pentru ei sa inteleaga ca vorbitul cu straini este un mare NU.
M1: Da, asa este. Dar daca ar fi fost cu tine, ar fi avut ocazia sa intalneasca tot felul de oameni interesanti si totusi sa fie in siguranta. Au ocazia sa cunoasca lumea reala, in cadrul ei de desfasurare real. Si de asemenea invata sa simta cand o situatie devine periculoasa sau suspicioasa.
M2: O sa invete asta in clasele a treia si a cincea la orele de educatie pentru sanatate.
M1: Ei bine, pot sa spun ca esti o mama foarte grijulie. Hai sa iti dau numarul meu de telefon – daca vrei vreodata sa vorbim, suna-ma. Mi-a facut placere sa te cunosc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu